Zilele Carierei la Politehnica

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 02.03.2013 16:03 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Universitatea Politehnica din Timişoara organizează, în ultima săptămână din luna martie 2013, a doua ediţie a evenimentului ,,Zilele Carierei în UPT”, manifestare destinată studenţilor şi absolvenţilor UPT, dar şi companiilor, instituţiilor de profil interesate să ofere oportunităţi de carieră pentru tineri.  Deschiderea oficială are loc în data de 26 martie, de la ora 12, în amfiteatrul Alexandru Rogojan (D001) din corpul de clădiri Electro al UPT de pe Bulevardul Vasile Pârvan.
În zilele de 27 şi 28 martie 2013, la etajul I de la Restaurantul Universitar Politehnica sunt aşteptate să participe peste 50 de companii naţionale şi internaţionale care vor expune la standuri, oferte de carieră pentru studenţi şi absolvenţi (oferte de practică, oferte de locuri de muncă precum şi alte posibilităţi de colaborare).
Programul zilelor de stand va fi între orele 10-18.
Studenţii, absolvenţii,elevii de liceu şi alte persoane interesate pot participa şi la prezentările companiilor care vor avea loc în sala de conferinţe, aflată in imediata vecinătate a standurilor companiilor, prezentări care se vor desfăşura în paralel cu programul de la standuri.
Programul Zilelor Carierei va mai cuprinde workshop-uri tehnice şi training-uri pentru pregătirea portofoliului de angajare.
Universitatea Politehnica va avea câteva standuri cu oferte adresate studenţilor şi liceenilor.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.