Timisoara stinge lumina de Ora Pamantului

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 12.03.2012 11:12 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - EARTH HOUR 2012 - Ora Pământului, programată pentru data de 31 martie, în intervalul orar 20.30 – 21.30, este cea mai mare manifestare de mediu din istorie, continuând binecunoscuta tradiţie a stingerii luminilor în mod simbolic.

Scopul evenimentului este acela de a trage un semnal de alarmă privind amplitudinea actuală a efectelor încălzirii globale, de a sublinia necesitatea efortului concertat pentru reducerea poluării planetei, evenimentul fiind şi un mijloc de promovare a soluţiilor de combatere a schimbărilor climatice, de transmitere către cetăţenii Timişoarei a unui mesaj ecologic, de conştientizare a societăţilor comerciale, instituţiilor şi cetăţenilor, asupra adoptării unei conduite ecologice pentru gospodărirea durabilă a resurselor energetice – resurse neregenerabile şi epuizabile.

Mesajul „Earth Hour” este atât unul simbolic, de încurajare a simplului gest de a stinge lumina, în efortul global de a opri schimbarea climei pe planetă, cât şi unul practic, prin promovarea economisirii energiei prin mijloace simple la nivelul fiecărei familii, a companiilor şi instituţiilor.

Spre deosebire de anii precedenţi, Earth Hour 2012, organizat de WWF România, a provocat oraşele României la o competiţie care are ca scop desemnarea CAPITALEI EARTH HOUR ROMÂNIA, la care s-au înscris un număr de 19 oraşe ale României. Potrivit informaţiilor postate pe website-ului campaniei www.ora-pamantului.ro, un număr de 17 oraşe au şi depus dosarele pentru participarea la competiţie: Adjud, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Bucureşti, Cluj Napoca, Constanţa, Giurgiu, Iaşi, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Slobozia, Suceava şi Timişoara.

Fiecare din oraşele înscrise în competiţie a întocmit un dosar, care poate fi vizualizat la adresa http://ora-pamantului.ro/wordpress/?page_id=12, în care au fost prezentate proiectele şi iniţiativele din domeniul protecţiei mediului înconjurător derulate în anii precedenţi, cât şi pe cele ce urmează a fi implementate în viitorul apropiat, inclusiv planurile pentru organizarea Earth Hour 2012. Domeniile avute în vedere au fost: infrastructura de mediu, economisirea energiei şi investiţii în surse de energie regenerabilă, gestionarea şi extinderea spaţiilor verzi, educaţie şi comunicare în acest domeniu, îmbunătăţirea/dezvoltarea reţelei de transport în comun, conservarea biodiversităţii şi aplicarea bunelor practici de mediu la sediul primăriei.

Potrivit regulamentului competiţiei, în urma evaluării dosarelor depuse, primele 3 oraşe participante care vor întruni cele mai bune punctaje şi vor participa în data de 17 Martie 2012 la Finala Competiţiei pentru Capitala Earth Hour, în cadrul căreia contribuţia locuitorilor va fi esenţială. Locuitorii vor fi invitaţi să aducă într-un punct al oraşului, comunicat de către municipalitate, cât mai multe PET-uri. Oraşul în care va fi colectată cea mai mare cantitate de PET-uri va fi desemnat drept Capitala Earth Hour România 2012.

De la an la an, mişcarea Earth Hour iniţiată şi coordonată la nivel global de WWF capătă proporţii din ce în ce mai mari, cucerind sute de milioane de oameni şi, totodată, inducând un sentiment de apartenenţă la o comunitate, în rândul celor care sarbătoresc Earth Hour de fiecare dată. Evoluţia spectaculoasă pe care a cunoscut-o mişcarea, de la prima ediţie din 2007 cu un singur oraş participant (Sydney) şi până în prezent, cu o participare de peste 5.200 de oraşe din 135 de ţări, a demonstrat că 1.8 miliarde de oameni din întreaga lume îşi doresc să facă ceva concret pentru mediul înconjurător.

Mai mult, de-a lungul timpului, ei şi-au împărtăşit în mod voluntar poveştile, ideile şi planurile de acţiune în beneficiul naturii, arătând că le pasă si că vor să se dedice mai mult acestei cauze. Astfel, Earth Hour a devenit un simbol important al unui angajament mult mai complex decât ceea ce presupunea evenimentul la început – stingerea luminilor pentru o oră.

Ideea campaniei de anul acesta este de a impulsiona cetăţenii să creeze provocări după propriul plac şi din imaginaţie proprie, provocări care să le fie adresate rudelor, prietenilor, fanilor/simpatizanţilor (în cazul persoanelor publice) prin intermediul reţelelor sociale – Facebook, Twitter, YouTube, dar şi email. În acest sens, WWF a construit şi o aplicaţie cu acelaşi nume – „I Will If You Will”, accesibilă la www.youtube.com/earthhour, unde pot fi postate aceste provocări sau unde se pot găsi sugestii de provocări. Şi pe pagina web a primăriei Municipiului Timişoara www.primariatm.ro se va elabora un formular de promovare a evenimentului, de înregistrare a susţinătorilor/promotorilor/participanţilor, cu menţionarea modului de sărbătorire a evenimentului şi evaluării impactului evenimentului.

Pentru anul 2012, Primăria Municipiului Timişoara va declara PIAŢA VICTORIEI ca PUNCT ZERO al evenimentului EARTH HOUR TIMIŞOARA 2012, unde se vor desfăşura diverse activităţi, începând cu ora 20.

La 20.30, TIMIŞOARA STINGE LUMINA - iluminatul public stradal/arhitectural/artistic din zona centrală a oraşului va fi întrerupt.

Ca puncte satelit ale evenimentului vor fi angrenate parcurile reprezentative ale Timişoarei: Poporului, Central, Bucovina, Pădurice, Adolescenţilor, Petöfi Sándor, Zürich. Lăcaşele de cult iluminate arhitectural şi unităţile de alimentaţie publică vor fi invitate să se alăture acestui demers.

Evenimentul va fi marcat prin ACTIVITĂŢI ARTISTICE: CONCERT CU INSTRUMENTE DE PERCUŢIE, JONGLERII, JOCURI CU FOC, PROGRAME DE DIVERTISMENT DEDICATE COPIILOR – POVEŞTI, JOCURI, DANSURI, CONCURSURI la lumina lumânărilor, CĂUTARE DE COMORI. Se vor organiza PLIMBĂRI LA LUMINA LUMÂNĂRILOR/LANTERNELOR PRIN CENTRUL ISTORIC.

Cu această ocazie se vor face prezentări ale instrumentelor optice şi observaţii astronomice ale corpurilor cereşti vizibile în această perioadă, în condiţiile meteo favorabile, în cadrul acţiunii „SIDEWALK ASTRONOMY 2012-ASTRONOMIA PE TROTUAR 2012”.

Cinci şcoli vor participa prin organizarea unor evenimente/acţiuni EARTH HOUR PARTY.

Pentru a marca acest eveniment, municipalitatea timişoreană invită locuitorii de toate vârstele, instituţiile publice/companiile private din Timişoara, să participe într-un număr cât mai mare la eveniment, atât în spaţiul public cât şi în cel privat, pentru ca între orele 20.30 şi 21.30 luminile să fie stinse.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.