Preafericitul DANIEL: IUBIREA RASTIGNITA invinge PACATUL, IADUL si MOARTEA!...

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 12.04.2017 10:12 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

† DANIEL
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCURESTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
LOCTIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
SI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
SI PREAIUBITILOR CREDINCIOSI DIN ARHIEPISCOPIA BUCURESTILOR

HAR, BUCURIE SI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PARINTESTI BINECUVÂNTARI

„Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad”
(Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvant de Sfintele Pasti)

Hristos a inviat!

Preacuvioşi si Preacucernici Parinti,

Iubiţi credincioşi si credincioase,

Invierea Domnului nostru Iisus Hristos este, in acelaşi timp, biruinta asupra pacatului neascultarii lui Adam, asupra mortii si asupra iadului, pentru ca trupul lui Hristos din mormant nu a cunoscut stricaciunea sau descompunerea, iar sufletul Lui care a coborat la iad nu a fost retinut acolo. Biruinta Domnului Iisus Hristos asupra pacatului neascultarii lui Adam, prin care a venit in lume moartea (cf. Facere 3, Romani 5, 12 si 14 si 6, 23), este prezentata de Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Filipeni, in care se spune ca Iisus Hristos „S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-se pana la moarte, si inca moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8). Parintele Dumitru Staniloae spune, in acest sens: „chenoza Fiului lui Dumnezeu, prin asumarea firii noastre si prin acceptarea mortii, este iniţiativa Lui spre restabilirea comuniunii Sale, ca Dumnezeu, cu noi (oamenii), dar si spre restabilirea comuniunii Sale, ca om, cu Tatal si prin aceasta si a noastra cu Tatal, in El”[1].

De aceea, Dumnezeu L-a inviat pe Iisus din morti si „I-a daruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca intru numele Domnului tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de dedesubt si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu-Tatal” (Filipeni 2, 9-11).

Taina Invierii Domnului Iisus Hristos ca biruinta asupra iadului si asupra mortii a fost profeţita cu sute de ani inainte de catre psalmistul si prorocul David in Psalmul 15, unde se spune: „Nu vei lasa sufletul meu in iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tau sa vada stricaciunea” (Psalmul 15, 10).

Sfantul Apostol Petru, in predica sa din ziua Pogorarii Sfantului Duh si a constituirii Bisericii in Ierusalim, marturiseste adevarul Invierii Domnului nostru Iisus Hristos si aminteste ca taina aceasta a  fost  prezisa  de  prorocul David, care „mai inainte vazand, a vorbit despre invierea lui Hristos: ca n-a fost lasat in iad sufletul Lui si nici trupul Lui n-a vazut putreziciunea. Dumnezeu a inviat pe acest Iisus, Caruia noi toti suntem martori” (Fapte 2, 29-32).

Despre scopul coborarii Domnului Iisus Hristos la iad cu sufletul, ne vorbeşte Sfantul Apostol Petru in prima sa Epistola, zicand: „Hristos a suferit o data moartea pentru pacatele noastre, El Cel drept pentru cei nedrepţi, ca sa ne aduca pe noi la Dumnezeu, omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul, cu care S-a coborat si a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare (in iad)” (1 Petru 3, 18-19; vezi si Apocalipsa 1, 18). Aici iadul, ca inchisoare pentru suflete, este inţeles ca fiind un spatiu intunecos in interiorul pamantului, dar si ca stare spirituala de insingurare si suferinţa a sufletului dupa moartea fizica a trupului omului.

Adevarul coborarii Mantuitorului Iisus Hristos la iad cu sufletul este menţionat in slujbele ortodoxe din sarbatorile perioadei Penticostarului (de la Pasti pana la Rusalii) de peste 200 de ori, iar in slujbele din duminicile intregului an liturgic, de peste 150 de ori[2].

Biruinta Domnului Iisus Hristos asupra iadului este mentionata mai ales in cantarile Canonului Sambetei celei Mari, ale Canonului Invierii si in Stihirile Invierii din Saptamana Luminata[3].

