183 aziluri pentru 9993 batrani

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 01.10.2012 09:49 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

În prezent, în România funcţionează 109 cămine pentru persoane vârstnice, cu o capacitate totală de 6839 de locuri, aflate în subordinea sau coordonarea autorităţilor publice locale şi 74 de cămine cu o capacitate totală de 3154 locuri, administrate de organizaţii neguvernamentale. 

În vederea susţinerii activităţii organizaţiilor neguvernamentale, se asigură anual, de la bugetul de stat, finanţarea de subvenţii destinate furnizorilor privaţi non profit de servicii sociale, prin programe de subvenţii pentru persoanele vârstnice.
În anul 2011, a fost acordată organizaţiilor neguvernamentale suma de 4 miliarde de lei, pentru un număr de 33 unităţi de asistenţă socială şi 1399 beneficiari, iar în anul 2012, sumele aprobate sunt similare.
Pentru a facilita accesul la îngrijire în regim instituţionalizat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale derulează şi programul de interes naţional "Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice" aprobat prin H.G nr.212/2011. Până în prezent au fost aprobate 23 de solicitări de finanţare.
Din suma totală de 47 milioane lei, aprobată pentru solicitările de finanţare menţionate, s-au cheltuit, până la data de 30 iunie 2012, 8,13 milioane lei pentru funcţionarea a 19 cămine înfiinţate cu o capacitate totală de 999 locuri, în care, în prezent, sunt asistate un număr mediu de 644 persoane vârstnice /lună.
În perioada 2000 - 2011, s-a aprobat, prin hotărâri de Guvern, o sumă de peste 47 miliarde lei, destinată cofinanţării lucrărilor de reabilitare pentru 49 de cămine pentru persoane vârstnice.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.