Statul Roman, cel mai mare agresor impotriva mediului

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 01.06.2015 13:26 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Zonele umede din Clisura Dunarii au fost ravaşite in urma disfuncţionalitaţilor aparute la barajul de la hidrocentrala Porţile de Fier I, informeaza Grupul Ecologic de Colaborare Nera.

Alaturi de eterna poluare transfrontaliera cu deşeuri miniere de la iazul de decantare Tauşan - Boşneag, aparţinand SC Moldomin Moldova Noua, care işi aşteapta sentinţa din partea Curţii Europene de Justiţie intr-un proces in care Uniunea Europeana a acţionat in instanţa Statul Roman pentru refuzul de a stopa poluarea, in Clisura de Sus a Dunarii a mai aparut in acest an un caz grav de agresiune impotriva mediului.
Este vorba de scaderea nivelului Dunarii cu circa 2,5 m ca urmare a disfuncţionalitaţilor aparute in ultimele luni la exploatarea barajului de la centrala electrica Porţile de Fier I - Derdap.
Cel mai afectat este ostrovul Decebal de la Moldova Veche unde, la retragerea apelor Dunarii, tone de peşti au murit imobilizaţi in vegetaţia acvatica de pe malul insulei.
In acelaşi timp, a fost distrusa mini şi microfauna acvatica de pe zeci de hectare.
In amonte, au mai fost afectate zonele umede Pojejena - Divici şi insula Calinovaţ.

Pana in prezent, mai spune GEC Nera, ancheta Ministerului Mediului Apelor şi Padurilor nu a oferit detalii clare in legatura acest grav eveniment ecologic de pe Dunare.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.