Pneumonia, principala cauza a mortalitatii infantile

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 11.11.2012 10:43 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

România înregistrează cea mai mare rată de mortalitate infantilă din cauza pneumoniei, la nivel mondial: 29% (mai mare decât în India, Bangladesh, Nigeria). 
În 2011, 1,3 milioane de copii sub 5 ani au murit în întreaga lume din cauza acestei boli prevenibile şi tratabile.
Societatea Română de Pediatrie (SRPED), în cadrul campaniei 'Să protejăm împreună copilăria', pe 12 noiembrie, de Ziua Mondială a Pneumoniei, trage un semnal de alarmă asupra incidenţei ridicate a acestei boli în România.
Ţara noastră se află pe primul loc în lume ca rată de decese provocate de pneumonie, în categoria de vârstă 0-5 ani: în anul 2010, 29% dintre cazurile de mortalitate infantilă au fost cauzate de această boală prevenibilă.
Deşi 99% dintre decesele din cauza pneumoniei se înregistrează în ţările în curs de dezvoltare, România rămâne pe primul loc ca număr de decese în UE, ţinând cont că are în continuare cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din zonă.
Se estimează că 50% dintre cazurile de pneumonie care pun în pericol viaţa copiilor sunt provocate de bacteriile Hib (Haemophilus influenzae tip b) şi pneumoccoc, boli care pot fi prevenite prin vaccinare. În ghidul său, 'Recomandări de vaccinare în pediatrie', Societatea Română de Pediatrie menţionează vaccinarea împotriva pneumoccocului şi Haemophilus Influenzae tip B (Hib), ca fiind cea mai eficientă metoda de prevenire.
'Încă din 2006, OMS şi UNICEF, prin lansarea raportului Pneumonia, ucigaşul uitat al copiilor, atrăgeau atenţia că în lume doar unul din 5 părinţi (sau îngrijitori ai copiilor) cunosc semnele de pericol ale pneumoniei (respiraţie dificilă, tuse, febră, dureri de cap, frison, pierderea poftei de mâncare, convulsii etc.) şi doar jumătate dintre copiii bolnavi de pneumonie primesc îngrijiri medicale. Intervenţii eficiente pentru reducerea deceselor din cauza pneumoniei sunt disponibile dar ajung la prea puţini copii. Ca răspuns la această situaţie a fost elaborat Planul Global de Acţiune pentru Prevenirea şi Controlul Pneumoniei ale cărui ţinte până în 2015 sunt: 90% acoperire cu vaccin relevant, 90% acces la tratament corespunzător, 90% acoperire cu alimentaţie exclusivă prin alăptare la sân în primele 6 luni de viaţă. Sperăm ca prin această campanie să îmbunătăţim cunoştinţele despre această boală neglijată pentru a reduce decesele copiilor prin pneumonie', declară Victor Olsavsky, reprezentatul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România.
Astfel, Societatea Română de Pediatrie recomandă părinţilor ca măsuri de protecţie: Alăptarea exclusivă în primele şase luni şi o alimentaţie echilibrată până la vârsta de cinci ani; Spălarea regulată pe mâini şi accesul la apă curată şi mijloace sanitare; Eliminarea poluării aerului din case, în special a fumului provocat de maşini de gaz sau sobe nesigure - această măsură elimină riscul de pneumonie severă.
Vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de prevenţie. Potrivit OMS, vaccinurile pneumococice conjugate sunt aprobate pentru imunizarea în vederea prevenirii bolilor invazive, a pneumoniei (aprobarea fiind diferită de la ţară la ţară, în funcţie de opinia agenţiilor de reglementare) la sugari şi copii, de la 6 săptămâni de viaţă până la 5 ani. În România, vaccinarea anti-pneumococ este disponibilă de mai mult timp pentru a creşte protecţia împotriva bolilor pneumococice invazive şi non-invazive - câteva zeci de mii de copii fiind imunizaţi până acum împotriva efectelor pneumococului. În România, costul vaccinării împotriva pneumococului este suportat însă de către părinţi, în timp ce multe dintre ţările din vecinatatea României, cum sunt de exemplu Bulgaria, Polonia sau Grecia, au inclus deja vaccinarea anti-pneumococ în programele naţionale.
Conform raportului epidemiologic al OMS, publicat în ianuarie 2012, introducerea vaccinării împotriva infecţiei cu pneumococ a dus la un declin al bolilor pneumococice invazive (pneumonie, meningită, bacteriemie) la copiii sub 5 ani, precum şi cei de peste 5 ani, în toate centrele în care s-a desfăşurat analiza.
Campania vine pe fondul unor realităţi dramatice: România are încă cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din UE la copiii de până în 5 ani. Mai mult decât atât, numărul cazurilor de îmbolnăvire ca urmare a bolilor infecţioase pediatrice a crescut în ultimii ani. Potrivit celor mai recente date Eurostat, mortalitatea infantilă în România este de 9,8 ‰ (9,8 morţi la 1000 de nou-născuţi), aproape dublă faţă de media europeană.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.