Un primar din Caras Severin a concesionat firmei in care era asociat

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 14.07.2014 16:01 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Agenţia Naţionala de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese de natura administrativa şi penala, precum şi savarşirea infracţiunii de fals intelectual, in cazul lui CANEA ILIE, primar al Comunei Lapuşnicel, Judeţul Caraş-Severin.

CANEA ILIE a incalcat regimul juridic privind conflictul de interese in materie administrativa şi penala, intrucat, in perioada exercitarii funcţiei de primar, a semnat un contract de concesionare cu societatea in cadrul careia persoana evaluata deţine calitatea de asociat, incepand cu data de 25 noiembrie 2011, realizand, astfel, un beneficiu indirect pentru sine.
Prin semnarea contractului de concesionare, persoana evaluata a obţinut un preţ mai mic decat valoarea orientativa pe piaţa la nivelul anului 2011, respectiv aproximativ 80 — 100 Euro/ m2, prezumandu-se, astfel, beneficiul pentru sine. Mai mult decat atat, preţul chiriei nu a fost modificat de la semnarea contractului pana in prezent, neexistand acte aditionale incheiate la contract.

Intrucat la data semnarii contractului de concesionare, respectiv 10 septembrie 2011, societatea comerciala in cadrul careia persoana evaluata deţine calitatea de asociat nu era inca infiinţata, aceasta fiind inregistrata la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului doua luni mai tarziu, respectiv in data de 25 noiembrie 2011, CANEA ILIE a incalcat si dispozitiile art. 321 alin. (1) din Codul Penal al Romaniei, potrivit carora 'Falsificarea unui inscris oficial cu prilejul intocmirii acestuia, de catre un funcţionar public aflat in exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului ori prin omisiunea cu ştiinţa de a insera unele date sau imprejurari, se pedepseşte cu inchisoarea de la unu la 5 ani'.

Agenţia Naţionala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Oraviţa, in vederea verificarii indiciilor privind savarşirea de catre CANEA ILIE a infracţiunii de conflict de interese, prevazuta de art. 301, alin. (1) din Codul Penal al Romaniei, şi a infracţiunii de fals intelectual, prevazuta de dispozitiile art. 321, alin. (1) din Codul Penal al Romaniei.

CANEA ILIE detine functia de Primar al Comunei Lapuşnicel, Jud. Caraş-Severin, incepand cu data de 1 iunie 2000.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.