E VESELIE mare in ROMANIA!... OFICIAL. ROMANII castiga 2945 lei pe GOSPODARIE si (abia) CHELTUIE 2524 lei!...

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 06.06.2017 10:07 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Veniturile totale medii lunare au reprezentat in anul 2016, in termeni nominali, 2945 lei pe gospodarie si 1112 lei pe persoana, spune INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA.
Cheltuielile totale ale populatiei, au fost, tot in anul 2016, in medie, de 2524 lei lunar pe gospodarie (953 lei pe persoana) si au reprezentat 85,7% din nivelul veniturilor totale, in scadere cu 1,8 puncte procentuale fata de anul 2015.

Veniturile banesti au fost, in medie, de 2632 lei lunar pe gospodarie (994 lei pe persoana), iar veniturile in natura de 313 lei lunar pe gospodarie (118 lei pe persoana).
Salariile si celelalte venituri asociate lor au format cea mai importanta sursa de venituri (58,7% din veniturile totale ale gospodariilor).
La formarea veniturilor totale ale gospodariilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestatii sociale (22,6%), veniturile din agricultura (2,8%), veniturile din activitati neagricole independente (2,5%) si cele din proprietate si din vanzari de active din patrimoniul gospodariei (1,3%). O pondere importanta detin si veniturile in natura (10,6%), in principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (9,3%).

Principalele destinatii ale cheltuielilor efectuate de gospodarii sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii si transferurile catre administratia publica si privata si catre bugetele asigurarilor sociale, sub forma impozitelor, contributiilor, cotizatiilor, precum si acoperirea unor nevoi legate de productia gospodariei (hrana animalelor si pasarilor, plata muncii pentru productia gospodariei, produse pentru insamantat, servicii veterinare etc.).
Cheltuielile pentru investitii, destinate pentru cumpararea sau constructia de locuinte, cumpararea de terenuri si echipament necesar productiei gospodariei, cumpararea de actiuni etc. detin o pondere mica in cheltuielile totale ale gospodariilor populatiei (doar 0,5%).

Conform clasificarii standard pe destinatii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare si bauturile nealcoolice au detinut, in anul 2016, in medie, 36,1% din consumul gospodariilor.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.