Timisoara: Universitate Metropolitana sau naravuri, orgolii si interese obscure?

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 23.01.2016 12:40 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Declaraţia Zilei

Rectorul Universitaţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea propune o noua revoluţie pentru Timişoara: Universitatea Metropolitana.
Şi argumenteaza. Sigur, o universitate a tuturor universitaţilor de stat din Timişoara poate fi de bun augur.
Numai ca s-a mai facut campanie electorala in Timişoara pe o idee asemanatoare şi nici pe departe atat de atotcuprinzatoare, o idee care a murit inainte de a se naşte.
Şi-apoi, naravurile, orgoliile şi interesele personale şi universitare sunt la fel ca in societatea romaneasca, mai mult distructive, decat constructive...

Rectorul Universitaţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea:

”In condiţiile intensificarii in ultimii ani a interacţiunilor dintre instituţiile academice la nivel internaţional, a creşterii presiunii asupra universitaţilor de a-şi dovedi eficienţa şi productivitatea, dar mai ales in condiţiile dezvoltarii unei pieţe a muncii extrem de competitive, universitaţile incep sa regandeasca strategiile prin care işi pot intari statutul şi creşte reputaţia.
Universitatea viitorului nu mai este o entitate singulara, ci reprezinta o construcţie care aduce laolalta mai multe forţe şi care se bazeaza in esenţa pe doua elemente, excelenţa şi diversitatea.
A avea o educaţie de calitate care trece dincolo de propria specializare, o cercetare de excelenţa care sa asigure progresul şi inovaţia, precum şi o capacitate de a lucra in medii culturale diverse este un avantaj strategic al educaţiei superioare la nivel naţional şi internaţional.
In acest context, unificarea universitaţilor a devenit o abordare din ce in ce mai frecventa, impunandu-se nu ca o soluţie de supravieţuire, ci ca raspuns adaptativ la creşterea competitivitaţii la nivel global şi a nevoii de cunoaştere, comunicare şi dezvoltare.
Experienţe de acest gen se pot observa la nivel internaţional, precum cele din Ungaria (unificarea universitaţilor din Debrecen in 2000), Australia (unificarea colegiilor) sau, foarte recent, formarea universitaţii reunite din Grenoble.
De asemenea, experienţa in acest sens a unor ţari ca Olanda, Germania, Marea Britanie, Finlanda, China sau USA care fac din unificare un instrument de restructurare a sistemului educaţional, arata ca unirea instituţiilor de invaţamant superior este o practica raspandita.
Acestea au in comun faptul ca şi-au concentrat resursele academice, economice şi administrative intr-o unitate competitiva mai ampla, bazata pe principiul colaborarii.
Ca orice experienţa, şi aceasta include aspecte pozitive, dar şi cateva provocari, insa ideea pe care analiştii in domeniu o susţin este ca succesul acestei experienţe depinde de pregatirea din faza premergatoare unificarii, de tipul de unificare (orizontala, verticala, diversificare şi conglomerat), de tipul de leadership şi de partenerii aleşi şi mai ales de modul in care este coordonata activitatea de dupa unificare, la doua niveluri, cel administrativ şi cel uman interpersonal.
Nu trebuie ignorat faptul ca implementarea acestei strategii reprezinta o schimbare radicala in stilul de viaţa universitar, iar la nivelul rezistenţei la schimbare exista diferenţe interpersonale semnificative. Schimbarile instituţionale includ uneori abandonarea formelor actuale de guvernare, restructurarea obiectivelor şi programelor academice, deoarece structura care formeaza nu este un produs care rezulta prin insumarea unor elemente, nu este doar o instituţie mai mare, ci este altceva.
Cu toate acestea, sunt mai multe avantaje decat dezavantaje care se asociaza cu aceasta schimbare perceputa ca un caştig asumat, de la raţiuni financiare, la raţiuni strategice in randul carora un argument extrem de important este imbunataţirea imaginii universitaţii in sistemele de evaluare naţionale şi internaţionale şi poziţionarea sa superioara in rankinguri.
