Tata Robu nu e papusa gonflabila USL. Sa fie clar!...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 17.01.2014 11:17 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Ce mai spune primarul Nicolae Robu? Citiţi mai departe. Fara comentarii!...

Nicolae Robu: REPLICA

De cca un an, am asistat fara reactie pana acum la o campanie intensa de discreditare a mea, sustinuta de grupuri de interese nemultumite ca, in Timisoara, cu mine ca Primar, nu-si pot face jocurile. Mi se pun in carca tot felul de idei nastrusnice TOTAL straine de mine: ca as fi vrut sa dau anticonceptionale la ciori (ideea a existat, dar n-a fost a mea -Doamne fereste!-, ci a unei ziariste, eu fiind -culmea!- doar primul care a luat-o in deradere), ca as fi cumparat nu stiu ce papagali care ar fi murit de frig (papagalii cica ar fi existat, dar erau ai unei persoane private, nu ai Primariei, iar eu habar n-am avut macar, de existenta lor!), etc., etc., iar unele lucruri reale facute de mine, sunt prezentate drept excentricitati si / sau risipa de bani publici (vezi cazul "palmierii": nu e oare ridicol sa sustina cineva ca e deplasat sa existe -mai ales dupa ce au mai existat in perioada interbelica!-, palmieri in Timisoara -costand IN TOTAL doar 5600 euro -140 euro / bucata-, cata vreme ei exista cu un firesc total şi sunt deosebit de apreciaţi in Paris, Viena, Praga, Munchen, Karlsruhe, Berlin, Bergen (Norvegia!), etc. ?).

Vreau s-o spun raspicat: Eu sunt un om serios si onest, care, muncind enorm, cu daruire totala, cu pasiune nestavilita, am facut performanta in tot ce m-am angajat. Profesor universitar fiind de profesie -cu specialitatea Calculatoare- am obtinut cele mai inalte titluri şi recunoaşteri academice:
1. Am avut 4 mandate de Prorector al Politehnicii, obţinute prin alegeri, in perioada 1990-2004
2. Am avut 2 mandate de Rector al Politehnicii, obtinute prin alegeri, in perioada 2004-2012, perioada in care Rectorul era implicit şi Preşedinte al Senatului Universitar
3. Am fost ales Preşedinte al Senatului Universitar pt perioada 2012-2016, cand legislaţia a disociat aceasta funcţie de cea de Rector (in iulie 2012 m-am autosuspendat din aceasta funcţie pt a nu risca sa fiu acuzat de ANI de incompatibilitate)
4. Am fost ales de 2 ori in Biroul de Conducere al Consiliului Naţional al Rectorilor, membru in perioada 2004-2008 si Vicepresedinte in perioada 2008-2012
5. Am fost onorat cu cel mai inalt titlu academic, acela de Doctor Honoris Causa, atat in Romania, cat şi in Franta, iar in Ungaria cu titlul academic suprem local, "Prouniversitas"
6. Sunt membru de onoare al Academiei de ştiinte si Arte Americano-Romane
7. Sunt membru de onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania
8. Am obtinut din partea studentilor in cadrul evaluarilor cadrelor didactice facute de ei sub anonimat numai aprecieri superlative, inclusiv titlul de "Profesor Bologna", acordat de ANOSR
9. Am lasat in urma mea ca Rector: o universitate clasata in cea mai inalta categorie valorica instituita prin lege, cu o organizare interna si curriculum-uri profund reformate, moderne, cu peste 300 laboratoare echipate la cele mai inalte standarde (printre altele, cu peste 4000 de calculatoare de top!), cu zeci de amfiteatre noi sau modernizate, cu o multime de cladiri noi, realizate de mine, pt biblioteca, institut de cercetari, spatii de invatamant, bazin de inot, cu baze sportive noi sau extinse si modernizate, cu camine si cantine reabilitate si modernizate, etc., etc.
10. Ca o chintesenta a celor de mai sus: am tinut la studenti si ei au tinut la mine intr-atat incat e de notorietate in oraş şi nu numai ca studenţii imi spuneau "tata Robu".
In politica, taram in care activez doar de 5 ani, intrand in 2008, cand eram deja ales Rector pt al doilea mandat, am obţinut urmatoarele performanţe:
1. Am fost ales Senator al Romaniei, in 2008, cu un scor in alegeri dublu faţa de scorul partidului meu (PNL)
2. Am fost ales Preşedinte PNL Timişoara in 2009
3. Am fost numit Preşedinte Interimar al PNL Timiş in 2009
4. Am fost ales membru in Biroul Politic Central al PNL in 2009
5. Am fost ales Preşedinte PNL Timiş in 2010
6. Am fost ales Vicepreşedinte la nivel naţional al PNL in 2012
7. Am fost ales Primar al Timişoarei in 2012, din postura de locomotiva USL, si nu din cea de remorca (sau... "papusa gonflabila" USL, ca sa-l citez pe un "aliat"  ), atata vreme cat numarul voturilor obtinute de mine a fost semnificativ mai mare ca numarul voturilor USL.
Sa mai adaug si ca, in perioada comunista, n-am avut nicio functie politica, fiind printre extrem de putinii universitari nemembri macar ai Partidului Comunist?

Am lasat modestia la o parte pt a-mi apara faţa de agresiunea unor oameni de nimic ceea ce am strans o viata si la care ţin enorm, ele fiind valori pe cale de dispariţie in societatea romaneasca: ONOAREA SI BUNA REPUTATIE. Pt ca, dincolo de receptarea cu indiferenta superioara a tuturor calomniilor, om fiind, simt şi eu -marturisesc-, din cand in cand, nevoia unor reactii.
Atata tot...

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.