Gustul libertatii e mai bun decat gustul caviarului

Scris de Daniela Ratiu | Publicat in 22.01.2015 13:24 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Interviu cu Daniel Befu, jurnalist de investigaţii Alianţa Romania Curata

Eşti jurnalist de investigaţii, blogul tau investigatiicenzurate.wordpress.com are drept motto: Anchete jurnalistice care nu au loc in presa. De ce nu au loc in presa? A devenit jurnalismul de investigaţie o Cenuşareasa a mass media?
Daniel Befu: E interesant cum s-a ajuns acolo. Eu am avut in presa atat sansa cat si nesansa de a fi in locurile potrivite/nepotrivite in momentele potrivite/nepotrivite. Astfel, la Gandul am invatat sa scriu de la niste oameni fantastic de talentati, care mi-au impregnat o atitudine de soldat care avea dorinta sa lupte in razboiul asta pe care presa il duce zilnic cu partea cenusie a lumii si de a surprinde frumusetile cele mai de pret, comorile pe care le are aceeasi lume in care noi vietuim. Ei m-au facut sa prind gustul pentru cele mai frumoase doua specii jurnalistice: reportajul (cea mai luminoasa specie a presei) si investigatiile (cea mai intunecata specie a presei). La Gandul am avut micile mele ciocniri de limite dincolo de care nu se poate trece, insa cu toate astea nu pot spune ca acolo am avut parte de cenzura. A urmat Romania Libera, unde Dan Turturica m-a preluat ca pe un produs deja format (la Gandul am intrat ca novice, absolvent de agronomie, care habar n-avea sa scrie o stire) si mi-a dat tot creditul lui. De atat am avut nevoie ca sa-mi deschid aripile si sa zbor. Am scris cele mai tari reportaje si investigatii din mareata si grandioasa mea cariera. Insa a venit un moment cand am zburat prea sus. Iar atunci a trebuit sa fiu readus cu picioarele pe pamant. Asa a aparut site-ul Investigatii Cenzurate, care e un site de atitudine in fata cenzurii, nicidecum o platforma menita sa fie alimentata zilnic cu marfa proaspata. Eu am aratat prin exemplul anchetelor mele, care mi-au fost tinute la sertar sub diverse pretexte, la ce sunt supusi jurnalistii de investigatii atunci cand se ating de cine nu trebuie. Desigur, nu am aratat tot, dar nu ca instrument de santaj pentru cei care mi-au taiat aripile, ci pentru ca unele lucruri am considerat ca e bine sa ramana in bucataria interna a redactiei (desi eu am o vorba, “cele mai bune povesti sunt cele care n-au fost spuse”) si cum anchetele mele de pe Investigatii Cenzurate s-au bucurat de un imens succes (data fiind anonimitatea site-ului si a faptului ca nu mi-am facut reclama), inseamna ca povestile mele nespuse s-ar bucura/s-ar fi bucurat de si mai mult succes. Insa nu succesul e totul pe lume. Cel putin nu succesul asta in lumina blitzului camerelor.
In aceste conditii, care este starea presei?
Daniel Befu: Media e o sirena foarte ademenitoare si exista un narcisism al autorilor din presa, care sunt dependenti ca de un narcotic de puterea semnaturii. Pot sa va spun doar atat, ca acele povesti nespuse ar fi avut suficienta putere cat sa zguduie un pic presa, politicul si afacerile din Romania. Si sa ma cocoate pe mine acolo sus, pe varful gramezii puturoase, ca pe micul erou salvator. Nu am vrut. O sa spuneti ca aberez si ca ma autoelogiez singur cu inchipuirile mele. Va dau doar un exemplu, ca sa ma credeti, din ce am publicat deja (ce n-am publicat v-am spus ca nu va zic). In dezbaterile televizate Ponta-Iohannis, dincolo de polologhia candidatilor legata de cat de minunati sunt fiecare dintre ei, cand s-a trecut la loviturile grele s-au folosit informatiile de pe Investigatii Cenzurate, informatii pe care cvasitotalitatea presei centrale (indiferent de culoarea politica)  a refuzat sa le preia, incepand cu 2012 incoace. Asta pentru ca presa centrala e bolnava de doua boli: “are obligatii” si “e mandra”. Are obligatii prin patronat si sefime, care are interese egoiste pozitive (obtinerea de si mai multe contracte cu statul sau insusire de active din patrimoniul