EUA (2012) evidenţiaza 4 factori care argumenteaza şi fundamenteaza acest proces şi care totodata reprezinta avantaje strategice pe termen lung: factorii economici (se salveaza bani), factorii de impact (regional, naţional şi internaţional), factorii de raţionalizare şi consolidare care duc la creşterea calitaţii actului educaţional şi factorii de sinergie intre educaţie şi cercetare.
Cu alte cuvinte, beneficiile unificarii universitaţilor dintr-un oraş sau dintr-o regiune sunt in esenţa de ordin academic (educaţie şi cercetare), economic şi administrativ.
La nivel academic, un prim avantaj il reprezinta eliminarea programelor duplicat, prin unificarea programelor de studii ofertate de catre mai multe universitaţi.
Luand cazul universitaţilor din Timişoara, exista programe de Comunicare la UVT şi la UPT, iar UVT şi UMF au ambele programe de studiu in domeniul fiziokinetoterapiei.
Ofertarea unor cursuri comune prin unificarea departamentelor de IT, limbi straine sau educaţie fizica şi sport de la mai multe universitaţi care formeaza competenţe valoroase şi vizibile in orice curricula academica internaţionala reprezinta un alt argument pentru unificare şi totodata un punct forte.
Poate unul dintre cele mai solide avantaje il reprezinta creşterea integrarii şi colaborarii academice care işi gaseşte expresia in crearea unor campuri de lucru inter- şi multidisciplinare.
Putem observa cu uşurinţa faptul ca unele dintre cele mai valoroase, incitante şi substanţiale cercetari şi studii ştiinţifice centrate pe rezolvarea unei probleme globale sau care urmaresc creşterea cunoaşterii in domeniu reunesc specialişti din sfere de activitate diferite.
Abordarea interdisciplinara are avantajul nu numai de a reuni metode şi tehnici diferite şi complementare de abordare a unei problematici (a vedea problema din mai multe perspective este absolut necesar in contextul complexitaţii unor fenomene economice, culturale, sociale, politice sau de mediu), dar prin faptul ca reuneşte conştiinţe profesionale diferite, ofera oportunitatea de dezvoltare pe planul personalitaţii, al flexibilitaţii mentale, euristicii rezolutive şi toleranţei.
Diversificarea profilelor academice rezultata prin unirea unor instituţii care se completeaza una pe cealalta poate intari poziţia noii instituţii pe piaţa educaţiei superioare naţionale şi internaţionale, atragand mai mulţi studenţi din ţara şi din strainatate, venind in intampinarea nevoilor acestora, prin crearea unor oferte educaţionale adecvate noilor tendinţe de pe piaţa forţei de munca (de pilda, poziţia de inginer economist).
Aceasta diversificare contribuie totodata şi la intarirea elementelor de internaţionalizare a ofertei educaţionale şi a campusului universitar.
Nu in ultimul rand, studenţii vor beneficia de oferte de programe masterale şi doctorale comune, fie prin compatibilizarea unor programe deja existente, fie prin dezvoltarea de noi oferte educaţionale. La nivel de viaţa a campusului universitar, s-ar rezolva in buna parte problema cazarii studenţilor, a costurilor acesteia.
Nu in ultimul rand, prin unificarea universitaţilor dintr-un oraş sau chiar regiune s-ar forma o comunitate Alumni remarcabila, cu efectele pozitive care decurg de aici: facilitarea accesului studenţilor de la toate nivelurile la oferta naţionala şi internaţionala de locuri de munca, oportunitaţi extraordinare de invaţare, dezvoltare profesionala şi mentorat, sprijinirea unor proiecte, acţiuni de lobby la niveluri decizionale inalte naţionale şi internaţionale, facilitarea atragerii de fonduri prin consultanţa şi servicii furnizate actorilor din mediul socio-economic şi, nu in ultimul rand, transmiterea unor exemple de buna practica şi trasee de dezvoltare profesionala de succes.
