Asistam la ofensiva justitiei penale impotriva ”pestilor mari”

Scris de Daniela Ratiu | Publicat in 23.03.2015 13:00 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

# Interviu cu Cristi Danileţ, judecator, membru al Consiliului Superior al Magistraturii

Arestari preventive, denunţuri, stenograme, condamnari, declaraţii de razboi intre politicieni şi instituţii ale statului, dezvaluiri. Zilnic, asistam la acest razboi care pare ca nu iarta pe nimeni. Dupa euforia declanşata de rasturnarile de situaţii politico-judiciare cu care a inceput anul 2015, opinia publica pare a se imparţi intre cei care se declara pentru razboiul fara mila impotriva corupţiei şi cei care invoca faptul ca am asista de fapt la arbitrariul procurorilor. Se foloseşte expresia ”republica procurorilor”. Unde este adevarul?
Cristi Danileţ: Adevarul este  unul singur: suntem contemporani cu o ofensiva a justiţiei penale care se ocupa cu prioritate de „peştii mari” – e o metoda care se invaţa din orice manual anticorupţie. Ani de-a randul nu s-a ştiut nimic despre sistemul de justiţie, caci magistraţii proveniţi din perioada comunista şi intraţi in justiţie pe cai nemeritorii, promovarile politice şi corupţia judiciara favorizau muşamalizarea dosarelor. Astazi, avem in sistem o alta generaţie de magistraţi: intraţi in justiţie pe baza de concurs, promovaţi pe criterii meritocratice, cu o salarizare foarte buna şi ocrotiţi in toate aspectele carierei lor. Azi, magistraţilor nu le mai este frica! Le este frica infractorilor – sincer, cred ca aşa si trebuie: celor care incalca legea sa le fie frica ca vor fi prinşi. Dar nu cred in abuzul procurorilor, caci statistic acesta nu are un fundament: in materie de anticorupţie, numarul achitarilor este de 10%, prin urmare munca procurorilor este confirmata sub aspectul calitaţii de catre judecatori. Iar asta ar trebui sa fie de ajuns pentru a inlatura toate suspiciunile. De fapt, acestea sunt alimentate de presa care nu este deloc obiectiva şi care prezinta plansetul celor cercetaţi ca puncte de reper pentru informaţii, care le transforma vorbele de duh in psihoze naţionale impotriva procurorilor şi pe care in loc sa ii marginalizeze ii transforma in obiecte de rating.
Opinia publica are nevoie de clarificari din partea instituţiilor, fie ca vorbim de CSM, DNA, ICCJ. Comunicatele de presa postate pe site-rile instituţiilor nu sunt indeajuns. De exemplu, referindu-ne la comunicatele DNA, acestea conţin detalii tehnice, intreaga ”poveste” a unei ”afaceri” juridice care se lasa cu arestari preventive, insa in lipsa unei pregatiri juridice acestea nu par sa satisfaca nevoia opiniei publice de informaţii. Mai mult, scenariile conspiraţioniste caştiga tot mai mult teren. Instituţiile judiciare au nevoie de un PR mult mai harnic/creativ decat simplele comunicate care inşira numele suspecţilor, situaţiile juridice, articole din Codul penal, prejudicii estimate.
Cristi Danileţ: Eu nu pot sa inţeleg spectacolul mediatic. Unele televiziuni par sa susţina lupta anticorupţie, dar cu toate acestea prezinta acte din dosare care nu ştiu cum ajung la ei, arunca anatema asupra celor cercetaţi şi ii condamna public mai inainte de a se finaliza procesul judiciar. Alte televiziuni susţin o adevarata lupta impotriva …anticorupţiei, ţinand partea suspecţilor sau inculpaţilor, acuzand procurorii de abuzuri sau judecatorii de incompetenţa. Şi unii, şi ceilalţi greşesc. Intr-o ţara in care justiţia s-ar face doar in sala de judecata şi s-ar inţelege ce e prezumţia de nevinovaţie, televiziunile ar fi obiective şi s-ar rezuma in a transmite ştiri, nu ar face zilnic talk-show-uri prin care sa comenteze declaraţii din dosare şi acte procesuale, care efectiv naucesc populaţia. Va spun drept ca pentru a-ţi menţine luciditatea, este necesar sa elimini cat mai mult televizorul din viaţa ta. Este drept ca magistraţii ar trebui sa fie mai mult in spaţiul public pentru a explica procedurile sau legile – este o indatorire instituţionala, insa din pacate nu ne-o indeplinim, se pare, satisfacator; sau poate şi o chestiune de opţiune personala pe care eu, de exemplu, mi-am asumat-o.
Excese sau reglari de conturi intre instituţii judiciare?
