Si politistii se pregatesc de Paste, nu-i asa?...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 26.04.2013 14:42 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş organizează acţiuni preventive în zilele de 26 şi 27 aprilie pentru combaterea excesului de viteză şi a consumului de alcool.
În această perioadă, în intervalul 07.00-18.00, poliţiştii acţionează pentru respectarea regimului legal de viteză, iar în intervalul 18.00-24.00 pentru depistarea conducătorilor aflaţi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice.

Analiza accidentelor de circulaţie grave produse pe raza judeţului Timiş, în cele trei luni ale anului 2013, arată că 6 accidente, soldate cu decesul a 2 persoane (4 în 2012) şi rănirea gravă a altor 4 (3 în anul 2012), au avut drept principală cauză generatoare viteza nelegală şi neadaptarea acesteia la condiţiile de drum.
În perioada 01.01-31.03 martie 2013 au avut loc 3 accidente (2 in anul 2012) soldate cu un rănit grav (1 în 2012) şi 4 răniţi uşor (0 în 2012), care au avut ca şi cauză consumul de alcool.

Experienţa anilor precedenţi a demonstrat că premergător şi în perioada Sărbătorilor Pascale, traficul rutier este caracterizat prin creşterea valorilor, cu precădere la sfârşit de săptămână, atât ca urmare a deplasării către locurile de agrement situate atât în mediul urban cât şi în mediul rural, dar şi datorită revenirii în ţară a cetăţenilor români.
Astfel, poliţiştii vor acţiona pe raza judeţului Timiş pe drumurile naţionale cu radarele din dotare dispuse în sistem cascadă pentru reducerea riscului rutier prin depistarea celor care depăşesc limitele de viteză impuse pe tronsoanele de drum, precum şi a celor care se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.