Cand moare un om cu transplant, doi oameni se sting, impreuna...

Scris de | Publicat in 16.02.2014 17:54 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Oamenii-mozaic... Facebook. Le raspund la add fara sa mai caut prea mult, atunci cand vad ca au in lista Asociaţia Transplantaţilor din Romania, şi pe unul, sau doi, sau mai mulţi din cei pe care-i ştiu ca sunt transplantaţi. E ca o parola intre noi. O parola eficienta. Imi sunt dragi necondiţionat. Ei sunt altfel, sunt oamenii care au primit o a doua viaţa şi o traiesc cumva altfel decat noi. Şi mor altfel...

Nu conteaza daca nu suntem de aceeaşi parere cand vine vorba daca Arşinel e magar sau nu, daca Lucan insuşi e magar sau nu (doctorul ce i-a transplantat rinichi lui Arşinel). Dar toţi ştim numele coordonatorilor de transplant, ale doctorilor ce fac transplant, toţi am plans in colţurile noastre de ţara, ca nişte paianjeni stingheri, fiecare in alta plasa, neştiuţi, cand Radu Zamfir a cazut cu avionul, cand au murit oameni langa el. Pentru ca ne pasa puţin mai altfel. Pentru ca ştim puţin mai mult. Pentru ca am fost acolo sau aproape de acolo... Arahneici. Atarnaţi in corzi. In corzi de sange, de hematopoietice, de oxigen.

Cand unul dintre prietenii-mei-mozaic moare, cineva, cel care afla primul, spune pe Facebook. Şi toţi se infioara. Le-a murit un frate, iar omul din spatele lui, donatorul, a murit iar, IAR, in cazul ca era vorba de un organ primit de la un donator in moarte cerebrala... Le simt atat de bine freamatul... Un freamat rau, o infiorare cu ace de chiciuri, de parca moartea ar urca inca un centimetru şi in ei, ca in povestea aceea cu prinţul, sau voinicul, sau ce fras era, ce impietreşte incet-incet, pornind dinspre talpi.

Lumea e mai rece cand moare unul din ei. Pentru ca işi reamintesc toţi ca darul grefei nu da viaţa veşnica. Şi ca medicamentele, grija, fereala, tot pot ajunge intr-un moment la cheremul sorţii. Pur şi simplu oglinda morţii le ajunge brusc, iar, in faţa, şi intre moartea lor şi cea a colegului lor, proaspat anunţata, e un pas, un pas ce nu ştii cat poate fi, un pas de pitic, un pas de miriapod, un pas de uriaş...

Cand eram mica şi locuiam in gara unde bunicul era impiegat de mişcare, in uşa bucatariei aveam atarnata o hinta, un huţuluş. Urcam in el cu cat mai multe jucarii deodata, şi totul era bine de puteam sa mi le cladesc toate in braţe, eficient, fara sa cada, in hintareala, vreuna. Era lumea mea, de aparat şi de purtat cu mine. S-a dus un prieten-mozaic, simt iar hintareala de atunci: i-aş lua cumva pe toţi ramaşi aici in braţe, fara sa las niciunul jos, şi i-aş apara, şi i-aş face sa se simta siguri, şi nu i-aş lasa morţii, şi temerilor, şi... Şi am crescut, nu mai incap in hinta, şi nu e hinta pe lumea asta sa ne fereasca inimile tuturor, la nesfarşit...

Scriu şi eu cuvinte, in noaptea spre dimineaţa, in duminica de dupa sambata fatala, dupa moartea lui Mihai, cuvinte care nu ştiu cum suna impreuna, niciodata nu ştiu cum suna ceva ce e, inca, aşa aproape de mine, ca e lipit, ancorat in mintea şi inima mea, cu dendrite pulsande, cu radacini adventive, cu lipici de polen. Ştiu doar ca suferinţa, in nopţile cand nu vine somnul, oricat l-ai aştepta, e mantuita doar prin scris, la cel care scrie. Şi scriu despre omul pe care nu l-am cunoscut dar care mi-a fost la o sistola distanţa, la o diastola, la o ridicare de mana.

N-am ridicat mana, nu ne-am dat add, nu ne-am cunoscut. Ma intreb aproape copilareşte: cartea mea, ”Inima, transplant, donare – abordare jurnalistica” a fost lansata acum trei zile, la Oradea - oare a apucat sa afle de ea, oare s-a bucurat?...

Citesc puţinele postari pe care le pot vedea pe pagina lui Mihai şi un paianjen, unul viu, imi ajunge pe obrazul drept, nu am idee de unde, nu am idee cum. Il alung calm, liniştit, pe lume sunt rele mult mai mari, poate il voi omori maine, de ne vom mai intersecta, poate nu. Azi nu e zi, nu e noapte de omorat paianjeni. Azi e zi de murit doar dinspre interior spre exterior, dinspre inima ta...

