Brigitte Bardot i-a scris din nou lui Traian Basescu

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 18.10.2013 15:02 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

'Scrisoare deschisa in atenţia dlui Traian Basescu, Preşedinte al unei Romanii triste

Paris, 17 octombrie 2013

Domnule Preşedinte,

Datorita modului Dvs de a guverna, care este departe de cel al marilor oameni politici, imi este greu sa folosesc formule protocolare.

Cum sa existe respect pentru un om care a dictat sentinţa la o moarte cruda şi brutala pentru mii de caini, mulţi fiind companionii concetaţenilor Dvs, care vad azi, cu ochii ingroziţi, capturarea lor, aşa cum a fost aratat, in data de 15 octombrie, in 'Jurnalul orei 20' pe postul de televiziune TF2 intr-un reportaj filmat in urma cu cateva zile la Bucureşti.

Francezii sunt indignaţi de aceste masuri complet aberante ştiind ca, mulţi dintre aceşti caini, nu numai ca sunt sterilizaţi de catre asociaţii dar sunt protejaţi de catre comunitate care-i hraneşte de ani de zile.

Sunt foarte afectata de acest carnagiu, dupa ataţia ani de lupta in care eforturile protectorilor au fost ingreunate de lipsa de colaborare a guvernului dvs. Ce pacat!

Unde sunt fondurile trimise de catre Comisia europeana destinate vaccinarii cainilor din Romania in lupta pentru eradicarea turbarii? Unde sunt cele 3,42 milioane de caini care, aparent, au fost vaccinaţi in 2011 cu ajutorul fondurilor din partea UE? * Cei pe care ii capturaţi zilele acestea fac parte din acei caini? Sa nu ne spuneţi, Domnule Preşedinte, ca va lipseau fondurile pentru gestionarea cainilor fara stapan din Romania. Ştiţi foarte bine ca problema putea fi rezolvata cu mult timp in urma. Astazi, cainii platesc cu viaţa lor o gestionare corupta.

Eu, care aveam o frumoasa imagine despre Romania, o pot compara astazi cu un infern. Nu doar un singur caine, prins in capcana crosei pentru a fi dus, fara menajamente, catre moarte, va va bantui conştiinţa. Dar, oare, demnul succesor a lui Ceauşescu are vreo conştiinţa?

Comportamentul Dvs este o ruşine pentru UE.

Brigitte Bardot,
Preşedinte al Fundaţiei 'Brigitte Bardot'

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.