In Cuvantul de invaţatura al Sfantului Ioan Gura de Aur care se citeste la slujba din noaptea Sfintelor Pasti este descrisa biruinta Domnului Iisus Hristos asupra mortii si asupra iadului, in cuvinte de o rara frumuseţe, astfel: „Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. […] A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamant si s-a intalnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Inviat-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste”[4].

Sfanta Scriptura ne arata ca, prin pogorarea sau coborarea in iad cu sufletul Sau unit cu dumnezeirea Sa, Hristos-Domnul a predicat Evanghelia mantuirii tuturor sufletelor tinute in inchisoarea iadului (cf. 1 Petru 3, 18-22) din cauza pacatului neascultarii stramoşilor Adam si Eva, prin care a intrat in umanitate moartea, ca despartire a omului de Dumnezeu – Izvorul vietii vesnice si apoi ca despartire a sufletului de trup.

Insa, asa dupa cum nu toti oamenii care au ascultat Evanghelia lui Hristos in timpul vietii pamantesti au crezut in El, tot asa nici toti cei aflaţi in iad n-au primit cu credinţa Evanghelia prezentei Sale luminoase, iubitoare si preaslavite[5].

De altfel, Sinaxarul din Slujba Invierii, care se citeste in noaptea Sfintelor Pasti, precizeaza ca: „pogorandu-Se la iad, Domnul nu a inviat (ridicat) pe toti cati erau acolo, ci numai pe cei care au voit sa creada in El; si sufletele sfintilor din veac, tinute cu sila in iad, le-a slobozit si a daruit tuturor putinţa sa se urce la ceruri”[6].

Din acest motiv, si icoana ortodoxa a Invierii Domnului ne prezinta pe Domnul Iisus Hristos coborand la iad, sfaramand porţile iadului si ridicand din moarte si din iad natura umana robita de pacat si de moarte, reprezentata simbolic de stramoşii neascultatori de Dumnezeu, Adam si Eva (pictaţi fara aureola), si, totodata, binevestind dreptilor ascultatori de Dumnezeu din Vechiul Testament (pictaţi cu aureola), Evanghelia mantuirii ca biruinta a lui Hristos asupra pacatului, asupra mortii si asupra iadului.

Sfanta Scriptura ne arata ca rostul coborarii Domnului Iisus Hristos la iad, adica la starea de robie a sufletelor celor decedaţi, a fost „ca sa surpe prin moartea Sa pe cel ce are stapanirea mortii, adica pe diavolul, si sa izbaveasca pe aceia pe care frica mortii ii tinea in robie toata viata” (Evrei 2, 14-15).

Astfel, Hristos Cel rastignit, mort si inviat este Domn sau Stapan si peste cei morti si peste cei vii, asa cum spune Sfantul Apostol Pavel, zicand: „pentru aceasta a murit si a inviat Hristos, ca sa stapaneasca si peste morti si peste vii” (Romani 14, 9; vezi si Efeseni 4, 8-10; Filipeni 2, 7-11).

Despre biruinţa lui Hristos Cel rastignit si inviat asupra iadului si asupra mortii vorbeste si cartea Apocalipsei, in care Hristos-Domnul spune: „Eu sunt Cel ce sunt viu. Am fost mort, si, iata, sunt viu, in vecii vecilor, si am cheile mortii si ale iadului” (Apocalipsa 1, 18). Explicand aceasta biruinta a lui Hristos, parintele Dumitru Staniloae spune ca: „primul pas al lui Hristos in iad a fost ca biruitor”[7]. Totodata, el precizeaza ca „iadul este existenta chinuita pe planul eternitaţii. Este deficienta spiritului, deformarea, fara speranta de indreptare, a vietii sufletesti. Este neputinta spirituala impreunata cu disperarea, produsa de constiinta vesnicei perpetuari a acestei stari. E neputinta iubirii, a comuniunii”[8].

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

De ce trebuie sa marturisim noi adevarul Invierii Domnului Iisus Hristos ca biruinta asupra pacatului, asupra mortii si asupra iadului?

