Urgenta cu turturi

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 16.02.2012 10:21 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Evenimentele la care a participat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş în perioada 15.02.2012, ora 8 – 16.02.2012, ora 8:

*Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara a intervenit în data de 15.02.2012, ora 10.49, pentru degajarea ţurţurilor de gheaţă formaţi pe streaşina unei clădiri de pe strada Mercy, din municipiul Timişoara. Ţurţurii de gheaţă, formaţi pe o suprafaţă de aproximativ 2 ml, prezentau pericol pentru trecători.

*Detaşamentul 2 de Pompieri Timişoara a intervenit în data de 15.02.2012, ora 12.00, pentru degajarea ţurţurilor de gheaţă formaţi pe streaşina Colegiului Tehnic Emanoil UNGUREANU din municipiul Timişoara. Ţurţurii de gheaţă, formaţi pe o suprafaţă de aproximativ 200 ml, prezentau pericol pentru trecători.

*Detaşamentul 2 de Pompieri Timişoara a fost solicitat în data de 15.02.2012, ora 13.53, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul unei manifestaţii publice, cu durata de 3 ½ ore, desfăşurate în Piaţa Victoriei din municipiul Timişoara. Nu s-a intervenit.

*Detaşamentul 2 de Pompieri Timişoara a intervenit în data de 15.02.2012, ora 16.31, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la staţia de transformatoare a unei societăţi comerciale, pe raza localităţii Sânmihaiu Român, judeţul Timiş. Au ars aproximativ 50 kg izolaţie cablu electric şi s-au deteriorat materialele combustibile. Cauza probabilă de aprindere: scurtcircuit electric (împrejurare determinantă: aparate electrice lăsate sub tensiune).

*Detaşamentul 2 de Pompieri Timişoara a intervenit în data de 15.02.2012, ora 21.47, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei case de locuit, pe strada Oituz din localitatea Chişoda, judeţul Timiş. A ars funinginea de pe coşul de fum şi s-a degradat un lăteţ de susţinere a ţiglei. Cauza probabilă de aprindere: jar (împrejurare determinantă: coş de fum necurăţat).

Formaţiunea mobilă de urgenţă, reanimare şi descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş a fost solicitată la 32 intervenţii de specialitate.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.