Ajutoare de incalzire a... alegerilor parlamentare

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 04.12.2012 21:23 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Prima plată a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei din acest sezon rece a fost devansată pentru perioada 7 – 21 decembrie.
Prin OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, s-a reglementat acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, populaţiei potenţial vulnerabile.
Persoanele care au depus, până pe data de 20 noiembrie, cereri pentru a primi ajutoare de încălzire a locuinţei cu lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri vor primi, în cursul lunii decembrie, suma aferentă ajutorului.
O primă plată a acestor ajutoare, însumând aprox.13,5 milioane lei, va fi efectuată în cursul acestei săptămâni pentru cetăţenii din localităţile care au transmis situaţia cu beneficiarii de ajutoare de încălzire a locuinţei cu lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri până în 3 decembrie 2012.
Astfel, până la sfârşitul acestei săptămâni vor beneficia de ajutor familiile din cca.60% din totalul localităţilor din ţară, respectiv cca.338.000 beneficiari, urmând ca pentru restul beneficiarilor, plata ajutoarelor de încălzire să se efectueze până pe 21 decembrie.
În ceea ce priveşte ajutoarele pentru încălzirea cu energie termică şi gaze naturale, acestea vor fi plătite, ca în fiecare an, direct furnizorilor, pe măsura primirii de la aceştia a situaţiilor, confirmate de primar, care stabilesc cuantumul efectiv al ajutorului în funcţie de consumul înregistrat.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.