Cristi Danileţ: Acesta e unul dintre scenarii care nu trebuie acceptat. Adevarul e ca in unele instituţii ale statului au penetrat reţele infracţionale – şi imi aduc aminte cum a fost ridiculizat un fost ministru al justiţiei care a spus asta acum trei ani. Ei bine, sistemul de justiţie (şi ma refer aici la toate componentele sale) nu a fost ocolit: oameni lipsiţi de verticalitate, dar cu putere decizionala, au ajuns sa fie cumparaţi sau şantajaţi de interlopi, de afacerişti, de oameni politici sau chiar din mass-media. Nu e uşor sa lupţi cu infracţionalitatea cand tu insuţi, in sistemul de justiţie, ai astfel de probleme. Din fericire, exista un mecanism de extirpare: serviciile de informaţii şi procurorii DNA. Şi mai trebuie sa menţionez, in ultima vreme, chiar sesizarile facute  de unii colegi magistraţi.
Zilele trecute, un prieten imi spunea ca percepţia publicului asupra luptei anticorupţie sufera modificari, in pofida procentelor mari pe care le inregistreaza in sondajele de opinie. Acesta imi spunea ca exista un sentiment difuz chiar şi in randul cetaţenilor, sau al oamenilor de afaceri oneşti, potrivit caruia ”avantul” pe care l-a luat DNA, procurorii in general, sunt de fapt excese şi ca ne vom trezi ca oamenii pot fi luaţi pur şi simplu de pe strada şi duşi cu duba fara sa fii facut nimic. ”Se va ajunge sa ţi se confecţioneze dosar din nimic!”. Aceasta este o stare de spirit care nu trebuie neglijata de catre instituţiile judiciare.  Exista o preocupare in acest sens?
Cristi Danileţ: Eu am incredere in judecatori. Şi ar trebui cu toţii sa avem. Chiar daca poliţia judiciara, serviciile de informaţii sau procurorii ar abuza la un moment dat de puterea lor, exista un garant al drepturilor şi libertaţilor individuale: judecatorul. Am mai auzit vorbele „republica procurorilor” şi „bagatul in duba ca in anii `50” in 2005 cand s-a aflat ca se instrumenteaza primele dosare importante; apoi in 2010 cand a fost trimis in judecata fostul prim-ministru; apoi in 2012 cand s-a inceput cercetarea fraudelor electorale la referendumul pentru demiterea preşedintelui; apoi anul trecut şi la inceputul acestui an cand mai mulţi lideri politici au intrat in atenţia procurorilor. Dupa cum s-a vazut, e vorba de acţiuni punctuale. Cetaţenii oneşti nu au de ce sa se teama. Da, se poate discuta despre scurgerile de informaţii. Da, se poate discuta despre legalitatea transmiterii la TV a unor filmari cu oameni incatuşaţi. Dar daca e sa fim realişti, ar trebui sa ne uitam pe cifre: in prezent judecatorii aresteaza mai puţin ca inainte de 2003, cand in Romania arestau procurorii; numarul arestarilor este in medie o şesime din randul celor trimişi in judecata, iar numarul celor condamnaţi este mai mare decat cel al celor arestaţi. Eu nu cred ca activitatea procurorilor este mai intensa – imi aduc aminte ca şi in anul 2012, an electoral, s-a pus problema asta; şi in 2014, iar an electoral, s-a ridicat aceeaşi problema: „de ce acum?”, „de ce unii şi nu ceilalţi?” etc. Or, la 10 ani de la inceperea reformei, avem rezultatul: sunt anchetaţi politicieni din tot spectrul politic, nimeni nu e deasupra legii şi nu exista infractori mai deştepţi ca magistraţii. Practic, este doar o chestiune de timp pana cand sa fie prinşi cei  care incalca legea.
Saptamana trecuta, senatorul Georgica Severin a propus partidului sau, PSD, şi colegilor jurişti, sa propuna amendamente prin care sa se modifice Codul Penal dar şi cel de Procedura Penala, ”fara frica ca vor ţipa unele ambasade sau vor striga deontologii apropiaţi de vechea putere”. Acesta reclama faptul ca este nevoie de legi care sa faca ”dreptate şi nu razbunare”.  In ce condiţii este posibil ca sa fie ajustat pe placul politicienilor Codul Penal şi cel de Procedura Penala?
Cristi Danileţ: Imi amintesc ca s-a iniţiat modificarea Codului Penal la nici doua saptamani dupa intrarea in vigoare – ma refer la abrogarea infracţiunii „presiuni asupra justiţiei”. Şi imi mai amintesc ca anumite modificari de imbunataţire a Codului de procedura penala, iniţiate de noi inainte de intrarea in vigoare a lui, nici acum nu au fost aprobate de Parlament. Practic, legiuitorul face ce considera ca este mai bine pentru societate. Cat priveşte modificarile propuse la un moment dat, ele trebuie sa treaca de doua filtre: voinţa populaţiei exprimata in cadrul dezbaterilor publice absolut necesare cand este vorba de legi atat de importante precum codurile, şi examinarea din partea Curţii Constituţionale. De asemenea, sa nu uitam avizul din partea CSM care, deşi consultativ, vine din partea unor specialişti. Ideea ca magistraţii se razbuna e hilara: magistraţii nu sunt adversarii nimanui, ci sunt parte din sistemul care acţioneaza pentru repararea unor vicii sociale.
