Video: Bunuri de peste un miliard de lei vechi confiscate din pietele timisene

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 14.04.2013 15:44 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - În perioada 10-11 aprilie a.c., poliţiştii au aplicat 398 de sancţiuni contravenţionale şi au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 100.000 de lei, în urma unor acţiuni desfăşurate în pieţe şi zonele adiacente acestora(VIDEO).
Timp de două zile, poliţişti de ordine publică, rutieră, investigarea fraudelor şi investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean Timiş au acţionat pe raza întregului judeţ, în pieţele agroalimentare şi zonele adiacente acestora în vederea prevenirii şi combaterii activităţilor de comerţ ilicit.
Acţiunea a vizat identificarea persoanelor care comercializează ilegal produse din tutun, alcool sau alte genuri, provenite din contrabandă, verificarea legalităţilor documentelor de provenienţă a mărfurilor expuse spre vânzare, verificarea legalităţii emiterii certificatelor de producător, precum şi identificarea comercianţilor care comit înşelăciuni la cântar.
Totodată, poliţiştii rutieri au acţionat în zonele respective în vederea respectării prevederilor legale privind traficul rutier.
Cu această ocazie au fost întocmite 13 dosare penale şi aplicate 398 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale privind activităţile de comerţ, ordinea şi liniştea publică, precum şi normele rutiere, fiind confiscate bunuri (ţigări, alcool, produse agricole şi alimentare) în valoare de peste 100.000 de lei.
Spre exemple, D. Gheorghe, de 35 de ani, din Bocşa, a fost depistat de poliţiştii oraşului Gătaia în timp ce transporta în vederea comercializării 2,3 metri cubi de material lemnos, de esenţă stejar, fără a deţine documente de provenienţă.
S-a dispus măsura ridicării în vederea confiscării a materialului lemnos şi sancţionarea persoanei în cauză cu amendă în valoare de 1000 de lei.
D. Petru, din Timişoara, a fost depistat pe raza localităţii Jamu Mare, în timp ce oferea spre vânzare bunuri din import (obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte, scule electrice, anvelope pentru biciclete şi  utilaje agricole)  fără a deţine documente de provenienţă.
Persoana a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1000 de lei, iar bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.