Ultimatum catre antenele lui Ceausescu

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 25.03.2013 18:22 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Poliţia Locală Timişoara face din nou apel la cetăţenii Timişoarei să ia măsuri pentru îndepărtarea antenelor amplasate pe clădiri încă dinainte de 1989, care nu mai sunt utilizate cu atât mai mult cu cât, ca urmare a demersurilor de identificare a acestora, s-au înaintat termene ca până la sfârşitul acestei luni asociaţiile de locatari şi proprietari să treacă la demontarea acestora.
Toate aceste acţiuni care au început în luna ianuarie au ca scop contribuţia timişorenilor la menţinerea unui aspect civilizat şi plăcut al clădirilor, dar mai ales pentru a înlătura posibilitatea producerii de accidentare a pietonilor şi avariere a unor bunuri din jurul imobilelor.
Potrivit art. 63 din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1990 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, lucrările de desfiinţare a unor construcţii sau lucrări executate fără autorizaţie sau cu încălcarea prevederilor acesteia, dispuse de organele de control abilitate sau de instanţă, se pot executa fără a fi necesară emiterea unei autorizaţii de desfiinţare.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.