Târgul Liceelor Timişene – Târg al ofertelor educaţionale

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 10.05.2016 12:59 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Inspectoratul Scolar Judetean Timis impreuna cu Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala Timis/Centrul Judetean de Asistenta Psihopedagogica Timis organizeaza si anul acesta a XV-a editie a “Targului Liceelor Timisene – Targ al ofertelor educationale”.
Evenimentul se adreseaza in special elevilor de clasa a VII-a si a VIII-a, precum si parintilor acestora, oferindu-li-se astfel posibilitatea sa cunoasca specificul fiecarui colegiu/liceu in vederea unei alegeri constiente la terminarea clasei a VIII-a.
De asemenea, va oferi liceelor si colegiilor din judetul Timis posibilitatea sa isi prezinte oferta educationala intr-un cadru organizat.
Anticipam ca acest targ va fi vizitat de elevi, cadre didactice, parinti, oficialitati locale si judetene, reprezentanti mass-media, agenti economici, investitori, parteneri institutionali, reprezentanti ai firmelor de selectie si recrutare de personal.
Fiecare colegiu/liceu participant va avea un stand expozitional reprezentativ, unde se vor prezenta: informatii cu privire la oferta educationala proprie (numarul de clase, profilul, calificarea obtinuta dupa absolvire etc.), resursele umane si materiale ale institutiei de invatamant, produsele specifice activitatilor derulate cu elevii, unde este cazul.
Evenimentul se va desfasura in data de 11 mai 2016 la Restaurantul Universitar Politehnica (Aleea Studenţilor Timişoara, la intersecţia cu Aleea F.C.Ripensia, in complexul studenţesc, etajul 1), intre orele 11.00 – 17.00.
Deschiderea oficiala va avea loc in data de 11 mai 2016, la ora 11.00, in Timisoara, la la Restaurantul Universitar Politehnica, etajul 1.

Vor participa pe langa şcoli, organizatori, parteneri şi alte instituţii reprezentative pentru educaţie, colaboratori ai organizatorilor: Consiliul Judetean al Elevilor, Centrul de Consiliere Psihologica şi Orientare in Cariera, Universitatea de Vest Timisoara, Inspectoratul de Politie Judetean Timiş (Compartimentul de Prevenire), Inspectoratul de Jandarmi Judetean Timis, etc.
Acest targ se doreste a fi un loc, intr-o ambianta placuta, unde elevii din clasele a VII-a si a VIII-a sa-si poata forma o imagine mai clara asupra tuturor ofertelor educationale din judet, putand cere informatii direct de la sursa, adica de la elevii si profesorii liceelor/colegiilor existente.
Astfel, au o sansa mai mare de a decide corect, prin punerea in acord a nevoilor si particularitatilor fiecaruia cu oferta educationala a liceelor/colegiilor.
De asemenea, se urmareste concordanta dintre oferta educationala si cerintele actuale si de perspectiva ale pietei muncii la nivel judetean.
In cadrul evenimentului, va avea loc si un program artistic realizat de elevi din unitatile de invatamant din judeţul Timiş.

In intervalul 13.00-16.00 vor avea loc, in sala de conferinta, 3 workshopuri:
- 13.00-14.30 - Cum sa-mi construiesc o cariera?
- 14.30 – 15.10 - Prezentarea ofertei educationale a Universitatii Politehnica Timişoara/Cum sa-mi aleg o facultate?
- 15.10-16.00 - Intalnirea reprezentantilor elevilor cu reprezentantii studentilor de la Universitatea Politehnica Timisoara
De asemenea, in intervalul 12.00 - 15.00, se va organiza concursul de prezentare a ofertei educaţionale (prin discutii ale juriului cu elevii reprezentanti ai fiecarui liceu/colegiu participant cu stand la eveniment, prin feedbackul oferit de elevii vizitatori in chestionarele aplicate, prin aprecierea de catre membrii juriului a modalitatii de prezentare a ofertei educationale).

Se vor premia: cea mai apreciata prezentare a ofertei educationale de catre elevii vizitatori, cea mai originala prezentare a ofertei educationale, cea mai pragmatica prezentare a ofertei educationale, cea mai interactiva prezentare a ofertei educationale, cea mai eco prezentare a ofertei educationale, cei mai buni elevi promotori ai ofertei educationale, cel mai sugestiv logo, cea mai atractiva modalitate de prezentare a ofertei educationale.
Premierea va avea loc la ora 16.00.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.