Spectacol caritabil: Un zambet pentru frumusetea sufletului de copil

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 21.04.2013 10:54 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Un zâmbet pentru frumuseţea sufletului de copil se cheamă evenimentul caritabil de la Filarmonica Banatul, organizat de Rotary Club Buziaş marţi, 23 aprilie, cu începere de la ora 19.
Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea copiilor de la Casa Hansel şi Gretel din Buziaş, casă în care se află în îngrijire un număr de 21 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani.
Evenimentul va cuprinde o scenetă prezentată de grupul Casei de copii Hansel und Gretel a Fundaţiei Heiner Buttenberg Stiftung, urmată de piese de mare popularitate în interpretarea soliştilor Filarmonicii Banatul.
După o pauză, în care va avea loc vernisajul expoziţiei maestrului Ştefan Popa Popa's, va continua partea a doua a spectacolului, cu o arie din opereta Hansel şi Gretel, interpretată de grupul Fascinaţia Sunetului, precum şi piese de mare popularitate în interpretarea soliştilor Filarmonicii Banatul.
Programul muzical se desfăşoară sub îndrumarea pianistului Sorin Petrescu, iar prezentator va fi scriitorul Robert Şerban.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.