Tot la nivel academic, dar cu referire de aceasta data la componenta de cercetare, caştigul implementarii strategiei de unificare a universitaţilor duce indubitabil la creşterea calitaţii cercetarii, la poziţionarea merituoasa a noii universitaţi in rankingurile internaţionale, stimuland publicaţiile atat cantitativ, cat şi calitativ.
Este un fapt deja binecunoscut ca liniile de finanţare robuste şi extrem de competitive (cum ar fi Horizon 2020), precum şi jurnalele internaţionale cu factor de impact crescut finanţeaza, respectiv publica cercetari de calitate ridicata in care solicitantul, instituţia sau autorul, sa fi probat competenţa printr-o serie de alte proiecte sau publicaţii anterioare.
Pe langa poziţionarea superioara in clasamente, avantajul pe partea de cercetare a unificarii universitaţilor este şi gradul ridicat de satisfacţie al cercetatorilor.
Cu toţii cunoaştem frustrarea provenita din faptul ca nu gasim parteneri pentru proiectele pe care dorim sa le avansam sau ca dorim sa realizam echipe interdisciplinare pentru a aborda complex problema care face obiectul cercetarilor noastre, dar nu cunoaştem care sunt acele persoane din alte specializari sau profile pe care le-ar putea interesa problematica şi care au preocupari in zona de interes.
Utilizarea in comun a infrastructurii de cercetare ofera avantaje logistice şi reduce din costuri, iar formarea, dezvoltarea şi consolidarea unor echipe care ar reuni specialişti recunoscuţi in domeniul lor, dar care activeaza in universitaţi diferite sunt tot atatea plusuri ale unificarii universitaţilor.
Din punct de vedere al beneficiilor de ordin economic, deşi efectele se vad in timp, nu imediat, unificarea universitaţilor, in final, economiseşte bani şi, mai important, investeşte bani inteligent.
Evident ca aceasta strategie consuma multe resurse pentru activitaţi de planificare, coordonare şi pentru infrastructura (mai ales in faza de implementare), dar pe termen lung efectul este de a economisi bani, iar acest efect se vede in special in ce priveşte utilizarea in comun a bibliotecii, a sistemului de informatizare şi comunicaţii digitale sau a sistemului de management.
Din perspectiva avantajelor de ordin managerial şi administrativ, revigorarea unor structuri manageriale şi administrative printr-un suflu nou are potenţialul de a reduce din rigiditatea caştigata prin rularea aceluiaşi sistem.
Valorificarea mai eficienta a resurselor logistice şi financiare, precum şi oportunitatea unui schimb de exemple de buna practica sunt alte avantaje.
De asemenea, este de aşteptat ca serviciile administrative ale noii universitaţi sa caştige in calitate şi timp de reacţie, totul traducandu-se in final in reducerea costurilor şi creşterea veniturilor.
Experienţa anterioara a universitaţilor din lume care au trecut prin acest proces considera ca efectele acestuia depind in mare parte de scopul unificarii.
Intr-un studiu realizat de Skodvin, in anul 2014, autorul arata ca, in general, asocierea intre instituţii complementare academic in scopul diversificarii profilelor academice (strategie de diversificare) are mai mare succes comparativ cu cazul in care universitaţile se unifica cu intenţia de a creşte colaborarea şi integrarea academica (strategie de integrare).
In principiu, „cu cat este mai mare diferenţa in privinţa numarului şi a programelor de curs intre instituţiile implicate, cu atat probabilitatea ca unificarea lor sa fie un succes este mai mare“ (Skodvin, 2014, p.7).
Am vazut care sunt avantajele şi nu sunt puţine.
In termeni de provocari, in acelaşi studiu, se arata ca uneori unificarea universitaţilor poate constitui o sursa serioasa de stres, antrenand teama şi sentimentul de insecuritate, cel mai frecvent datorita unei planificari inadecvate şi unei monitorizari slabe a implementarii.