statului) sau egoiste  negative (temperarea controalelor financiare, a verificarilor privatizarilor din trecut, a proceselor penale si indepartarea perspectivei gratiilor). Iar jurnalistii sunt pioni. De fapt ei sunt liberi (cei liberi dintre ei) sa zboare si sa faca investigatii duium, atata timp cat nu ies din zona de confort a patronilor si editorilor. In clipa cand ating interese, sunt adusi la ordine exact ca niste catei neascultatori. Va zic asta pentru ca mi s-a intamplat. Atunci cand n-are obligatii presa e mandra. De ce as prelua eu, ca entitate media, informatia unui trust concurent sau a unui ziarist care nu-mi place? Asta e filosofia damboviteana. Nu conteaza gravitatea dovezilor si faptul ca ele sunt adevarate 100%, nu conteaza ca de pilda aduci dovezi de necombatut ca premierul e inconjurat de coruptie in cel mai inalt grad, ci, din interese obscure si din mandrie, un trust nu preia de la alt trust marile investigatii. In schimb toti preiau unii de la altii stirea legata de garderoba interpretei Bijou de la extragerile Loto. Si acolo nu i-am vazut sa se simta jenati ca s-au citat unii pe altii. Insa premierul e cel care da publicitatea de stat, e cel care detine controlul ANAF-ului, IGPR-ului, al AVAS-ului si al companiilor care dau contracte pe bani publici sau aproba fondurile europene pentru companiile marilor granguri care patroneaza presa.
Mai au loc jurnalistii de investigatie in presa?
Daniel Befu: Deci, ca rezumat, jurnalisti de investigatie exista la fiecare trust de presa mai serios si ei fac treaba buna in limitele latului pe care-l au in jurul gatului. Unii au lantul mai lung sau mai scurt. Exista si cativa jurnalisti fara obligatii si fara lesa la bot. Astia sunt lupii singuratici. Sunt mai multe exemple in presa. De pilda, cel mai tare e Rise Project, care e ultraprofi pe partea de investigatii si care desigur, e citat de presa centrala doar atunci cand story-urile convin intereselor patronilor. La fel e si platforma Romania Curata, cu care colaborez, care nu contine insa doar investigatie pura, ci e o platforma rebela, militanta, anti-derapajele sistemului, dar care cu toate astea reuseste sa faca “revolutie” mentinand standardele jurnalismului. Per total, presa romaneasca mainstream (prin diversele ei afilieri politice asumate sau nu) impreuna cu presa de nisa si cea underground, acopera bine starea de fapt a societatii. Deci asta inseamna ca romanii cu adevarat interesati sa stie in ce ape se scalda pot afla daca vor. Dar vor ei asta?
Arestarile spectaculoase, de neimaginat acum 5 ani de exemplu, ramificatiile anchetelor DNA care duc pana la cel mai inalt nivel ne releva gradul mare de coruptie in care se afla Romania, o tara care se sufoca din cauza coruptiei. Au fost toate arestarile de pana acum un ”spectacol mediatic” sau mecanismele Justitiei independente sunt de neoprit?
Daniel Befu: Cred ca inca exista control in justitie, dar incet-incet aceasta  se elibereaza din lesa politicienilor si a afaceristilor corupti. Procurorii si judecatorii simt gustul “puterii bune”, aceea de a-i trosni pe marlani. Si sunt constienti ca daca fac un pas inapoi, vor fi doar catelusi in lesa. Chiar daca catelusi de lux, cu spagi babane care sa le dea posibilitatea unor vizite de shopping la Paris. Va aduceti aminte ce zicea Alina Bica cand colegii ei din ANRMAP ezitau sa semneze hartiile pentru omul lui Cocos?  ”Voi chiar nu intelegeti ca-mi rup astia capul daca nu e convocata…”. Imaginati-va capul delicat al Alinei Bica rupt. E o imagine rupta mai degraba dintr-un film in care prostituata romanca din Germania e amenintata de proxenet, in cazul in care nu mai vrea. Iar judecatorii si procurorii stiu asta si stiu in numar tot mai mare ca gustul libertatii e mai bun decat gustul caviarului.
Cum vede un jurnalist de investigatie toata aceasta saturatie a mainstream media sufocata de subiecte irelevante, de cancan politic, de lipsa de continut? Cui foloseste? Cine controleaza presa?
