Timisoara infractionala: Hotii fura, Politia recomanda...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 09.10.2013 18:31 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - In urma cercetarilor efectuate, politistii de investigatii criminale au recuperat mai multe bunuri, in valoare de 50.000 de lei, susceptibile a fi provenite in urma furturilor din locuinte.
Doi tineri suspectati de comiterea mai multor furturi din locuinte,  pe raza municipiului Timisoara, au fost arestati preventiv in perioada 24 septembrie- 3 octombrie a.c.
Efectuand cercetari in vederea documentarii si probarii activitatii infractionale a celor doi, politistii au reusit, pana in prezent, recuperarea mai multor bunuri susceptibile a fi provenite din furturi, precum 11 televizoare tip LCD, 7 laptop-uri, 2 biciclete, parfumuri si bijuterii, in valoare de aproximativ 50.000 de lei.
La data de 24 septembrie a.c., politistii au mai retinut un barbat de 28 de ani, suspectat de comiterea mai multor furturi din locuinte, pe raza municipiului Timisoara.
De asemenea, la data de 3 octombrie a.c., un alt barbat de 29 de ani, a fost depistat in flagrant de politisti, imediat dupa comiterea unui furt din locuinta.
***
Pe de alta parte, un angajat al I.S.U. Timis, aflat in timpul liber, a retinut un tanar imediat dupa comiterea unei talharii.
La data de 8 octombrie a.c., in jurul orei 14.00, politistii Sectiei 4 Timisoara au fost sesizati de catre V. Alina, de 30 de ani, din Timisoara, despre faptul ca persoane necunoscute i-au sustras, prin smulgere, lantisorul pe care il purta la gat, in timp ce se deplasa pe bulevardul Cetatii.
Dupa comiterea faptei cei doi tineri au fugit, iar femeia a strigat dupa ajutor, fiind auzita de un trecator care a pornit in urmarirea suspectilor.
Barbatul, angajat la I.S.U. Timis, aflat in timpul liber, a reusit sa-l prinda pe unul dintre suspecti, acesta fiind retinut pana la sosirea politistilor.
In urma legitimarii, s-a constatat ca persoana suspectata de comiterea faptei este S. Danut, de 19 ani, din localitatea Parta.
Procedandu-se la efectuarea controlului corporal, asupra tanarului a fost gasit lantisorul din aur sustras, de aproximativ 20 de grame.
In urma investigatiilor efectuate, politistii au reusit identificarea si celui de-al doilea suspect, A. Daniel, de 18 ani, din Timisoara.
***
Pentru a preveni comiterea unor infractiuni de furt din locuinte, poliţiştii recomanda:
*Nu tineti sume mari de bani in casa, neasigurate si nu lasati impresia ca detineti asemenea sume sau bijuterii.
*Montati incuietori rezistente care au sistemul de prindere in interior la toate caile de acces (ferestre, guri de aerisire, usi de balcon si de intrare in locuinta, precum si alte locuri).
*La plecarea de la domiciliu inchideti bine toate caile de acces in locuinta! Pastrati cheia in permanenta asupra dumneavoastra, nu o lasati la indemana oricui.
*Daca alegeti sa montati un sistem de alarmare in interiorul locuintei dumneavoastra, contactati firme specializate in acest domeniu.
*Atunci cand sunteti plecati de acasa pentru o perioada de timp mai indelungata, rugati un vecin sa supravegheze periodic perimetrul locuintei si curtii dumneavoastra!
*Ferestrele locuintelor trebuie sa fie sigure fata de o eventuala tentativa de escaladare din exterior.
*Informati Politia cand necunoscuti se intereseaza de proprietatile dumneavoastra sau de cele ale vecinilor.
*Draperiile sau jaluzelele va pot feri locuinta de priviri indiscrete, mai ales daca locuiti la casa sau la parter.
*Daca aveti la bloc interfon, nu lasati necunoscuti sa patrunda in bloc indiferent de pretexte sau nu tineti usa deschisa.
*Este recomandat sa tineti usa de la intrare incuiata si cand sunteti acasa.
*Foarte binevenita este montarea unui interfon, dar si aici cu unele precizari. Nu permiteti accesul in bloc la tot felul de persoane care spun ca sunt de la posta, cu fluturasi publicitari sau alte motive acest gen.
*Copiii trebuie invatati ca in niciun caz sa nu deschida usa persoanelor necunoscute.
*Nu lasati bilete in usa atunci cand sunteti plecati de acasa.
*Notati seriile aparaturii electronice detinute, astfel incat sa puteti sprijini Politia in cazul furtului.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.