Referendum pe baza de ordonanta de urgenta

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 05.07.2012 21:24 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.

Potrivit actului normativ, demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.
Pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, în termen de cinci zile de la data stabilirii zilei referendumului, se înfiinţează Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie, oficii electorale, biroul electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi birouri electorale ale secţiilor de votare.
Actul normativ precizează că hotărârile BEC sunt aduse la cunoştinţă în şedinţă publică, sunt obligatorii pentru toate autorităţile, instituţiile publice, birourile electorale, precum şi pentru toate organismele cu atribuţii în materia referendumului, la data aducerii la cunoştinţă în şedinţă publică. Hotărârile BEC se publică în Monitorul Oficial.
În cazul referendumului naţional, birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, oficiile electorale şi biroul electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării se compun dintr-un preşedinte şi cel mult şase delegaţi ai partidelor politice reprezentate în Parlament. AGERPRES.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.