De ce n-au venit refugiatii in Romania? Au asteptat Guvernul sa aprobe Strategia!...

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 16.09.2015 16:49 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Autoritatile romane vor contribui la crearea unui sistem de admitere flexibil, dar, in acelasi timp vor acorda o atentie deosebita cetatenilor proveniti din statele cu potential migrationist sau care pot aduce atingere sigurantei nationale.
Acoperirea deficitului existent pe piata fortei de munca, inclusiv prin atragerea de persoane cu inalta calificare, se va face cu protejarea propriilor cetateni. Romania, prin autoritatile competente, va crea cadrul procedural si legislativ favorabil atragerii si ramanerii pe teritoriul Romaniei a investitorilor.
De asemenea, institutiile cu competente in domeniu vor avea in vedere modificarea legislatiei nationale pentru inlaturarea inadvertentelor si crearea unui cadru legal favorabil admiterii, inclusiv prin transpunerea directivelor europene in materie.
Avand in vedere ca imigratia si azilul sunt influentate, in foarte mare masura, de evenimentele care au loc la nivel mondial, au fost identificate urmatoarele aspecte care pot influenta, pe termen mediu si lung, situatia operativa din zona de competenta:
#   Mentinerea situatiei conflictuale din Siria;
#   Reactivarea conflictului armat din Irak;
#   Mentinerea unei situatii instabile in zonele limitrofe Romaniei (Ucraina, Transnistria);
#   Perpetuarea si cresterea in intensitate a conflictului armat israeliano - palestinian;
#   Mentinerea situatiei migratiei ilegale din Turcia, devenita principalul stat de tranzit pentru migratia ilegala din Orientul Mijlociu sau din Africa spre Romania, Istanbul fiind principala placa turnanta in drumul spre Occident.

   Avand in vedere acest context, in Strategia naţionala privind imigraţia 2015-2020 au fost stabilite urmatoarele obiective strategice generale:
1. Promovarea migratiei legale in beneficiul tuturor partilor: societatea romaneasca, imigranti si statele lor de origine;
2. Intarirea controlului legalitatii sederii cetatenilor statelor terte pe teritoriul Romaniei si aplicarea corespunzatoare a masurilor de indepartare si a masurilor restrictive;
3. Imbunatatirea sistemului national de azil in scopul eficientizarii si asigurarii conformitatii cu standardele legale nationale, europene si international aplicabile;
4. Participarea activa a Romaniei la eforturile comunitatii internationale si statelor membre ale Uniunii Europene la identificarea unor solutii durabile pentru persoanele aflate in nevoie de protectie internationala si integrarea sociala a cetatenilor statelor terte.  In acest sens, politica privind integrarea sociala a cetaţenilor statelor terţe are ca obiectiv oferirea posibilitaţii persoanelor care şi-au stabilit reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul Romaniei sa aiba un bagaj minim de cunoştinţe şi deprinderi, in principal, prin cursuri de limba romana, prin programe de orientare culturala şi de consiliere, care sa le permita accesarea serviciilor şi politicilor sociale in condiţii similare celor pentru cetaţenii romani.  
Prezenta Strategie nationala cuprinde urmatoarele obiective specifice relevante pentru transpunerea si implementarea obiectivelor strategice generale:
#   Facilitatea accesului pe teritoriul Romaniei a cetatenilor terti care raspund nevoilor de ocupare a fortei de munca (crearea cadrului juridic pentru atragerea si mentinerea fortei de munca potrivit nevoilor identificate);
#   Favorizarea accesului cetatenilor statelor terte catre institutiile de invatamant superior din Romania pentru domeniile si profesiile identificate ca deficitare;
#   Facilitarea admiterii si sederii cetatenilor din state terte pentru dezvoltarea/derularea de afaceri pe teritoriul Romaniei in concordanta cu interesul economic national;
#   Asigurarea unei informari mai bune a cetatenilor statelor terte privind posibilitatile si conditiile de imigratie legala;
#   Informarea permanenta cu privire la riscurile generate de migratia ilegala si munca nedeclarata, precum si a sanctiunilor si masurilor restrictive ce pot fi aplicate;
#   Eficientizarea controlului legalitatii sederii si muncii cetatenilor statelor terte pe teritoriul Romaniei;
#   Intarirea cooperarii intre autoritatile romane competente pentru combaterea imigratiei ilegale si a muncii nedeclarate a cetatenilor din state terte;
#   Aplicarea masurilor de returnare a imigrantilor ilegali la standardele Uniunii Europene;
#   Continuarea asigurarii accesului la procedura de azil si respectarea principiului non refoulement;
#   Procesarea cererilor de azil in mod eficient si conform standardelor legale nationale, europene si internationale aplicabile;
#   Combaterea eficienta a abuzului la procedura de azil;
#   Asigurarea unui standard demn de viata al solicitantilor de azil conform standardelor legale nationale, europene si internationale aplicabile;
#   Asigurarea compatibilitatii si interoperabilitatii cu celelalte sisteme de azil din statele membre, coordonarea cu Biroul European de Sprijin in domeniul Azilului, precum si intarirea si cresterea calitatii procedurii de azil si a masurilor de integrare a persoanelor cu o forma de protectie internationala din tarile terte;
#   Gestionarea unitara si coerenta a situatiilor determinate de aparitia unui aflux de imigranti ilegali pe teritoriul Romaniei, generat de situatii de criza de natura politica, sociala, economica sau militara;
#   Integrarea sociala a persoanelor care au dobandit o forma de protectie in Romania si a celor cu sedere legala;
#   Incorporarea aspectelor integrarii in toate celelalte politici din domeniile relevante;
#   Crearea unui mediu care sa faciliteze integrarea cetatenilor statelor terte;
#   Asumarea obligatiilor Romaniei ca stat de relocare a refugiatilor;
#   Continuarea derularii operatiunilor prin Centrul de Relocare de Urgenta de la Timisoara conform Acordului dintre Guvernul Romaniei si Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati si Organizatia  Internationala pentru Migratie privind evacuarea temporara in Romania a unor persoane aflate in nevoie urgenta de protectie internationala si relocarea ulterioara a acestora, semnat la Bucuresti la 8 mai 2008, ratificat prin Legea nr. 291/2008.
Planul de acţiune pe anul 2015, aprobat prin acelaşi act normativ, constituie un mijloc prin care se stabilesc activitaţi concrete care sa conduca la crearea unui sistem flexibil pentru stoparea fenomenului migraţionist aflat in creştere.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.