Seminarii tematice si friptura de miel la Penitenciar

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 29.04.2013 12:12 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Pentru a veni în întâmpinarea Sărbătorilor Pascale, la Penitenciarul Timişoara se vor desfăşura o serie de activităţi, al căror scop va implica, sensibiliza şi responsabiliza persoanele private de libertate, prin valorificarea abilităţilor, aptitudinilor şi intereselor acestora.
Astefl, pe lângă expunerea de calendare sau afişe, la cluburile sau avizierele secţiilor de deţinere, cu datele ce semnifică sărbătorile religioase, la bibliotecă sau la punctele de documentare–informare, în perioada 29.04-06.04, va avea loc prezentarea de filme sau documentare prin intermediul televiziunii cu circuit închis, se va  intensifica colaborarea cu preoţii slujitori de la cultele care sărbătoresc Paştele în această perioadă.
Totodată, se vor organiza seminarii tematice sau întâlniri duhovniceşti, dezbateri, concursuri tematice, referitoare la Sărbătoarea Paştelui, întâlniri (la sectorul vizită al unităţii) între persoanele private de libertate şi copiii acestora, aflaţi în centrele de plasament.
În Săptămâna Mare, se vor difuza prin intermediul postului TV cu circuit închis „Canal 7 Popa Şapcă” emisiuni realizate de persoanele private de libertate ce vor evidenţia importanţa obiceiurilor şi tradiţiilor populare ocazionate de sărbătorirea Paştelui.
Pe 6 mai, un grup de persoane private de libertate va participa în comunitate la Paştele Orfanilor organizat de Biserica Baptistă Betel- activitate devenită deja tradiţie în colaborarea dintre cele două instituţii.
Tot în această perioadă, ca urmare a conduitei exemplare pe care au avut-o pe parcursul detenţiei, 166 persoane private de libertate vor fi recompensate cu suplimentarea dreptului de a primi vizită şi pachet, iar alte 16 au fost propuse pentru a beneficia de permisiunea ieşirii din penitenciar pe o perioadă de 5 zile, 3 zile respectiv 24 de ore, pentru a-şi petrece Sfintele Sărbători alături de familie.
Cei care vor rămâne în penitenciar pe perioada sărbătorilor vor beneficia de un meniu specific de Paşti, cu ouă roşii, cozonac, friptură de miel şi alte preparate speciale.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.