Noul MINISTRU al EDUCATIEI sufera dramatice episoade de LUPTA INFANTILA cu GRAMATICA de baza a LIMBII ROMANE

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 29.01.2018 18:25 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Declaraţia Zilei

Mircea Dumitru:

”Domnule Ministru,

Va rog sa luaţi nota de demisia mea din toate funcţiile pe care le ocup in cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU): membru in Consiliul General, Preşedinte al Comisiei de Filosofie, membru al Comisiei de Filosofie.

Domnule Ministru,

Prezenţa mea in acest Consiliu ar fi total irelevanta şi ar induce unui observator imparţial de buna credinţa falsa impresie a unui acord de fond intre viziunea dumneavoastra şi a mea cu privire la standardele eticii academice, in timp ce mie imi este evident, urmarind declaraţiile publice de astazi ale domniei voastre, ca aş fi pus in situaţia de a accepta compromisuri care sunt inacceptabile.

Am reflectat la nevoia de a pune in acord conduita mea publica şi asumarea unor funcţii in serviciul comunitaţii academice cu valorile integritaţii profesionale in care continui sa cred cu obstinaţie. Şi am ajuns la concluzia ca un act salubru de minima decenţa publica este sa ma retrag din toate funcţiile asociate cu funcţionarea Ministerului Educaţiei.

Atata timp cat poziţia de ministru a fost gerata de un obedient membru de partid, executant servil al poruncilor venite ”de la centru”, deşi nu m-am simţit in ordine cu mine insumi, am considerat ca nu exista - inca - o puternica incompatibilitate intre, pe de o parte, faptul ca demnitarul cu cea mai inalta funcţie in sistemul de educaţie era un agramat lamentabil şi un incult irecuperabil şi, pe de alta parte, lucrarea mea in slujba acreditarii academice in domeniul meu de expertiza, filosofia. Am considerat ca e o datorie pe care o am faţa de comunitatea mea profesionala.

Dar acum, lucrurile au luat o intorsatura grotesca!

Atunci cand demnitatea publica ocupata candva de Spiru Haret ii revine unui universitar care este şi rector, iar acesta sufera dramatice episoade de lupta infantila cu gramatica de baza a limbii romane şi ar trebui, mai degraba, sa "puna mana" pe o carte elementara de sintaxa şi de semantica a frazei, decat sa gestioneze o reponsabilitate uriaşa pentru copiii şi viitorul acestei ţari, ... ei bine! in astfel de circumstanţe, prezenţa mea in continuare in consilii ale ministerului ar dauna mult propriei mele sanataţi sufleteşti.

Din pacate sau, cine ştie, poate din fericire, constat ca nu mai sunt contemporan cu propria mea epoca sau cu timpul vieţii mele! Este momentul sa ma retrag in linişte şi sa "imi cultiv propria gradina” (Voltaire).

Fara speranţa, dar impacat cu mine insumi,
Mircea Dumitru”

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.