De ce a demisionat ministrul Sanatatii?

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 01.10.2012 16:06 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

În această după-amiază, Vasile CEPOI, ministrul Sănătăţii i-a solicitat primului-ministru, Victor PONTA eliberarea din funcţia de ministru al Sănătăţii.
Pentru perioada următoare, dr. Raed ARAFAT i s-au delegat toate atribuţiile ce revin funcţiei de ministru al Sănătăţii.
Dr. Vasile CEPOI a acceptat propunerea premierului Victor PONTA de a prelua funcţia de consilier de stat al primului ministru pe probleme de Sănătate.
Agenţia Naţionala de Integritate a constatat existenţa indiciilor referitoare la posibila savârşire a infracţiunii de conflict de interese, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunitatii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie, de catre VASILE CEPOI, în calitate de fost Director al Direcţiei de Sanatate Publica Iaşi, apoi, Ministru al Sanataţii.
Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, VASILE CEPOI fiind informat, la data de 12.05.2011, respectiv, data de 09.08.2012, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiaza - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat si de a prezenta date sau informaţii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 03.09.2012, VASILE CEPOI, înso?it de aparatorul ales, s-a prezentat la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate, ocazie cu care a luat cunostinta de informatiile si datele cuprinse în dosarul de evaluare. Totodata, acesta a depus la dosar un punct de vedere.
VASILE CEPOI a deţinut, în cadrul Direcţiei de Sanatate Publica Iaşi, funcţiile de Director executiv (în perioada 27.03 - 25.05.2009) şi Director coordonator (26.05.2009 - 16.08.2010). Începând cu 08.09.2010, lui VASILE CEPOI i-au fost delegate atribuţiile şi responsabilitaţile specifice funcţiei publice de conducere vacante de Director executiv. Ulterior, la 04.11.2010, acesta a fost numit în funcţia publica de conducere de Director executiv al Direcţiei de Sanatate Publica Iaşi, în urma unui concurs. VASILE CEPOI a deţinut aceasta funcţie pâna la data numirii în funcţia de Ministru al Sanataţii.
În urma evaluarilor demarate la data de 27.04.2011, s-au constatat urmatoarele:
Indicii privind posibila savârşire de catre VASILE CEPOI, în calitate de fost Director al Direcţiei de Sanatate Publica Iaşi, în prezent, Ministru al Sanataţii, a infracţiunii de conflict de interese, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunitatii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie.
În calitate de Director al Direcţiei de Sanatate Publica Iaşi, VASILE CEPOI a participat la luarea unei decizii prin semnarea unui acord de parteneriat, angajând instituţia pe care o conducea la acea data ca partener în Proiectul 'Calitate şi performanţa în sistemul sanataţii publice din România', derulat în baza Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).
Ulterior, VASILE CEPOI, împreuna cu soţia sa, au fost angajaţi în cadrul proiectului şi au obţinut venituri de natura salariala de la beneficiarul Fundaţia AMFITEATRU şi de la partenerii: Universitatea de Medicina şi Farmacie 'Gr. T. Popa' Iaşi, respectiv S.C. Info Educaţia S.R.L.
Parteneri în cadrul proiectului au fost Fundaţia AMFITEATRU (beneficiar), alaturi de Direcţia de Sanatate Publica Iaşi, Colegiul Medicilor din România, Universitatea de Medicina şi Farmacie 'Gr. T. Popa' Iaşi şi S.C. Info Educaţia S.R.L.
Beneficiul patrimonial obţinut de VASILE CEPOI, împreuna cu soţia sa, în cadrul acestui proiect este de 191.726 Lei (aprox. 42.440€).
În cadrul Proiectului 'Calitate şi performanţa în sistemul sanataţii publice din România' - dezvoltat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), VASILE CEPOI a deţinut urmatoarele calitaţi:
- Manager de proiect (numit în funcţie la data de 01.09.2010 şi înlocuit din funcţie la 26.10.2010);
- Director de proiect pentru activitaţile editoriale şi de cercetare (în perioada 01.12.2010 - 05.12.2011);
- Trainer audit calitate (în perioada 01.05.2011 - 31.08.2011 şi 01.10.2011 - 31.03.2012).
Având în vedere cele de mai sus, s-a dispus sesizarea organelor judiciare competente, cu privire la posibila savârsire de catre VASILE CEPOI, în prezent, Ministrul Sanataţii, a infracţiunii de conflict de interese, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunitatii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.