Timisoara are Una Casa di Ceramica realizata de cei mai buni artisti ai lumii

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 12.10.2015 11:04 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Joi, 15 octombrie 2015, incepand cu ora 16, va avea loc inaugurarea proiectului  ”Una Casa di Ceramica”, eveniment organizat de Vittorio Maggi, cetaţean de onoare al oraşului Timişoara şi membru in consiliul director al Asociaţiei Casa Faenza.
Evenimentul, unic in Romania, va avea loc sediul Asociaţiei Casa Faenza, Aleea Sanataţii nr. 15.

Casa Faenza este edificiul ce gazduieşte copiii cu tulburari de spectru autist, fiind inaugurata in anul 2000 ca simbol al infraţirii dintre oraşul Faenza, din Italia, şi oraşul Timişoara, fiind donata Primariei Municipiului Timişoara, care o gestioneaza.
Prin proiectul ”Una Casa di Ceramica”, oraşul Faenza, capitala şi patria istorica şi mondiala a ceramicii, a dorit sa imbogaţeasca zidurile cladirii care ii poarta, nu intamplator, numele.
Astfel, cinci pereţi exteriori ai cladirii Casa Faenza au fost in totalitate acoperiţi cu opere artistice din ceramica, donate de numeroase ateliere din oraş şi au fost aplicate sculpturi realizate de şase artişti de renume internaţional, dintre care trei caştigatori ai premiului ”Premiul Faenza”, cel mai vechi şi mai cunoscut concurs de ceramica din lume.
Ideea proiectului s-a nascut in 2011, cu scopul de a da o identitate puternica unei cladiri importante din capitala Banatului, inconjurata de o gradina minunata, dar cunoscuta de foarte puţine persoane in afara celor implicate in activitatea sa.
Astfel, la Faenza, prieteni ai oraşului Timişoara au pus in practica proiectul, alaturand numele cladirii, Casa Faenza, cu Faenza – sinonim in intreaga lume cu ceramica.
In rastimp de trei ani, cu ajutorul a numeroşi artizani care s-au alaturat acestei iniţiative, s-a putut realiza un minunat mozaic de ceramica, in stil tradiţional şi ceramica moderna.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.