Asistam neputincioşi la felul in care Parlamentul se pune scut intre parlamentarii pentru care DNA cere inceperea urmarii penale, arestare, in baza unor dosare, dovezi, indicii temeinice privitoare la fapte de corupţie şi nu pentru declaraţii politice, şi votul prin care puterea legislativa se opune instituţiilor judiciare, puterii judecatoreşti, de a-şi duce la bun sfarşit menirea pentru care exista intr-un stat de drept. Acesta este un veritabil conflict intre puterile statului care nu ar trebui sa se blocheze, ci sa funcţioneaza in virtutea unui checks and balances. Cum vom rezolva acest conflict juridic?
Cristi Danileţ: Am propus preşedintelui CSM şi voi reitera cererea mea ca el sa sesizeze Curtea Constituţionala. Este inadmisibil ca membrii sau foştii membri ai Guvernului, ori deputaţii şi senatorii sa işi faca aparari cu privire la acuzaţiile din dosare altundeva decat in faţa magistraţilor, invocand inexistenţa faptelor, erori procedurale sau abuz judiciar. Aş vrea sa fie clar pentru toata lumea: Parlamentul trebuie sa se ocupe de legi şi de protejarea celor care voteaza legi ori au declaraţii politice „in camera”, nu de cenzurarea actelor judiciare. Parlamentarii nu sunt deasupra legii chiar daca ei fac legea şi sper ca in curand Curtea Constituţionala sa lamureasca in ce condiţii legiuitorul poate refuza o cererea de cercetare sau de luarea a unei masuri procesuale.
”Denunţatorul” atat de des folosit in spaţiul public nu este o inovaţie juridica romaneasca. Acesta exista in legislaţia europeana şi nu doar. In Romania ”denunţatorului” i s-a ataşat şi sensul ”turnatorului” anilor 50, pervertind sensul real in incercarea de a schimba sensul acela de a denunţa fapte de corupţie, de natura penala. Indiferent daca vorbim de beneficiile pe care denunţul il aduce in folosul celui care o face sau simpla denunţare a faptelor de corupţie, sau de alta natura penala. Care este importanţa lui juridica? Puncteaza ”denunţatorul” punctul de inflexiune in lupta anticorupţie care astfel patrunde astfel in cotloanele corupţiei, a Sistemului?
Cristi Danileţ: Organele de urmarire penala afla de comiterea unor infracţiuni prin mecanisme proprii sau cu ajutor extern. In aceasta din urma categorie intra orice cetaţean care are cunoştinţa de savarşirea unei infracţiuni – daca e chiar victima, ea poate face o „plangere”, iar daca e un martor, el poate face un „denunţ”. In ultima vreme, ca urmare a creşterii increderii in instituţiile anticorupţie, oamenii au inceput sa faca mai multe sesizari. Eu nu vad o problema in asta. Şi in nici un caz nu este vreo legatura cu „turnatorul” catre Securitate din perioada comunista, mai ales ca avem deja in Justiţie primele generaţii nascute dupa Revoluţia din 1989. Este adevarat ca uneori aceste denunţuri sunt facute de persoane care ele insele au probleme penale. Or, daca acestea se refera la fapte reale, denunţurile le pot ajuta in propriile cazuri sa beneficieze de un tratament procesual mai favorabil (renunţarea la urmarire penala, reducerea pedepsei). Dar doua lucruri trebuie reţinute: primul este acela ca daca persoana care face denunţul minte, ea comite infracţiunea de „inducere in eroare a organelor judiciare” sancţionata cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani; al doilea este acela ca in baza unui simplu denunţ magistratul nu poate ajunge la concluzia vinovaţiei unei persoane, ci este nevoie de probe care sa susţina invinuirea respectiva. Aşadar, nici denunţul singur (ca sa ma refer la noua „moda”), nici interceptarile singure (ca sa ma refer la vechiul „trend”) nu pot sta la baza unei condamnari.
Pe blogul d-voastra publicaţi o serie de articole sub titlul ”Demitizarea justiţiei”. Intr-unul dintre acestea demonstraţi cu cifre ca retorica potrivita careia arestarile in Romania au luat-o razna este una falsa. Afirmaţi ca in perioada 2004 – 2014, numarul de arestari a scazut. Cu toate acestea percepţia publica este ca ele au crescut. Sunt blamaţi procurorii, deşi aceştia cer/propun, iar judecatorul este cel care hotaraşte arestarea sau nu.  Probabil ca demersul d-voastra de deschidere/explicare a actului de justiţie, atat de criticat şi singular, nu este indeajuns pentru schimbarea percepţiei publice asupra actului de justiţie.