Tensiunile care pot aparea sunt legate in general de aspecte, cum ar fi predominanţa predarii sau a cercetarii, diferenţe intre profilele de competenţe sau valori ca independenţa versus ataşament/identitate.
In special in cazul unificarilor in care principalul scop este de a creşte integrarea şi colaborarea academica (mizand pe similaritaţi), aceste tensiuni par a fi mai mari decat in cazul unificarii unor instituţii complementare academic (mizand pe puterea diferenţelor).
Acest fapt este explicat de autori prin aceea ca o unire care are ca scop creşterea integrarii academice necesita o investiţie financiara mai puternica, in general subestimata in primele faze, ducand la restructurari adeseori forţate.
In opinia mea, una dintre cele mai puternice provocari este ciocnirea a doua culturi organizaţionale diferite care promoveaza - la nivel explicit, dar mai ales la nivel implicit, nondeclarativ - norme, atitudini şi comportamente diferite.
De asemenea, statusul diferitelor departamente şi facultaţi, scopurile personale care intra in conflict cu cele organizaţionale, conflictul intre tendinţa naturala de a menţine status-quo-ul şi tendinţa de a profita cat mai mult de pe urma unificarii sunt tot atatea obstacole care pot aparea in procesul de unificare a universitaţilor.
De pe urma unei unificari academice, nu numai comunitatea academica in sine, ci şi oraşul ar avea de caştigat din punct de vedere economic, cultural, social şi politic, fiind asociat cu o identitate puternica, de necontestat, similara doar cu cea pe care Timişoara a caştigat-o odata pentru totdeauna in momentul Revoluţiei.
Menţionez, in final, ca acest proces este unul foarte complex şi dificil care necesita negociere şi planificare atenta, inca din prima faza a intenţiei, pana la implementare, astfel incat inerentele tensiuni şi ambiguitaţi ale oricarei uniuni sa fie diminuate semnificativ.
Daca intreg acest proces se bazeaza pe o viziune clara, daca liderul comunica explicit obiectivele de atins şi planifica pas cu pas acţiunea, acordand atenţie comunicarii cu oamenii şi iniţiind intregul proces printr-o abordare de tip bottom-up exista toate şansele ca acest proces de unificare a unor universitaţi sa fie un succes.
Construcţia unei universitaţi performante, moderne şi vizionare, care sa aiba dezideratul de a reuni oferta educaţionala regionala, de a valorifica diferenţele, de a fi o forţa in cercetare şi un varf de lance in educaţia academica, se poate face şi pe bazele a ceea ce exista in Timişoara şi, in general, in regiunea de Vest a Romaniei.
Personal, imi exprim totala incredere şi disponibilitate pentru sprijinirea acestui proiect ambiţios care sa faca din oraşul nostru unul şi mai puternic, iar din comunitatea academica timişoreana, una care sa işi asume un rol activ in transformarea sociala şi care sa fie consultata in tratarea unor probleme de dimensiune naţionala şi internaţionala.
Ca o dovada a bunei credinţe şi a spiritului constructiv in care eu, dar sunt convins ca şi UVT in plan instituţional, privim acest deziderat - crearea Universitaţii Metropolitane a Timişoarei, sunt dispus a-mi pune la dispoziţie mandatul de rector, de curand reconfirmat de comunitatea academica a UVT, pentru realizarea acestui proiect revoluţionar, poate cel mai important din ultimele doua decenii.
Momentul actual este extrem de propice pentru o asemenea iniţiativa, intrucat universitatea pe care o conduc este singura dintre cele patru instituţii de invaţamant superior de stat in care procesul de alegere a rectorului a fost finalizat.
Nicio o ambiţie personala nu trebuie sa stea in calea unui asemenea proiect, fiind şansa noastra, a tuturor, de a repoziţiona Timişoara atat in plan naţional, cat şi european şi mondial”.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.