RECORD pe PIATA... MUNCII. TELEORMANUL lui Liviu DRAGNEA are... 17 PENSIONARI la 10 SALARIATI!!!

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 14.03.2017 09:53 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

In trimestrul IV 2016, numarul mediu de pensionari a fost de 5245 mii persoane, in scadere cu 6 mii persoane fata de trimestrul precedent, informeaza Institutul Naţional de Statistica.

Pensia medie lunara a fost de 958 lei, mai mare cu 0,7% fata de trimestrul precedent.
Pensia medie de asigurari sociale de stat a fost de 931 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala neta de asigurari sociale de stat pentru limita de varsta cu stagiu complet de cotizare (fara impozit ṣi contribuṭia de asigurari sociale de sanatate) si castigul salarial mediu net a fost de 50,1% (comparativ cu 53,3% in trimestrul precedent).

Raportul naţional pe total dintre numarul mediu de pensionari de asigurari sociale de stat si cel al salariatilor a fost de 9 la 10.
Acest raport prezinta variatii semnificative in profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariati in Municipiul Bucuresti, la 17 pensionari la 10 salariaṭi in judetul Teleorman.
Pensia medie de asigurari sociale de stat a variat cu discrepante semnificative in profil teritorial, ecartul dintre valoarea minima si cea maxima depasind 400 de lei (750 lei in judetul Giurgiu fata de 1183 lei in Municipiul Bucuresti).

Pensionarii de asigurari sociale detin ponderea majoritara (99,9%) in numarul total de pensionari.
Pensionarii de asigurari sociale de stat reprezinta 89,2% in totalul celor de asigurari sociale.
Pe categorii de pensii, numarul pensionarilor pentru limita de varsta a fost preponderent (75,6%) in cadrul pensionarilor de asigurari sociale.
Pensionarii cuprinsi in categoriile de pensii – anticipata si anticipata partial ‐ au reprezentat 1,8%.

Numarul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual ‐ indemnizatie sociala), in trimestrul IV 2016, a fost de 570,1 mii persoane, din care:
# 467,3 mii persoane din sistemul asigurarilor sociale de stat, reprezentand 10,0% din totalul pensionarilor din aceasta categorie;
# 102,8 mii persoane din randul pensionarilor proveniti din fostul sistem pentru agricultori, reprezentand 25,5% din totalul acestora.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.