Povestea Zilei: Infirmiera la stat a obligat persoane cu handicap sa se prostitueze si sa cerseasca

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 02.10.2015 15:07 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu au dispus reţinerea inculpatei Grancia Eva, pentru savarşirea infracţiunii de trafic de persoane.

In cauza, exista suspiciunea rezonabila ca in perioada 2008-2014, inculpata Grancia Eva, beneficiara a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţionala Dumbraveni şi Mediaş şi angajata ca infirmiera in cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap din Mediaş, profitand de influenţa şi autoritatea pe care o avea in randul persoanelor internate in acest centru precum şi de starea vadita de vulnerabilitate in care se aflau aceste persoane, le-a racolat in scopul exploatarii şi le-a determinat prin constrangere fizica şi psihica, la practicarea prostituţiei sau cerşetoriei, in vederea obţinerii pentru sine de avantaje materiale ilicite.

In acest sens, inculpata Grancia Eva a determinat persoanele vatamate, provenite din cele doua centre mai sus menţionate, prin ameninţari şi acte de agresiune sau inducere in eroare, sa intreţina acte sexuale cu clienţii pe care ii racola in acest scop sau sa practice cerşetoria in folosul sau.
Prin aceste modalitaţi inculpata a racolat mai multe persoane de sex feminin, beneficiare ale centrelor de integrare prin terapie ocupaţionala din Dumbraveni şi Mediaş, persoane pe care, abuzand de autoritatea pe care o avea asupra acestora, le-a determinat prin constrangere sau inducere in eroare sa practice prostituţia in folosul sau.
Din probatoriul administrat in cauza, a rezultat ca inculpata a dezvoltat in timp o activitate premeditata şi bine organizata de exploatare a beneficiarelor centrelor de Integrare prin Terapie Ocupaţionala Dumbraveni şi Mediaş, impunandu-se asupra victimelor prin acte de agresiune şi violenţe verbale, insuflandu-le un puternic sentiment de teama faţa de aceasta.
S-a reţinut ca inculpata a profitat atat de autoritatea pe care o avea asupra victimelor, cat şi de starea vadita de vulnerabilitate a acestora (de faptul ca persoanele vatamate aveau deficienţe mentale/intelectul redus, erau uşor influenţabile, impresionabile, naive, uşor de manipulat, proveneau din centre de plasament, din familii dezorganizate, fara vreo sursa de venit), in scopul exploatarii acestora.
In situaţiile in care persoanele vatamate incercau sa refuze intreţinerea de raporturi sexuale cu diferiţi clienţi sau nu erau de acord sa realizeze anumite 'sarcini' impuse, aceasta recurgea inclusiv la acţiuni de constrangere fizica şi morala asupra persoanelor vatamate, menţinand starea de teama insuflata victimelor şi abuzand de autoritatea pe care o avea asupra acestora.

La data de 30.09.2015 Tribunalul Sibiu a dispus arestarea preventiva a inculpatei Grancia Eva pentru o perioada de 30 de zile.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.