Cristi Danileţ: Publicului i se ofera informaţii doar prin TV. Nimeni nu e interesat sa acceseze singur sursele de informaţii oficiale. Eu cred ca sunt mulţi cetaţeni capabili sa discearna ce este informaţie veritabila şi ce este speculaţie sau chiar manipulare. Eu incerc sa inlatur un val de astfel de prejudecaţi livrate in timp cu privire la justiţie doar pentru a decredibiliza actele unor magistraţi. Din fericire, campania asta negativa impotriva justiţiei, dusa de caţiva ani, a avut exact efectul invers şi neaşteptat: a crescut increderea in justiţie, ceea ce este extraordinar. Oamenii vad acum justiţia ca o speranţa cum ca lucrurile se pot indrepta in Romania. Un prim pas este facut. Mai urmeaza sa ne dam cu toţii seama ca legea trebuie respectata, şi asta nu doar de frica justiţiei.
Judecator CCR cercetat penal, directorul ANI arestat, şefa DIICOT in arest preventiv de luni de zile, un judecator condamnat la 22 de ani de inchisoare, procurori in inchisoare. Un tablou sumbru. E in oglinda cu tabloul la fel de sumbru al unei clase politice care se considera haituita de Justiţie?
Cristi Danileţ: Daca este sa fim corecţi, trebuie sa aratam ca in primele trei cazuri enunţate de dvs persoanele implicate sunt urmarite pentru fapte comise anterior ocuparii funcţiilor respective - dar asta nu e o scuza, ci se pune in discuţie modalitatea de selectare pentru ocuparea unor funcţii in stat, care trebuie sa fie extrem de obiectiva. Oricum, implicarea unor magistraţi in acte de corupţie şi condamnarea lor nu mai surprinde pe nimeni. Justiţia nu este nici mai buna, nici mai rea ca celelalte autoritaţi ale statului. Doar ca aşteptarile sunt mai mari. Pe de o parte, regret ca magistraţii nu se pot abţine in a cadea ispitei (care merge de la alimente de cateva sute de lei sau favoruri sexuale pana la mita de sute de mii de euro). Pe de alta parte, ma bucur cand sunt prinşi, asta inseamna ca sistemul anticorupţie funcţioneaza chiar cand problemele sunt in interiorul sau.
Ce i-aţi spune unui cetaţean simplu care nu face parte din sistemul judiciar, nu e politician, nu e un om de afaceri care sa fie ingrozit de volatilitatea legislaţiei careia trebuie sa ii faca faţa pentru a supravieţui nemaifiind vorba de dezvoltare, nu este politician, este reticent faţa de mediul online, in schimb informaţia şi-o culege doar de la televizor? Are de ce sa se teama?
Cristi Danileţ: Televizorul a devenit un mediu toxic aşa incat aş sfatui cetaţeanul onest sa stea cat mai departe de emisiunile de ştiri. Regret ca o spun, dar in momentul de faţa nu exista nici un organism propriu, deontologic care sa vegheze la calitatea acestor ştiri: tot felul de personaje au abonament in a-şi da cu parerea despre justiţie, cu aceeaşi uşurinţa cu care vorbesc despre politica, educaţie sau relaţii externe. Ce este şi mai trist este ca unii avocaţi le ţin isonul, cat se ştie clar ca etica avocaţilor le interzice acestora sa apara public şi sa critice actele magistraţilor. De asemenea, instituţia statului care ar fi trebuit sa garanteze interesul public in emisiunile TV este macinata de probleme administrative interne care ii afecteaza funcţionarea. Ca sa fiu şi mai explicit, cred ca trebuie sa avem curajul sa afirmam explicit ca parte dintre membrii CNA şi a „jurnaliştilor” de azi poarta o mare raspundere pentru incalcarea sistematica a drepturilor omului la TV, afectarea imaginii justiţiei, slabirea increderii populaţiei in autoritaţi şi chiar invrajbirea unii impotriva altora a cetaţenilor. Eu altfel vad indeplinirea rolului presei şi in special a televiziunii. Dar totul depinde de calitatea oamenilor şi respectarea reglementarilor. Ceea ce e nu cazul in privinţa presei, unde pare a nu mai exista reguli. Ceea ce, pe termen mediu şi lung, va duce la efecte negative majore şi poate, chiar, ireparabile timp de generaţii. Presa trebuie sa fie caine de paza al democraţiei, dar nu unul turbat.

Interviu realizat de Daniela Raţiu
(Daniela Raţiu este jurnalist freelancer, publicist Evenimentul Zilei, scriitor)

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.