Pentru ca iubirea milostiva si smerita a lui Hristos pentru noi, oamenii, este mai tare decat pacatul, decat moartea si decat iadul, ca forme de existenta egoista, insingurata si nefericita. In acest sens si Biserica Domnului Iisus Hristos, unita cu El prin harul Sfantului Duh, este mai tare decat porţile iadului (cf. Matei 16, 18). De ce? Pentru ca Biserica lui Hristos este comuniunea sfanta si vesnica a oamenilor cu Preasfanta Treime, Izvorul vietii si al iubirii vesnice (cf. 2 Corinteni 13, 13)

Prin Rastignirea si Invierea lui Hristos se dezleaga blestemul care lega sau robea intreg neamul omenesc ca urmare a pacatului neascultarii protoparintilor Adam si Eva (cf. Facerea 2, 17). Asadar, deşi din cauza pacatului neascultarii de Dumnezeu a stramosilor neamului omenesc toti oamenii mor in Adam, totusi, prin darul ascultarii smerite a lui Hristos Cel rastignit pe Cruce, toti oamenii vor invia in Hristos (cf. 1 Corinteni 15, 22 si 52). Invierea tuturor oamenilor este, deci, darul exclusiv al lui Dumnezeu, insa fericirea sau nefericirea fiecarui om dupa invierea universala si dupa judecata finala depinde de credinta, pocainţa si faptele bune sau rele savarşite de om in timpul vietii sale pe pamant (cf. Ioan 5, 28-29).

Iubiti fraţi si surori,

Invidiat si prigonit de carturarii si fariseii care pierdusera in mare parte capacitatea de a simti prezenta lui Dumnezeu in istorie, tradat si vandut de ucenicul robit de patima iubirii de arginti (Iuda Iscarioteanul), judecat sumar si superficial de catre Pontiu Pilat care pierduse simtul dreptatii, parasit si neinţeles de ucenicii sau prietenii descurajaţi din prea multa teama, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut Om din iubire pentru oameni si pentru mantuirea lor, a fost rastignit pe Cruce, intre doi talhari facatori de rele.

Sfintele Evanghelii ne arata, insa, ca, inainte de rastignire si moarte, Iisus nu a raspuns la violenta cu violenta, refuzand folosirea sabiei pregatita de Simon-Petru (cf. Ioan 18, 10) si nu a raspuns la rautate cu rautate, ci S-a rugat pentru iertarea ucigasilor Sai, zicand: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac” (Luca 23, 34).

Sfantul Apostol Pavel ne invaţa ca prin puterea Crucii Sale sau a iubirii Sale smerite si jertfelnice, Domnul Iisus Hristos a biruit si duhurile rele sau necurate incat „dezbracand (de putere) incepatoriile si stapaniile (diavolesti), le-a dat de ocara in vazul tuturor, biruind asupra lor prin Cruce” (Coloseni 2, 15).

Invatam din acest adevar al biruintei lui Hristos Cel rastignit si inviat ca numai cu ajutorul lui Dumnezeu, numai uniti cu Hristos prin rugaciune, prin Sfintele Taine si prin implinirea poruncilor Lui in viata noastra, putem birui si noi pacatul, iadul si pe diavolul, ca forme de existenta egoista, pentru a dobandi apoi raiul, adica mantuirea si viata vesnica, prin unirea noastra cu Hristos si cu Sfinţii Lui, in iubirea vesnica a Preasfintei Treimi.

Cand sufletul omului se umple de ganduri rele, de viclenie, de ura, de invidie si de violenta, atunci el se deschide spre iad (cf. Psalmul 87, 3). Insa, cand sufletul omului se umple de pocainta smerita si iertare sincera, de pace si de iubire milostiva, atunci el se deschide spre rai. De aceea, Mantuitorul Iisus Hristos ne invata ca „Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru” (Luca 17, 21).

