Structurile intuitive ale Danielei Oravitanu

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 24.08.2012 11:06 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Primăria Municipiului Timişoara şi Fundaţia Triade vă invită marţi, 28 august, ora 12, la vernisajul expoziţiei STRUCTURI INTUITIVE a artistei plastice Daniela Orăviţanu, în spaţiul nou deschis al municipalităţii din P-ţa Victoriei nr.5 (vizavi de Bancpost).
Noul spaţiu expoziţional îşi propune punerea într-o vizibilitate mai bună a artei timişorene, în general, şi a tinerilor artişti, în special.
Născută în anul 1951 în oraşul Lugoj, absolventă a Facultăţii de Arte din Timişoara, secţia Pictură şi Grafică, Daniela Orăviţanu este o artistă cu o activitate şi cu o recunoaştere bine consolidate. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici- Filiala Timişoara, Daniela Orăviţanu a fost prezentă cu lucrările sale în numeroase expoziţii personale şi de grup, atât în ţară, cât şi Ungaria, Germania, Grecia, Spania, Italia, Norvegia, Brazilia, Olanda, Cehia, Portugalia, SUA, Turcia si altele. Lucrările artistei plastice se găsesc în colecţii de stat, în Muzeul de Artă Timisoara şi în "Morera Museum" Barcelona, Spania, dar şi în colecţii private din România, Ungaria, Spania, Germania, Norvegia, Olanda, Italia, Franta, Elveţia şi Grecia.
Expoziţia rămâne pe simeze până în 20 septembrie şi poate fi vizitată după următorul program: luni,miercuri 8- 15, marţi 8- 18, joi 8- 17, vineri 8- 13.30.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.