Strans uniti in jurul lui Nicolae Robu

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 25.02.2014 13:58 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

# Unitate de monolit la... calitatea de Capitala Europeana a Culturii in 2021

Timişoara - ”Noi, Rectorii Universitatilor de stat si private din Timisoara, reuniti la initiativa Primarului Municipiului Timisoara, afirmam sustinerea fara rezerve a noastra si a universitatilor pe care le reprezentam pentru proiectul comunitar "Timisoara -Capitala Europeana a Culturii in 2021" - aşa incepe declaraţia de susţinere a candidaturii municipiului Timisoara la ”calitatea” de Capitala Europeana a Culturii in 2021.

”Consideram ca Timisoara, municipiu prin excelenta al diversitatii -culturale, etnice, religioase, ideologice, etc.-, dar in egala masura al tolerantei si solidaritatii intre oameni, al respectului pentru valorile fiecaruia si al impartasirii fiecaruia din valorile celuilalt, municipiu cu o puternica traditie in cultura si de o remarcabila forta culturala actuala, centru universitar de renume international, pol urban de maxima importanta la nivel euroregional in aceasta parte de Europa, intruneste toate cerintele pentru a fi o excelenta capitala europeana a culturii in 2021.
Asiguram ca universitatile noastre, cu cele aproximativ 2 000 de cadre didactice si cca 50 000 de studenti, vor fi actanti de baza in proiect, atat ca producatori de cultura, cat si ca substantiali consumatori.
Ne exprimam convingerea ca, impreuna, vom reusi!”.

Şi au venit cu semnatura rectorii: prof.dr.ing. Viorel-Aurel Serban / Universitatea Politehnica Timisoara, prof.dr.ec. Marilen Pirtea / Universitatea de Vest din Timisoara, prof.dr. med. Marius Raica / Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara, prof.dr.ing. Paul Pirsan / Universitatea de Stiinte Agricole şi Medicina Veterinara ”Regele Mihai I” a Banatului din Timişoara, conf.univ.dr.ec Bebeselea-Sterp Adriana / Universitatea ”Ioan Slavici” din Timisoara, prof.dr. Corina Musuroi / Universitatea ”Tibiscus” din Timisoara.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.