Datoria externa a ajuns la 97.992 milioane euro

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 15.10.2012 17:51 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

În perioada ianuarie - august 2012, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3123 milioane euro, în scădere cu 23 la sută faţă de perioada ianuarie - august 2011,pe fondul majorării excedentului transferurilor curente (462 milioane euro) şi al balanţei serviciilor (418 milioane euro), precum şi al reducerii deficitului balanţei veniturilor (274 milioane euro).

Deficitul contului curent în perioada ianuarie - august 2012 a fost finanţat în proporţie de 30,1 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 941 milioane euro (faţă de 607 milioane euro în perioada ianuarie - august 2011), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 140 milioane euro, iar creditele intra-grup 801 milioane euro.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 77220 milioane euro la 31 august 2012 (78,8 la sută din total datorie externă), în creştere cu 1,7 la sută faţă de 31 decembrie 2011.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2012 nivelul de 20772 milioane euro (21,2 la sută din total datorie externă), în scădere cu 8,9 la sută faţă de 31 decembrie 2011.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 29,7 la sută în perioada ianuarie - august 2012, comparativ cu 28,9 la sută în anul 2011. Gradul de acoperire a fost 7,2 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 august 2012, comparativ cu 7,5 luni la 31 decembrie 2011.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.