11.230 de medici de familie, in Sistemul Informatic Unic Integrat

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 22.01.2013 20:34 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că de la începutul acestui an au fost prescrise aproximativ 2,5 milioane de reţete electronice, din care 2 milioane au fost deja eliberate.

Mai mult, de la iniţierea programului la 1 iulie 2012 până pe 18 ianuarie 2013 au fost prescrise aproape 9 milioane de reţete, din care numai 158.328 prescrise offline la cabinetele medicale şi 15.148 offline la domiciliul pacienţilor, restul fiind în format electronic. Comparativ cu luna noiembrie 2012 când se prescriau aproximativ 75.000 de reţete pe zi, acum ritmul a ajuns la aproximativ 200.000 pe zi.

Creşterea continuă a indicatorilor şi faptul că 96% dintre medicii de familie au prescris deja reţete electronice ne îndreptăţeşte să considerăm implementarea acestui program un succes. Prescripţia electronică va rămâne un moment de referinţă pentru asigurările sociale de sănătate româneşti. Putem spune că este primul pas dintr-o serie întreagă care pune lucrurile în ordine, în folosul pacienţilor”, afirmă dr. Doru Bădescu, preşedintele CNAS.

Statisticile instituţiei arată că 93,86% din cei 11.230 de medici de familie înregistraţi în Sistemul Informatic Unic Integrat prescriu deja în mod constant reţete electronice (96% din total au eliberat cel puţin o reţetă), în timp ce 91,57% din cei 4.356 de furnizori de servicii farmaceutice eliberează constant acest tip de reţete.

”Deja ne concentrăm pe următorii paşi, cum este Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate. L-am lansat sub forma unui program pilot la Arad pe 19 decembrie 2012, iar din februarie 2013 începe a 2a etapă care va viza cei 10.503 pacienţi incluşi în programul naţional de dializă”, spune preşedintele CNAS.
Scopul este ca toţi asiguraţii la nivel naţional să se prezinte la medic cu acest card electronic, pe baza căruia se vor prescrie şi elibera reţete electronice. În acest fel se vor eliminarea erorile şi suspiciunile din sistem. 

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.