Zambetul lui Pavel se afla dincolo de paharul de vin

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 25.05.2012 12:52 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Pavel este un băieţel de 4 ani, energic, simpatic, jucăuş, la prima vedere ca orice alt copil de vârsta lui şi totuşi atât de diferit. Suferă de autism şi pentru a avea un comportament asemănător celorlalţi copii de vârsta lui are nevoie de terapie zilnicăcare, în timp şi cu foarte multă muncă, va face ca Pavel să poată trăi o viaţă obişnuită.

Autismul este o dizabilitate de dezvoltare care se manifestă prin deficienţe de socializare şi comunicare respectiv prin comportamente repetitive şi stereotipice.
”De la început a fost diagnosticat greşit de către medici, oferindu-se explicaţia că nu aşa arată un copil cu autism, iar astfel s-au pierdut aproape 2 ani de terapie” - începe să povestească Marian Vlad, tatăl lui Pavel.
”Nu au fost multe persoane care să ne îndrume pasii, cine să ne dea un sfat bun, aşa că am stat nopţile şi am citit, am vizionat filme despre autism pentru a înţelege cu ce se confruntă copilul nostru, iar pentru a ajuta şi alţi părinţi aflaţi în situaţia noastră am început să scriu blogul lui Pavel: http://pavelvlad.webs.com/”.
Deşi este încă un copil micuţ, părinţii se confruntă deja cu atitudinea nepotrivită a oamenilor din jur, a vecinilor, cu discriminarea şi refuzul din parte grădiniţelor, cu izolare şi stigmatizare. În acelaşi timp, părinţii lui Pavel luptă din răsputeri şi încearcă să-i ofere cele mai bune terapii existente care, însă, costă, iar statul nu ajută cu mare lucru.
”Pentru ca micuţii cu autism să poată ajunge să trăiască o viaţă deplină, în primul rând medicii de familie ar trebui să constate problema din fragedă copilărie, apoi să îndrume părinţii şi să le ofere consiliere. Părinţii la rândul lor trebuie să recunoască, să accepte situaţia şi să acţioneze într-un mod responsabil, iar statul ar trebui să deconteze prin casele de asigurări toate cheltuielile pentru terapia copiilor” - concluzionează Marian, analizând problemele cu care s-au confruntat în cei 4 ani.
Dar pentru că statul nu decontează nici o terapie, familia Vlad are nevoie de suport financiar pentru a-i putea asigura lui Pavel terapia necesară.

Dar care este legătura între autism şi vin?

”Am decis să găsesc 20 de persoane care să doneze lunar, timp de un an de zile, 50 de lei pentru terapia lui Pavel, iar în schimb, pe lângă zâmbetul lui Pavel şi recunoştinţa familiei vor avea parte de câte o degustare de vin” - explică ideea Zoltán Szövérdfi, iniţiatorul acţiunii.
”Pentru primele 5 luni, vinurile degustate vor fi oferite gratuit de către Crama Rotenberg, Crama Oprişor, Cramele Recaş, Cramele Halewood şi Vinarte, iar paharele vor fi asigurate de către Gastrotech srl. Cei care ne găzduiesc pentru prima întâlnire sunt Casa Bunicii 2 şi tuturor le mulţumim pentru responsabilitatea socială de care au dat dovadă”.
Prima întâlnire va avea loc în 29 mai, la Casa Bunicii 2, unde se vor degusta vinurile Cramei Rotenberg.
Detalii suplimentare la Marian Vlad -tatăl lui Pavel (e-mail: meryvlad@yahoo.coml, tel: 0769.604.957) sau Zoltán Szövérdfi – organizatorul acţiunii (e-mail: zoli@cevadespus.ro, tel: 0721.613.521).

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.