Pseudomonas aeruginosa si Acinetobacter spp rezista la antibioticele romanilor

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 01.12.2013 17:34 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Care este principala noutate a raportului privind rezistenţa la antibiotice in Europa?

a. Principala evoluţie privind rezistenţa bacteriana la antibiotice din ultimii ani este creşterea rezistenţei la carbapeneme a Acinetobacter spp la un nivel ingrijorator ceea ce a determinat ECDC (Centrul European pentru Controlul Bolilor Transmisibile) sa il includa incepand cu anul 2012 intre bacteriile supravegheate in cadrul reţelei EARS-Net.
Carbapenemele sunt de mai bine de un deceniu antibiotice de rezerva extrem de importante pentru infecţiile determinate de unii bacili gram-negativi cum ar fi Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter sau Enterobacteriaceae.
Importanţa acestei evoluţii pentru practica medicala a determinat şi demararea unui proiect — EuSCAPE, care conţine o evaluare a experţilor naţionali asupra stadiului problemei rezistenţei Klebsiella pneumoniae şi a Acinetobacter in statele membre, precum şi o analiza a masurilor naţionale de limitare a acestui fenomen.

 b. Acinetobacter spp determina infecţii nosocomiale aşa incat prin pierderea eficienţei carbapenemelor vor fi foarte dificil de tratat pacienţi spitalizaţi care au un risc major de evoluţie nefavorabila in absenţa unui tratament eficient.
Este o situaţie similara cu o alta evoluţie descrisa in ultimii ani — creşterea frecvenţei infecţiilor determinate de Klebsiella pneumoniae producatoare de carbapenemaze.

 c. Ca şi pentru alte bacterii şi in acest caz se constata un nivel mult mai ridicat al rezistenţei in statele din sudul Europei faţa de cele din nordul continentului.

 d. Deja in mai multe state din Europa nivelul rezistenţei la carbapeneme pentru Acinetobacter il depaşeşte pe cel al Klebsiellei pneumoniae.
Dintre cele 18 state UE care au comunicat date privind Acinetobacter, opt au inregistrat niveluri de rezistenţa la carbapeneme de peste 25%, in timp ce numai cinci state membre UE au niveluri ale rezistenţei Klebsiella pneumoniae la carbapeneme ce depaşesc 5%.

 e. De fapt, este extrem de probabil ca aceste niveluri de rezistenţa la carbapeneme ale Acinetobacter sa fie mult subevaluate intrucat rezultatele unui studiu de prevalenţa de moment a infecţiilor nosocomiale derulat in toate statele europene in 2011-2012 indica un nivel al acestei rezistenţe de 81,2% (faţa de numai 9,3% pentru Klebsiella pneumoniae şi Escherichia coli).
Din fericire, infecţiile nosocomiale determinate de Acinetobacter sunt de 7 ori mai rare faţa de cele determinate de cele doua specii de Enterobacteriaceae amintite.

Care este situaţia rezistenţei bacteriene la antibiotice in Europa?

a. Ingrijorarea majora continua sa o reprezinte Enterobacteriaceaele (Klebsiella pneumoniae şi Escherichia coli) producatoare de carbapenemaze, a caror incidenţa este in creştere, fiind necesar un efort comun la nivel european pentru a se asigura un diagnostic precoce, o supraveghere activa şi o indrumare privind masurile de prevenire şi control a infecţiilor determinate de aceşti germeni.

 b. In marea majoritate a cazurilor, aceste bacterii produc o enzima care inactiveaza carbapenemele — de aici denumirea de Enterobacterii producatoare de carbapenemaze.

 c. Alternativele terapeutice ramase pentru tratamentul infecţiilor determinate de aceşti germeni sunt extrem de puţine — colistin, tigeciclina, fosfomicina, medicamente faţa de care de asemenea K pneumoniae incepe sa işi selecteze rezistenţa in urma utilizarii lor mai frecvente din ultimii 2-3 ani.

 d. In urma eforturilor susţinute de a limita raspandirea stafilococului auriu rezistent la meticilina (MRSA) cele mai multe state europene au reuşit o stabilizare sau chiar o scadere a nivelului acestor infecţii din totalul infecţiilor stafilococice. Cu toate acestea, MRSA ramane o problema importanta de sanatate publica deoarece procentul de MRSA din totalul tulpinilor de stafilococ auriu care a determinat infecţii invazive (septicemii, meningite) este mai mare de 25% in şapte dintre cele 30 de state care au raportat date in 2012.

Rezistenţa bacteriana la antibiotice in Romania

Nivelurile rezistenţei bacteriene difera semnificativ de la o ţara la alta, aşa incat uneori situaţia generala descrisa pentru Europa nu se regaseşte intr-un stat sau altul.

 a. In Romania, in anul 2012, s-au inregistrat niveluri extrem de ridicate ale rezistenţei la carbapeneme pentru Acinetobacter spp — 86,3% (depaşit doar de Grecia) şi pentru Pseudomonas aeruginosa — 61,4% (cel mai ridicat intre statele europene)

 b. In anul 2012 s-a comunicat o creştere semnificativa a prezenţei de tulpini de Klebsiella pneumoniae rezistente la carbapeneme — 15% (faţa de niciuna in anul precedent).

 c. In anul 2012 ponderea MRSA din totalul infecţiilor invazive stafilococice nu a regresat, fiind de 54,5%, faţa de 50,5% in anul precedent (cel mai ridicat nivel de rezistenţa din statele europene).

 d. In anul 2012 dintre tulpinile de Escherichia coli izolate din infecţii invazive, 15,7% au fost multirezistente la antibiotice — rezistenţa simultana faţa de cefalosporine de generaţia a 3-a, fluorochinolone şi aminoglicozide (depaşit doar de Bulgaria).

 e. In acelaşi timp se menţine un nivel minim al rezistenţei Enterococcus faecalis la ampicilina — 3,5% şi absenţa rezistenţei ambelor specii de enterococi la vancomicina.

 f. Un rezultat imbucurator este sensibilitatea stafilococilor aurii, inclusiv a MRSA, la cotrimoxazol — 99,1%.

Ce se poate face pentru a limita aceasta creştere a rezistenţei bacteriene la antibiotice?

a. Rezistenţa la antibiotice, o problema majora de sanatate publica la nivel european şi global este in cea mai mare masura o consecinţa a abuzului şi a utilizarii eronate a antibioticelor.

 b. Ca rezultat al selectarii de bacterii rezistente, pacienţii pot suferi de infecţii produse de astfel de bacterii (multi)rezistente la antibiotice. Aceste infecţii sunt mai dificil de tratat, determinand creşteri ale letalitaţii sau ale duratei pana la vindecarea lor.

 c. In lipsa unor antibiotice active, unele intervenţii ale medicinii moderne care induc o stare de imunodepresie marcata — transplant de organe, tratament citostatic sau imunosupresor — nu mai sunt posibile, deoarece implica mun risc major de infecţii imposibil de tratat.

 d. Dintre acţiunile care pot limita acest fenomen de creştere a rezistenţei bacteriene, credem ca buna practica a terapiei antibiotice este cea mai importanta.
Utilizarea judicioasa a antibioticelor inseamna a le folosi doar cand sunt necesare, in doza corecta (nu subdozate), in ritmul de administrare corect şi pentru durata corespunzatoare (nu prelungit dincolo de acest moment).

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.