National

Tot ce se întâmplă la nivel naţional şi se răsfrânge în viaţa cotidiană a bănăţeanului.

 
6.463 certificate de divorţ în 9 luni

  Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor informează că în primele 9 luni ale anului 2011, în Registrul unic al certificatelor de divorţ prin acordul soţilor au fost înregistrate şi eliberate 6.463 certificate de divorţ, astfel: - 5.586 în mediul urban, din care 1.576 certificate în municipiul Bucureşti; - 877 în mediul rural. Interval de vârstă: 20 ani - 2 20 - 30 ani - 1.131 30 - 40 ani - 2.321 40 - 50 ani - 1.423 50 - 60 ani - 1.110 60 ani - 476 Cererile de divorţ au fost depuse atât la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor, cât şi la birourile notariale, fiind înregistrate: - 4.502 certificate eliberate de Primărie/Oficiile de stare civilă; - 1.961 certificate eliberate de Birourile notariale.

 
România - Moldova, 20 de ani de relaţii diplomatice

  În urmă cu douăzeci de ani, la 27 august 1991, Republica Moldova şi-a proclamat independenţa, iar după două zile au fost stabilite relaţii diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Republica Moldova. Pe 11 octombrie 2011, atât la Bucureşti cât şi la Chişinău vor fi introduse în circulaţie de Romfilatelia şi Întreprinderea de Stat Poşta Moldovei, mărcile poştale ale emisiunii filatelice comune România - Republica Moldova: 20 de ani de relaţii diplomatice. Marca poştală cu valoarea nominală de 3,10 lei reproduce imaginea Arcului de Triumf din capitala României, ridicat pentru a comemora jertfa ostaşilor români căzuţi pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial şi pentru a cinsti memoria celor care au înfăptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Porţile Sfinte din Chişinău sunt ilustrate pe marca poştală cu valoarea nominală de 1,00 lei. Acestea grupează pe o axă de simetrie Catedrala Naşterii Domnului, Clopotniţa, Piaţa Marii Adunări Naţionale şi clădirea Guvernului Republicii Moldova. Monumentul care face parte din ansamblul zonei, a fost construit în perioada 1840-1841 pentru a marca o victorie a armatelor ruseşti într-o bătălie cu armatele Imperiului Otoman, proiectul fiind elaborat de Luca Zauskevici, arhitectul şef al Chişinăului. Această nouă emisiune comună realizată de Romfilatelia demonstrează încă o dată rolul de promotor al valorilor culturale, naţionale şi internaţionale, rol pe care instituţia şi l-a asumat încă de la înfiinţare. Începând cu ziua de marţi, 11 octombrie, emisiunea comună de mărci poştale 'România - Republica Moldova', va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

 
Corupţie cu bilete de avion şi cină

  Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de următoarele persoane: - BÎRSAN GABRIELA VICTORIA, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă - PUŞOIU IULIANA, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă - GHERBOVAN - SILINESCU CLAUDIA, avocat în Baroul Bucureşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă - CHIRIAC GABRIEL, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă. Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada mai 2010 - mai 2011, învinuitele Bîrsan Gabriela Victoria şi Puşoiu Iuliana au primit, în mod repetat, de la învinuiţii Gherbovan - Silinescu Claudia şi Chiriac Gabriel, diferite foloase reprezentând bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion şi plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant, asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament situat în Paris - Franţa. Foloasele respective au fost primite în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Învinuiţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 
Prognoza meteo până la sfârşitul anului

  Pentru intervalul octombrie – decembrie 2011, informatiile de la Centrul European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu (ECMWF) estimeaza pentru Romania urmatoarele:*in luna octombrie, temperaturile medii ale aerului vor inregistra valori apropiate de normele climatologice pe majoritatea suprafetelor, exceptand sud-estul tarii unde valorile termice pot fi peste mediile multianuale lunare. Sub aspect pluviometric, cantitatile medii lunare de precipitatii vor inregistra valori apropiate de normele climatologice in cea mai mare parte a teritoriului.*in luna noiembrie, regimul termic mediu lunar al aerului se va situa in limite apropiate de normele climatologice la nivelul intregii tari. Cantitatile de precipitatii vor fi apropiate de mediile multianuale lunare in cea mai mare parte a regiunilor, exceptand estul si local in centrul tarii, unde acestea pot depasi normele climatologice.*in luna decembrie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa in limite apropiate de normele climatologice in cea mai mare parte a teritoriului, iar in sud-estul si vestul tarii valorile termice se pot situa peste mediile multianuale. Cantitatile lunare de precipitatii vor fi normale in estul, sud-estul si local in centrul tarii, sub valorile medii multianuale pe areale restranse din zonele sudice si sud-vestice, iar in nord-vestul teritoriului, peste valorile normale.

