Ce vraji a mai facut DNA in 2012?

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 28.02.2013 18:51 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Raportul privind activitatea desfăşurată de Direcţia Naţională Anticorupţie, prezentat de procurorul şef Laura Oprean, arată că anul 2012 a marcat o creştere fără precedent a numărului persoanelor condamnate definitiv - cu 150% faţă de anul anterior şi că a continuat pronunţarea unor soluţii de condamnare în dosarele de mare corupţie, printre persoanele condamnate definitiv fiind 8 demnitari (un ministru, un deputat – secretar de stat la momentul săvârşirii infracţiunilor, 1 senator – comandant al S.M.F.T. la data săvârşirii infracţiunii, 1 secretar de stat, 1 secretar general adjunct la Ministerul Agriculturii, 1 subprefect, 2 directori adjuncţi ai unui serviciu de informaţii - cu rang de subsecretari de stat).
Procurorii DNA au trimis în judecată 828 de inculpaţi, din care 25 persoane juridice, iar 120 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv. Raportat la calitatea persoanelor, s-a dispus trimiterea în judecată a 332 persoane care au ocupat funcţii de conducere, control, demnităţi publice ori alte funcţii importante, dintre care amintim: 7 demnitari, 1 consilier personal al ministrului, 1 vicepreşedinte de Consiliu judeţean, 10 magistraţi, 17 avocaţi, 31 de poliţişti, un director al D.G.I.P.I., 28 de lucrători vamali (din care un director D.R.A.O.V.), 7 comisari de Gardă Financiară, 12 inspectori fiscali ( 3 directori şi 8 inspectori D.G.F.P., 1 inspector A.N.A.F.), 1 vicepreşedinte de sindicat, 1 rector, 1 prorector, 10 directori de companii/societăţi naţionale, 13 directori din alte instituţii publice, etc.
Problematica combaterii fraudelor contra intereselor financiare ale Uniunii Europene a reprezentat obiectul unei analize speciale în cadrul Raportului, mai ales că rezultatele obţinute în anul 2012 au fost mai bune decât cele din anul precedent: 54 de rechizitorii privind 124 de inculpaţi, din care 12 persoane juridice şi 1 inculpat arestat. În anul 2012, prin 34 de hotărâri definitive s-a dispus condamnarea a 50 de inculpaţi în acest tip de dosare.
Prejudiciul total reţinut în cauze privind fraude cu fonduri europene este în valoare de peste 92 milioane de lei (echivalentul a peste 20 milioane de euro).
O treime din rechizitorii (33%) au fost întocmite în dosare având la bază sesizări ale DLAF şi OLAF.
Ca şi în anii precedenţi, corupţia în instituţiile de aplicare a legii a constituit o prioritate a activităţii DNA, dovadă fiind faptul că, din cei 803 inculpaţi persoane fizice trimişi în judecată, 13% îşi desfăşurau activitatea în instituţii de aplicare a legii. În mod corelativ, au fost condamnaţi definitiv 5 magistraţi (3 judecători şi 2 procurori), 71 de poliţişti (din care 8 ofiţeri cu funcţii de conducere), 45 de inculpaţi din instituţii financiare de control şi alte instituţii de control (lucrători vamali, comisari ai Gărzii Financiare, inspectori fiscali, etc.).
Au fost condamnaţi definitiv 12 avocaţi iar prin hotărâri nedefinitive 14 avocaţi.
Valoarea produsului infracţional recuperat în cursul anchetelor penale prin măsuri de restituire este în sumă de 28 milioane lei, echivalentul a 6,3 milioane de euro, de circa 6 ori mai mare decât suma recuperată în anul precedent.
Prin 214 hotărâri judecătoreşti definitive, instanţele de judecată au dispus măsuri de confiscare şi recuperare a produselor infracţionale în sumă totală de 477.775.000 lei, echivalentul a 107.365.000 euro, în creştere cu 172% comparativ cu anul precedent.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.