PATRIE si ONOARE: 3 PESTI si-o STICLA de whisky MITA la POLITIA de FRONTIERA?!...

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 13.11.2015 19:17 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea in mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, incepand cu data de 12.11.2015, a inculpaţilor:
DAMIAN IONUŢ, comisar şef de poliţie, şef Serviciu Control Trafic Frontiera din Cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontiera Giurgiu, cu privire la savarşirea infracţiunilor de abuz in serviciu, luare de mita, trafic de influenţa,
SIMION COSTEL, comisar şef de poliţie, adjunct al şefului Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontiera Calafat, cu privire la savarşirea infracţiunilor de instigare la abuz in serviciu, luare de mita, dare de mita, cumparare de influenţa,
COTOI OVIDIU, agent de poliţie in cadrul Sectorului Poliţiei de Frontiera Calafat, cu privire la savarşirea infracţiunii de dare de mita.

In toamna anului 2015, inculpatul Simion Costel in calitate de adjunct al şefului Sectorului Poliţiei de Frontiera Calafat, i-a solicitat inculpatului Damian Ionuţ şef Serviciu Control Trafic Frontiera din Cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontiera Giurgiu (şef ierarhic al celor doi), sa-şi indeplineasca in mod abuziv sarcinile de serviciu privind verificarea activitaţii de serviciu a agentului de poliţie Cotoi Ovidiu Florinel din cadrul Sectorului Poli?iei de Frontiera Calafat (subaltern al lui Simion Costel), cerandu-i practic sa efectueze o cercetare administrativa formala, lucru pe care acesta l-a şi facut.

In urma efectuarii 'cercetarii' respective, inculpatului Cotoi Ovidiu Florinel i-a fost aplicata o sancţiune simbolica, deşi faptele de care se facea vinovat acesta erau de o gravitate ridicata.
In ziua de 11 noiembrie 2015, pentru a 'recompensa' activitatea desfaşurata de şeful lor, inculpatul Simion Costel i-a solicitat in mod direct agentului de poliţie sa-i remita unele bunuri pentru a le transmite in ziua urmatoare inculpatului Damian Ionuţ, cu ocazia deplasarii in localitatea Giurgiu.
Din datele existente la dosarul cauzei, a rezultat ca inculpatul Simion Costel i-a solicitat inculpatului Cotoi Ovidiu Florinel sa-i remita produse alimentare (peşte), pentru a le transmite, la randul sau mai departe, catre şeful lor, aspect cu care agentul de poliţie a fost de acord.
Totodata, in acelaşi scop, acesta din urma i-a remis inculpatului Simion Costel, odata cu cei trei peşti şi o sticla de whisky 0,7 l.

Pe de alta parte, inculpatul Simion Costel a promis şi oferit inculpatului Damian Ionuţ bunuri procurate personal pentru ca acesta din urma sa intervina la inspectorul şef in favoarea sa, in sensul de a rezolva avansarea unei rude de-a lui in cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontiera Calafat şi posibil şi alte aspecte privind propria cariera.
La data de 12 noiembrie 2015, in autoturismul de serviciu aparţinand lui Simion Costel au fost gasite de procurorii anticorupţie bunuri alimentare şi bauturi care urmau sa fie predate, in cursul aceleiaşi zile, inculpatului Damian Ionuţ, in zona Sectorului de Poliţie de Frontiera Vedea, conform inţelegerii verbale dintre ei.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.