 
5,2 milioane euro, marele premiu la Loto 6/49

  Loteria Română a anunţat că marele premiu la Loto 6/49 depăşeşte 5,2 milioane euro (22.768.639,72 lei), în timp ce la jocul 'Joker' reportul este de peste 1,7 milioane de euro (7.361.591,78 lei), iar la jocul 'Noroc' se înregistrează un report cumulat de peste 627.500 de euro (2.706.437,8 lei).Noile trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc, Loto 6/49 şi Noroc vor avea loc duminică, 9 octombrie, de la ora 19, şi vor putea fi urmărite în emisiunea tv 'Lozul cel Mare'. La jocul Loto 5/40 se înregistrează un report în valoare de 26.770,88 lei.În plus, la jocul Super Noroc, la categoria I reportul este de 25.511,93 lei, iar la jocul Plus Noroc, la categoria I, de 194.603,80 lei.

 
160 de infracţiuni economice

  În ultima săptămână, poliţiştii de investigare a fraudelor au depistat 160 de infracţiuni de natură economică, de comiterea cărora sunt suspectate 155 de persoane. Poliţiştii din cadrul formaţiunilor de investigare a fraudelor, sub directa coordonare a Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în urma acţiunilor desfăşurate, în perioada 30 septembrie - 9 octombrie a.c., pentru protejarea mediului de afaceri împotriva actelor ilegale care afectează relaţiile concurenţiale şi mecanismele economiei de piaţă, au depistat 160 de infracţiuni. Poliţiştii au depistat 60 de infracţiuni de evaziune fiscală, 30 de înşelăciuni în relaţiile comerciale, 18 falsuri în înscrisuri, 7 infracţiuni de delapidare, 3 infracţiuni la Legea nr.59/1934 Legea cecului, 6 infracţiuni la Legea 86/2006 privind Codul Vamal, 4 infracţiuni la Legea 8/1996 privind drepturile de autor. Pentru săvârşirea acestor fapte sunt suspectate 155 de persoane, 6 dintre acestea fiind cercetate în stare de reţinere sau arest preventiv.De asemenea, în 14 dosare complexe se efectuează cercetări faţă de 20 persoane, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.

 
1416 morţi în accidente rutiere în 2011

  În urma acţiunilor Poliţiei Rutiere pentru creşterea siguranţei traficului rutier pe drumurile publice, la nivel naţional, în anul 2011, comparativ cu anul 2010, numărul accidentelor grave produse şi numărul de persoane decedate a scăzut. Măsurile dispuse şi acţiunile organizate, conjugate cu efortul poliţiştilor, se reflectă în situaţia privind dinamica accidentelor grave de circulaţie înregistrată la nivel naţional de la începutul anului şi până în prezent, comparativ cu perioada similară a anului trecut, după cum urmează: 2010 ACCIDENTE GRAVE - 6607 MORŢI - 1658 RĂNIŢI GRAV - 6142 2011 ACCIDENTE GRAVE - 6548 MORŢI - 1416 RĂNIŢI GRAV - 6222 Sub aspectul cauzelor generatoare ale accidentelor grave, în primele nouă luni ale anului 2011 ponderea o deţine 1. viteza, manifestată în special sub forma vitezei neadaptate la condiţiile de drum sau trafic (1095 de accidente), 2. traversare neregulamentară pietoni (1019 accidente), 3. neacordare prioritate pietoni angajaţi regulamentar în traversare, 4. neacordare prioritate vehicule şi conducere imprudentă. Şi în acest an, numărul accidentelor rutiere având ca şi cauză concurentă conducerea unui autovehicul pe fondul consumului de alcool este în scădere faţă de anul 2010 şi anul 2009, astfel: 2009 ACCIDENTE GRAVE - 287 MORŢI - 65 RĂNIŢI GRAV - 269 2010 ACCIDENTE GRAVE - 267 MORŢI - 45 RĂNIŢI GRAV - 268 1 ianuarie - 26 septembrie 2011 ACCIDENTE GRAVE - 229 MORŢI - 29 RĂNIŢI GRAV - 234 Conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice nu este cauză principală a a producerii accidentelor de circulaţie, ci complementară, aflată pe locul 8 în această categorie.