Arestare preventiva pentru mama care si-a omorat trei copii cu o lumanare

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 12.06.2015 14:48 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Hunedoara au dispus, la data de 11 iunie 2015, punerea in mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatei Ardelean Alina Nadia sub aspectul savarşirii infracţiunii de omor calificat savarşit asupra unor membri ai familiei.
Inculpata, din oraşul Uricani, a fost prezentata cu propunere de arestare preventiva, pe 12 iunie, pentru 30 de zile judecatorului de drepturi şi libertaţi din cadrul Tribunalului Hunedoara.

La data de 7 iunie 2015, in intervalul orar cuprins intre 21.30 - 22.00, inculpata a aşezat o lumanare aprinsa pe un plan neregulat din material textil uşor inflamabil, intr-un echilibru precar, respectiv pe spatarul unui colţar situat langa patul in care dormeau cei trei copii ai sai cu varste cuprinse intre 1 an şi 10 ani, dupa care a parasit locuinţa.
Din probele administrate pana in prezent a mai rezultat ca inculpata a patruns in apartamentul incendiat şi, constatand amploarea acestuia, nu a sesizat nici o persoana pentru stingerea incendiului şi salvarea copiilor.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.