Daniel Befu: E fast-food. AI si chifla si salata si maioneza cu E-uri toxice si carnita de vacuta crescuta superintensiv (adica fara sa vada lumina zilei). Dintre toate cea mai buna e salatica, ca se presupune ca are vitamina C. La fel e si presa. Ea acopera cele mai perverse si ticaloase pofte ale noastre si totodata vrea sa ne inalte. La un moment dat un tabloid ajunsese sa puna un fund mare pe prima pagina si sub el era chestia aia era capul patriarhului proaspat numit. Iar in prezent, prin cossing-over, ziarele serioase fac majoritatea incrucisari de promovare cu tabloidele pentru a castiga clickuri. Si noi, cititorii, vrem sa-l citim pe Djuvara sau Plesu si avem sansa probabilistica sa dam cu ochii si de Bijou-ul de serviciu din ziua respectiva. Desi suna amuzant, de fapt e un cancer moral, aceasta doza mica de perversitate pornografica cu care suntem injectati zilnic. Ne va costa pe noi si pe copiii nostri in viitor. Legat de cancanul politic, ar fi interesant de adunat audienta tuturor talk-show-urilor politice de peste zi si sa se compare cu audienta celei mai de succes telenovele. Veti constata ca politica e cea mai urmarita telenovela. De ce se chinuiesc romanii singuri cu asta, nu inteleg. Majoritatea politicienilor, dupa atatia ani de stat cu fundul prin studiouri, au devenit ca niste automate de turuit. Unele mediocre insa. Exista totusi o noua ramura a discursului politic in media foarte interesanta. E vorba de bloguri. Cele adevarate, nu din alea scrise de comunicatorii politicienilor. De pilda blogul lui Adrian Nastase (care, vorba avocatilor lui: poate sa scrie mai mult decat putem noi sa citim) e o sursa de informare foarte buna, desi in mod limpede subiectiva. Dar acolo afli lucruri noi. Cred ca astfel de bloguri vor avea tot mai multa trecere in viitor.
O discutie despre jurnalism implica si o discutie despre libertatea de expresie. In contextul evenimentelor de la Paris considerate a fi  ”11 Septembrie francez”, o amenintare pentru intreaga Europa, in conditiile in care libertatea de expresie este astazi pe buzele tuturor, libertatea de exprimare are o limita?
Daniel Befu: Ii citez pe Andrei Plesu: “cred ca am dreptul, in numele libertatii de expresie, sa cer public limitarea inteleapta a libertatii de expresie”, pe CTP: “Nu as apara ca libertate de expresie ceea ce au publicat jurnalistii francezi” si pe Papa Francisc: „Libertatea de exprimare are limite. Nu poti insulta credinta altora”. Toate trei sunt voci de lideri de opinie cu un bun pedigree al discursului public anterior. Eu nu sunt o figura publica, motiv pentru care opinia mea nu conteaza. Dar daca cei trei spun asta, ar fi bine sa ne intrebam de ce o zic si sa punem raspunsurile lor in contrapondere cu libertatea de expresie transformat in libertinaj de expresie.
Legea Big Brother a fost pusa din nou in discutie in acest context creat de evenimentele de la Paris. Declarata drept neconstitutionala, legea a iscat foarte mult pasiune in spatiul public. Care sunt hibele Legii Big Brother?
Daniel Befu: Of, nu sunt expert in legea asta, nu am urmarit subiectul cu atentie si nu vreau sa comentez.
Circula informatii privind decizii ale actualului premier care au favorizat Petrom si Rompetrol. Nu doar atat, ci si legaturi de afaceri ale firmelor familiei ponta (cu p de la plagiat) care ar fi profitat de pe urma acestor companii. Se sparge buba sau asistam doar la o intensificare a unei campanii anti-ponta care ar fi pe tobogan?
