Cum fura medicii de la Casa de Asigurari de Sanatate?

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 28.03.2013 15:39 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanţa din data de 19.03.2013, extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale într-o cauză având ca obiect falsificarea unor reţete de către anumite cadre medicale, în baza cărora s-au decontat sume importante prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (C.A.S.M.B.), după cum urmează:
 1. Mogoş Tiberius Viorel sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual (718 acte materiale), complicitate la înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la infracţiunea de uz de fals (1373 de acte materiale);
 2. Dondoi Carmen sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale ( 430 de acte materiale), complicitate la uz de fals ( 430 de acte materiale) şi complicitate la înşelăciune;
 3. Oprea Georgeta Doina sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (1373 acte materiale), uz de fals şi înşelăciune.
În perioada 01.09.2008 - 31.08.2009, învinuitul Mogoş Tiberius Viorel, în calitate de medic primar în cadrul unei unităţi medicale cu profil diabetologic, a întocmit în mod fictiv reţete gratuite pentru medicamente antidiabetice folosind informaţii referitoare la pacienţi cărora nu le-a recomandat aceste medicamente sau referitoare la pacienţi care nu se aflau în evidenţa sa, ori folosind datele de stare civilă ale unor persoane decedate.
Învinuitul remitea aceste reţete, dar şi pe cele completate de către învinuita Dondoi Carmen (medic rezident în cadrul aceluiaşi cabinet), învinuitei Oprea Georgeta Doina, reprezentant legal al unei farmacii, pentru ca aceasta să primească valoarea medicamentelor de la C.A.S.M.B.
În acest scop, erau completate şi emise reţete consecutive eliberate în aceeaşi zi, aceluiaşi pacient, în care diagnosticul pacientului era diferit (diabet zaharat insulino-dependent în prima reţetă, diabet zaharat non insulino dependent în cea de-a doua), reţete supradozate sau repetate la un interval de timp mai mic decât cel legal.
O altă modalitate de săvârşire a faptei era preluarea medicamentelor de către medicul Mogoş Tiberius Viorel direct de la farmacie, urmată de remiterea către aceasta a reţetelor necesare, pentru a fi decontată valoarea medicamentelor la C.A.S.M.B.
Prejudiciul total creat în acest mod este de 2.341.794 lei.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.