S'il vous plait, Mulhouse

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 15.11.2011 16:54 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timisoara - În virtutea relaţiilor foarte bune de colaborare în domeniul democraţiei participative între Timişoara şi oraşul francez înfrăţit Mulhouse, recent s-a încheiat o nouă etapă a schimbului de experienţă între cele două municipalităţi.

O delegaţie formată din membri ai consiliilor consultative de cartier din Timişoara s-a deplasat pentru trei zile, la invitaţia colegilor francezi, în oraşul alsacian, pentru a participa la întrunirea anuală generală a consiliilor de cartier din Mulhouse, precum şi la mai multe discuţii tematice şi ateliere de lucru.
Delegaţia a fost formată din Inge Kron – preşedintele consiliului consultativ Steaua-Fratelia, doamna Melania Dragomir, reprezentant al cartierului Fabric, şi dl. Zaharia Pereş, din partea consiliului de cartier Plopi-Kuncz. Delegaţia timişoreană a fost primită de d-na viceprimar Lara Million şi a avut în principal discuţii cu reprezentanţi ai Primăriei Mulhouse - Serviciul Acţiune Teritorială, cu specialişti din cadrul administraţiei locale şi cu cetăţeni, membri ai consiliilor consultative de cartier.
Această etapă a schimbului de experienţă s-a axat în principal pe următoarele teme:
ajutorarea între vecini; dezvoltarea solidarităţii în perspectiva unui trai în comun mai bun;
colaborarea administraţie-consilii de cartier în amenajarea unor spaţii publice;
proiecte comune consilii consultative / unităţi de învăţământ;
iniţiative cetăţeneşti privind salubritatea în cartier.
Reamintim că în urma colaborării între cele două oraşe pe linia voluntariatului şi a democraţiei participative, oraşul nostru a introdus în 2003 sistemul consultării cetăţeneşti prin consiliile de cartier. După modelul francez, au fost editate primele ziare locale cetăţeneşti şi organizate festivaluri ale cartierelor, care în unele zone ale oraşului au devenit deja o tradiţie.
Primăria Timişoara va sprijini în continuare schimburile de experienţă directe între cetăţeni, la fel cum a făcut-o şi în anii trecuţi, pentru a stimula realizarea de proiecte care să contribuie la dezvoltarea participării civice.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.