CONSILIUL INVESTITORILOR STRAINI catre GUVERNUL PSD: Trebuie trecut dincolo de intrebarea CINE ESTE de VINA pentru ce s-a FURAT...

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 13.02.2018 22:26 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Declaraţia Zilei

Foreign Investors Council/Consiliul Investitorilor Straini:

Scrisoare deschisa privind marile proiecte de infrastructura

13 februarie 2018
In atenţia: doamnei Vasilica - Viorica Dancila
Prim-ministrul Romaniei
domnului Lucian Şova
Ministrul Transporturilor
Subiect: Unitatea speciala pentru proiecte mari de infrastructura
Stimata doamna prim-ministru,
Stimate domnule ministru,
Este bine cunoscuta importanţa infrastructurii de calitate pentru creşterea economica şi in egala masura, intarzierile Romaniei la acest capitol. Lipsa infrastructurii frustreaza mediul de afaceri, cetaţenii şi inclusiv autoritaţile. Membrii Consiliului Investitorilor Straini (FIC) – companii care angajeaza peste 186.000 de persoane şi au o cifra de afaceri de 187 de miliarde de lei – cred ca trebuie sa trecem dincolo de permanenta intrebare ”cine este de vina?” şi sa vedem ce este de facut de acum inainte. Am decis sa va trimitem aceasta scrisoare deschisa deoarece, prin mesajele transmise in spaţiul public, Guvernul Romaniei a semnalat ca este preocupat de infrastructura deficitara cel puţin in aceeaşi masura ca şi mediul de afaceri.
Din punctul nostru de vedere o modalitate relativ simpla prin care cateva proiecte importante s-ar putea debloca şi finaliza este crearea unei unitaţi dedicate proiectelor mari de infrastructura, care sa aiba in arsenalul sau toate instrumentele necesare pentru aceasta misiune.
Permiteţi-ne sa explicam.
Obstacole administrative care impiedica dezvoltarea infrastructurii
#probleme de proiectare;
# intocmirea defectuoasa a caietelor de sarcini;
# procese şi proceduri de achiziţie complexe şi greoaie din punct de vedere administrativ;
# procese şi proceduri indelungate şi uneori slab coordonate de obţinere a aprobarilor necesare;
# lipsa resurselor pentru monitorizare in etapa de derulare.
Pe langa toate acestea exista o tendinţa de a nu invaţa din greşelile trecutului, iar acest lucru a afectat desfaşurarea proiectelor de infrastructura.
FIC considera ca adoptarea unor masuri pentru a remedia aceasta carenţa in capacitatea administrativa ar aduce o schimbare majora, dincolo de aspectele financiare. Acest lucru nu se poate intampla peste noapte, dar o abordare consecventa va contribui la imbunataţirea capacitaţii, rezultand in acelaşi timp intr-o infrastructura mai buna. Pentru a rezolva aceasta matrice de factori care impiedica dezvoltarea infrastructurii propunem sa fie luaţi in considerare urmatorii paşi pentru proiectele viitoare sau in derulare:
1. evitarea greşelilor identificate in trecut pentru a nu mai fi repetate;
2. intarirea capacitaţii de implementare.
Unitatea speciala pentru proiecte mari de infrastructura (UIP)
Pentru a eficientiza coordonarea intre principalii actori recomandam infiinţarea unei unitaţi de implementare a proiectelor (UIP) care sa funcţioneze la nivelul Guvernului ca un organism interministerial. UIP ar trebui sa fie responsabila de supravegherea implementarii marilor proiecte de infrastructura.
UIP ar urma sa beneficieze de expertiza tehnica, financiara şi juridica, precum şi de resurse financiare adecvate. UIP va fi organismul responsabil cu managementul proiectului cu responsabilitaţi clar stabilite, dar şi cu autoritatea de a se asigura ca:
# marile proiecte sunt implementate intr-o maniera unitara;
# vor exista criterii de referinţa care sa uşureze şi sa indrume planificarea şi executarea viitoarele proiecte;
#este intotdeauna disponibila o situaţie actualizata la zi;
# se reduc şi se rezolva eventualele blocaje majore care pot aparea pe parcursul desfaşurarii proiectului;
# exista puncte de contact pentru organisme interesate care pot sprijini la implementarea proiectelor;
# exista continuitate in derularea proiectelor pentru a se putea acumula experienţa.
O astfel de unitate poate colabora, de asemenea, cu o serie de instituţii inclusiv cele financiare internaţionale pentru:
# a pune la dispoziţia UIP cunoştinţele lor vaste privind finanţarea proiectelor mari de infrastructura (stabilirea structurii de finanţare a proiectelor, aplicarea celor mai bune tehnici de modelare financiara, identificarea surselor de finanţare, finanţarea şi atragerea finanţarilor private, etc.).
# a permite accesul la reţeaua lor de experţi internaţionali care acopera practic toate ariile de expertiza privind infrastructura.
# a oferi exemple de practici la nivel mondial privind planificarea, managementul şi evaluarea impactului proiectelor de infrastructura şi totodata, privind dezvoltarea efectiva a mecanismelor de achiziţie pentru proiecte.
In plus, consideram ca exista un potenţial semnificativ de cooperare intre UIP şi Agenţia Naţionala pentru Achiziţii Publice (ANAP). Agenţia poate fi un centru de date care furnizeaza informaţii valoroase pentru luarea deciziilor.
Persoane cu cea mai inalta calificare profesionala ar trebui sa se regaseasca atat in conducerea, cat şi la nivelul operativ al UIP. Personalul trebuie sa fie remunerat pe masura şi sa i se asigure toate parghiile necesare pentru a-şi duce la indeplinire misiunea.
In absenţa unor masuri urgente lipsa infrastructurii va incepe sa acţioneze ca o frana puternica in calea dezvoltarii economice a Romaniei şi va limita investiţiile viitoare atat de necesare.
Daca consideraţi utila o discuţie mai ampla pe acest subiect, va stam la dispoziţie cu experienţa organizaţiei noastre.
Cu consideraţie,
Comitetul Director
Consiliul Investitorilor Straini”

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.