Prima postare pe care o vad, la Mihai, pe Facebook, adica cea mai veche:
”Am primit o inima in dar de la Dumnezeu
20 February 2002
Pe 20.02.2002 am beneficiat de un transplant de inima in cadrul Spitalului Floreasca din Bucureşti.”
8 like-uri.

Mihai n-a apucat aniversarea de 12 ani...

A doua postare pe care o vad:
”Joined Facebook
25 March 2012”

Mihai n-a apucat aniversarea de doi ani...

Tindem sa facem calcule, sa punem intrebari fara sens, acum, cand nimic nu mai conteaza, cand nimic nu se mai poate – dar intrebarile, ocuparea minţii, probabil ţin de anestezie, de trecerea timpului, de rumegat şi aşezat ce e de rumegat şi aşezat de... obişnuit...

”Basic Information
Gender      - Male
Relationship Status - Married
Religious views - Crestin - ortodox
Political Views - Apolitic
Favourite Quotations - Nu ma schimb pentru nimeni, ca nu sunt semafor... cine ma place aşa, bine, cine nu... duca-se!!”

Alta postare a lui Mihai:
”Ar trebui sa-i adunam pe toţi cei de la Bucureşti care cerşesc din 4 in 4 ani voturi şi sa-i ducem pe o insula, in cel mai bun caz, dar eu le-aş aplica alt tratament, i-aş infecta cu o boala incurabila, sa se chinuie şi ei şi sa-şi cheltuie toţi banii pe care i-au furat de la noi. Sunt o persoana cu transplant de inima de 10 ani, facut la Bucureşti, şi ştiu ce inseamna suferinţa.”

16 august 2013
”Sunt un simplu om…….. un om care vede viaţa ca o poveste. O poveste care nu e plina numai de fericire. E viaţa mea... a unui om obişnuit dar care incearca sa faca din viaţa o poveste frumoasa. Imi place mult sa ma bucur de viaţa, sa o traiesc alaturi de cei dragi, atat cat pot eu de frumos.
Am admirat intotdeauna persoanele puternice şi care au reuşit sa devina cineva prin propriile lor forţe....
Ştiu ce inseamna dezamagirea. Am invaţat ca poate dura ani sa caştigi un lucru, şi intr-o secunda sa il pierzi.
Acum ştiu ce inseamna prietenii adevaraţi, deşi sunt puţini aceia care pot fi numiţi aşa. Viaţa m-a invaţat sa fac o selecţie asupra oamenilor pe care vreau sa ii am langa mine, aproape de inima mea. Am invaţat ca se intampla de multe ori ca persoanele in care ai incredere te dezamagesc intr-un final. De ce oare se intampla aşa?
Au fost zile cand m-am descurcat singur, mi-am purtat grijile in spate, aveam nevoi multe şi nu ştiam decat eu de ele.
Nu sunt perfect, sunt un om simplu!
Vreau doar sa fiu inţeles şi acceptat aşa cum sunt. Sa fiu iubit pentru ceea ce sunt! Şi as vrea şi ca oamenii sa inveţe sa ii caracterizeze pe ceilalţi dupa frumuseţea sufletului şi nu dupa aspectul fizic sau dupa modul cum se imbraca, sau cate şcoli au sau unde lucreaza.
Insa, orice s-ar intampla, eu voi continua sa imi vad viaţa ca o poveste... povestea mea! Şi sa traiesc fiecare zi ca fiind ultima!”

28 august 2013
”…..No Comment! Toata viaţa, de cand ne naştem, alergam dupa ceva. La inceput dupa tata, mama, ca sa mancam, intre timp cand ne-am marit şi am invaţat sa mergem, alergam dupa un autobuz sau tren, dupa o fata sau un baiat, alergam sa procuram hrana pentru noi sau ai noştri… Facem de toate, ne umplem timpul cu orice, cautam bani, strangem sa facem case, averi, ne certam unii cu alţii, ne iubim. Dar cel mai esential nu facem… nu ne cautam sanatatea iar cand am realizat ca totul se rezuma la a fi sanatoşi, este tarziu. Atunci alergam din nou, la doctori, la farmacii, unii mai au nevoie şi de un transplant. Au nevoie şi de aparate ca sa poata trai ….şi se iveşte şansa dupa zile şi zile de chinuri sa ajungem sa traim din nou ca la inceput, dupa ce am reuşit sa facem transplantul. Bine ar fi sa facem altceva mai important… sa nu uitam sa TRAIM, sa ne bucuram de fiecare zi data de Dumnezeu. Sa traim fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, ca atunci nu am mai avea timp sa ne certam, sa ne uram. Viaţa trebuie traita… Nu ne-a fost data ca am vrut noi, şi atunci cand o sa ne fie luata, la fel o sa ne-o ia fara sa vrem.
DOAMNE! Daca ne-ai mai dat o şansa sa traim, de ce doar atat? Ai nevoie de INGERI langa tine? Acum o ai pe DORINA, colega noastra. Te rog ai grija de ea… Noi o sa-I simţim lipsa şi o sa-I ducem dorul.”

