Susanne Kastner: Totul e diferit fata de 1990. Poate doar drumul Lipova-Timisoara e neschimbat...

Scris de Titus Balan | Publicat in 11.10.2013 17:51 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - La Prefectura Timis a avut loc o intalnire de suflet pentru administratia locala banateana.
Deputata Susanne Kastner, politician de varf al formatiunii SPD din Germania, a tinut mortis ca una din ultimele sale vizite oficiale, din cariera sa de politician activ, sa fie in judetul din Romania care inseamna foarte mult pentru dansa.
Fosta vicepresedinte al Bundestagului, o lunga perioada de timp, a avut un cuvant greu de spus in favoarea tarii noastre din calitatea sa de presedinta a asociatiei de prietenie germano-romane.
Nu doar a spus, ci a si facut multe (ca nimeni altcineva ) pentru deblocarea diferitelor fonduri ce au mers tintit la rezolvarea cate unei probleme stringente ce tinea de comunitatile locale sau pentru lumea de afaceri germane din Romania.
Chiar si azi, la un ceas de bilant dupa mai bine de doua decenii de activitate in zona noastra, a fost in vizita in comuna Voiteg la scoala agricola, cum este cunoscut centrul de perfectionare al specialistilor agricoli, la a carei renastere a contribuit in masura majora.
Atat prefectul Eugen Dogariu, cat si presedintele consiliului judetean Titu Bojin, au marcat momentul despartirii cu flori, plachete si medalii ale judetului Timiş.
Dar au si insistat pe langa doamna Kastner ca, odata pensionata din politica activa germana, poate va avea mai mult timp sa se ocupe de relatia cu Romania.
,,Voi reveni intotdeuna aici cu drag ca prieten apropiat - a marturisit Susanne Kastner. Din 1990, de la prima vizita,  pana azi, Romania s-a schimbat profund. Nu mai sunt diferente mari intre modul de vedea lucrurile si de a trai intre tarile noastre. Totul e diferit fata de ce am vazut prima data. Poate singurul lucru neschimbat este drumul Lipova-Timisoara, mai ales partea ce tine de judetul Arad”...

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.