Credinta noastra in biruinta lui Hristos Cel inviat asupra pacatului, asupra mortii si asupra iadului ne intareste in lupta noastra cu patimile egoiste individuale sau colective si in lupta cu duhurile rautatii (cf. Efeseni 6, 12), care produc adesea deznadejde sau insingurare in suflete, cearta si dezbinare in familie si societate, violenta si crima, conflicte de putere si razboaie in lume s.a.

Prin urmare, bucuria biruintei Domnului Iisus Hristos asupra pacatului, asupra mortii si asupra iadului ne cheama sa ne rugam si sa lucram pentru pace si viata, sa aducem bucurie in jurul nostru, ajutand, dupa putinta, prin cuvant si fapta, pe cei care au nevoie de iubirea si ajutorul nostru.

Drept-credinciosi creştini,

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor si pictorilor bisericesti, dar si Anul comemorativ Justinian Patriarhul si al aparatorilor Ortodoxiei in timpul comunismului pe tot cuprinsul Patriarhiei Romane.

Comemorarea Patriarhului Justinian si al aparatorilor Ortodoxiei in timpul comunismului este o datorie morala fata de inaintaşii noştri, care in vremuri ostile Bisericii si religiei in general au marturisit credinţa lor in Hristos Cel rastignit si inviat cu preţul pierderii libertaţii, sau chiar a vietii. Totusi, mulţi dintre acesti aparatori si marturisitori ai Ortodoxiei in timpul prigoanei comuniste au trait minunea transfigurarii sau a schimbarii suferintei lor fizice in pace si bucurie spirituala, simţind astfel ca puterea Crucii sau a suferintei pentru Hristos si Biserica Sa contine in ea insasi germenele sau arvuna Invierii, a luminii comuniunii oamenilor cu Dumnezeu – Izvorul vietii si al bucuriei vesnice.

Multimea marturisitorilor si a martirilor credintei din timpul regimului comunist ne indeamna mereu sa nu uitam cat de mare a fost suferinta lor pentru a pastra credinta vie si demnitatea poporului roman crestin, in vreme de teroare si prigoana, cand puterile diavolesti ale iadului s-au aratat adesea in ura si violenta celor care i-au torturat si chinuit pe cei aflaţi in inchisorile comuniste. Lumina martirilor trebuie comemorata cu recunostinta si veneratie, ea fiind totodata izvor de putere spirituala in viata si misiunea Bisericii astazi.

Cu prilejul Sarbatorii Invierii Domnului, va indemnam sa aduceţi, prin cuvant si fapta buna, bucurie in casele celor orfani, bolnavi, batrani, saraci, indoliati si singuri, astfel incat ei sa simta ca iubirea jertfelnica a lui Hristos Cel rastignit si inviat pentru mantuirea lumii este izvor de lumina, de pace si de bucurie. Sa nu uitam nici pe romanii care se afla printre straini, departe de Patrie, sa-i purtam in rugaciune si in iubire fraţeasca.

Ne rugam Preasfintei Treimi ca Sfintele Sarbatori de Pasti sa va aduca tuturor pace si bucurie, sanatate si mantuire, adresandu-va totodata salutul pascal: Hristos a inviat!

Al vostru catre Hristos Domnul rugator si de tot binele doritor,

† D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

 [1] Pr. Dumitru STANILOAE, „Teologia Dogmatica Ortodoxa”, vol. 2, editia a IV-a, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2010, p. 142.
[2] Cf. Nikolas P. VASSILIADIS, „The mystery of death” («The Saviour» ), Athens, 1997, p. 173.
[3] Vezi Slujba Invierii, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucureşti, 2010, pp. 22, 38, 81.
[4] Slujba Invierii, pp. 57-59.
[5] Cf. Sfantul Chiril al Alexandriei, Comentar la 1 Petru 3, 19-20, PG 74, 1016 AB, citat in Nikolas P. VASSILIADIS, „The mystery…”, p. 188.
[6] Slujba Invierii, pp. 44-47.
[7] Pr. Dumitru STANILOAE, „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, Opere complete, vol. 4, Editura BASILICA a Patriarhiei Romane, Bucuresti, 2013, p. 413.
[8] Ibidem.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.