Gasesc o alta postare, a lui Sorin Floarea, un prieten-mozaic, cu o poza ştearsa, cu Mihai şi cu inca cineva, o femeie, verişoara celui a carui inima o purta Mihai in piept. Iar ea i-a spus: ”Te rog frumos sa ai grija de inima verişorului meu”. Şi Mihai i-a raspuns: ”Te rog frumos sa ma consideri verişorul tau”. Va daţi seama ce frumos ar putea fi de am gandi mai des cu inima?... Mihai avea o inima, pe Facebook, acum, cand s-a dus, in loc de poza. Şi alte inimi presarate prin contul de Fb. Sunt sigura ca nu a uitat niciodata sa aiba grija de darul primit.

De regula mi se pare penibil sa scoţi un articol pe marginea unor postari de Facebook. De regula mi se pare penibil sa te scuzi, ca ziarist, cu treaba ca Fb-ul este considerat un spaţiu public. Acum fac o excepţie, imi dau o dispensa de penibilitate. Iar Mihai cred şi sper ca ar fi fost de acord. Pentru ca, vorbind despre el, vorbim, iar, despre alţii, despre toţi, despre cei aşa de frumos, de trist şi de plin de speranţa numiţi oamenii-mozaic. Ca sa ajutam.  

In 14 februarie m-am bucurat ca s-a gasit donor pentru Nora Chifor, fata cu leucemie de care am scris in decembrie, care işi aşteapta celulele salvatoare, cu artere captuşite, ateromizate, cu sete, doritoare, sleite, in Franţa. Nu am fost eu, nu a fost un roman cel care poate sa ajute, este cineva din Germania. Dar, cu campania pentru Nora, am intrat mulţi, mulţi faţa de cei care deja erau, in Registrul Donatorilor de Celule Stem din Romania. In 14 februarie ne bucuram. In 15 februarie a murit Mihai. Cum spuneam la lansarea joi: nu se termina niciodata. Vorbesc azi, acum, la nici 24 de ore de cand s-a dus Mihai, cu Amali Teodorescu, vice la Asociaţia Transplantaţilor din Romania, ii spun ce vreau sa fac, ce e scris, vorbim despre ce va mai fi. Imi spune: bine ca poţi sa plangi. Ma omoara alternanţa asta, ma nauceşte. Nu se va termina niciodata, cartea aceea nu e niciodata incheiata, Amali, nu-i aşa?...

Mihai Teodor Calin, un nume simplu, ca trei prenume. Ca trei etichete de la Lidl, cu prenume, carora poţi cel mult sa le zambeşti, ca nici reclamaţie nu ştii a face de se intampla ceva, neavand nume de familie. (Inţeleg ca Mihai a reclamat ca nu se simte bine, cu doua zile inainte de a muri, dar nu erau locuri in spital. Doar atat despre asta, acum – e mai complicat). Un nume simplu ca o umbelifera compusa, ce nu va impodobi vreodata un buchet-filfizon, ca o floare de morcov. Doar omul nu e simplu. Oamenii nu sunt niciodata simpli. Niciunul dintre ei nu e.

Nu ştiu exact de ce a murit Mihai. Nu ştiu cum a trait Mihai ultimele zile. Nu ştiu cum şi-a petrecut ziua inimioarelor, a lui Valentin... Eu ştiu ca am stat ore intregi intr-un spital, in ziua aia, cu specialişti pneumologi banaţeni, ca am vorbit despre urmarirea post-transplant, transplant cord-pulmon, a celor ce vin dupa transplantul din Viena in Timişoara, la noi, cu doctorul Cristian Oancea, ca vom scrie ceva, in curand. Ca celalalt medic, tanar şi cu ochi albaştri ca marea departe de geamandura, ce-mi ştie şi mie plamanii pe interior, Zeno Fraţila, a intrat pe uşa salonului sau şi pacienţii lui i-au zambit, pentru ca e un medic care se da peste cap pentru ei. Şi mi-au zambit şi mie, pentru ca venisem cu el, pentru ca ma adusese el. Lumea spera. Dar noi nu facem transplant de cord-pulmon. Şi nici transplant de cord nu mai facem... Iar eu ştiu şi de ce nu mai facem. Şi nu pot face aproape nimic cu ce ştiu...

Eram cu Carmen Pantiş, doctoriţa, la Oradea, şi ne bucuram ca am scos o carte despre munca lor, a celor ce fac ca transplantul sa se intample, totuşi. Ne bucuram cumva trist, ştiind ce nu e aşezat in sistem, ce trebuie sa se intample şi nu se va intampla prea repede, spuneam, chiar, in speechul meu, cate chestiuţe n-ar mai fi de zis, doar ca ne paşte puşcaria, zicandu-le, neargumentandu-le beton, beton armat, beton super-armat, şi poate chiar şi atunci...

Mihai era ortodox. Un preot va spune maine: şi iarta-i lui toate gresalele cele de voie si cele fara de voie. Şi nu va şti, poate, ca ar trebui sa spuna: ci iarta-le lor.

Cu Mihai au murit doi oameni.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.