Daniel Befu: Mie, dupa primele mele investigatii despre Ponta, datand din anul 2012, mi s-a propus sa o las mai moale, ca o sa creada lumea ca suntem talibani si ca visam noaptea doar ca jucam darts cu fotografia lui Victor Ponta. Eu, care sunt unul dintre autorii care si-au pus la bataie jobul pentru a-si vedea publicate investigatiile cenzurate despre Victor Ponta, va pot raspunde doar in numele meu. Eu unul am urmarit in mod constant in ultimii ani legaturile primejdioase din jurul lui Victor Ponta. Dar nu am facut asta la comanda, ca sa-i ajut oponentii sau fiindca mi s-ar fi pus mie pata pe premier, pe care-l consider jucarica mea. Nu. Ca jurnalist am pornit cu anchetele mele de la un pont despre Ponta, pont care, culmea, nu mi s-a adeverit, dar care m-a dus pe niste piste interesante. Le-am exploatat si ele mi-au generat cateva anchete faine. Ulterior am sapat mai adanc nu fiind pornit pe Victor Ponta ci pe cenzura editorilor, care nu ma mai lasau sa sap despre premier, pe motiv  ca nu e bine sa-l suparam. Eu m-am incapatanat si am platit pentru asta prin vulnerabilizarea securitatii financiare a familiei mele. Ulterior a devenit ceva natural sa observ diverse vulnerabilitati ale premierului Ponta, doar fiindca indelunga perioada cat l-am studiat, m-a facut sa devin foarte familiarizat cu increngaturile din jurul sau si sa-mi fie foarte usor sa extrag noi date de interes public. Dar, recunosc, pornirea mea initiala, ca si cea de acum are in spate o mica provocare care macina , cred, orice ziarist, aceea de a scrie articole cu miza mare. Ce miza mai mare poti avea decat sa scrii despre coruptia conducerii statului?  
Declaratiile noului presedinte Klaus Iohannis in legatura cu ”scurgerile de informatii” din dosare penale catre ziaristi au suscitat o serie de critici. Mai mult, dovedind ca nu cunoaste reglementarile in domeniu, Iohannis a tinut sa traga de urechi Justitia ca ar face un ”show mediatic”, desi show-ul este facut de televiziuni si nu de Justitie. Presedintele a dovedit ca nu cunoaste reglementarile din domeniu, criteriile stabilite de CSM.  
Daniel Befu: A zis, apoi a scaldat-o, in fine, important e nu ce nu stie, ca aia invata in timp (jobul de presedinte de tara nu se invata decat practicand). Ce conteaza e sa nu pice in plasa camarilelor care sub imaginea onorabilitatii ascund coruptie. Daca a vorbit de la el, greseala lui: Daca a vorbit de la PDL si PNL, atunci e naspa pentru tara.  
S-a vorbit foarte mult, anul trecut, despre marile dosare care vor produce un adevarat cutremur in clasa politica: Microsoft si EADS.  Acum pare ca asistam la linistea dinaintea furtunii sau se asterne praful pe ele?
Daniel Befu: Da.
Dosarul retrocedarilor in care este implicat Viorel Hrebenciuc nu este inchis. Intr-un articol aparut pe Gandul aflam despre limbajul codificat prin care membrii grupului infractional comunicau. Imaginatia protagonistilor este debordanta. Aflam ca lui Hrebenciuc i se spunea ”Spitalul”. Limbajul coruptiei, daca ar fi sa ne amintim de toate dosarele care au ajuns in atentia opiniei publice, este bogat si generos. Infractiuni, infractori, coruptiei, retele, sistemul transpartinic, metodele, spaga, mita, amenintarile – toate au nume de cod.  
Daniel Befu: Ufff! Eu il admir pe Hrebenciuc ca personaj literar sau de film. Daca Scorsese ar face un film cu personajul Hrebenciuc, ar lua Oscar. La fel si daca ar face cu Traian Basescu si Elena Udrea. De altfel Dorin Cocos, cand l-a bagat DNA in duba, avea o bascuta din aia de mafiot american. Era foarte cool. Dar despre Hrebenciuc pot spune doar “brrr!” El e omul care a parasit caldura limuzinei si a imunitatii de deputat si a facut brrr in frig in fata DNA Brasov, nepasandu-i ca e filmat, interpelat, stiindu-si fiul prins de hingheri si bagat in cusca. Un om precum Cocos, care e ferches si zambaret cand e bagat in duba, nu e nici pe departe atat de interesant ca unul caruia nu-i mai pasa ce spun ceilalti. Hrebenciuc, acolo in fata la DNA Brasov, iubea. Isi iubea fiul cu durere. Un om din asta merita urmarit cu atentie ca evolutie in perioada care vine. Ganditi-va nu atat la limbajul codificat, cel cu spitalul, clinica etc, ci la ce povestea despre Nastase. Ti se zbarleste parul. In opinia mea cuplul ultimilor 25 de ani din politica romaneasca e Basescu-Hrebenciuc. Mi se par exponentii cei mai reprezentativi ai acestei epoci istorice.

Interviu realizat de Daniela Raţiu
(Daniela Raţiu este jurnalist freelancer, publicist Vocile Dreptei Evenimentul zilei, scriitor)

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.