Se anunta cel putin 1000 de protestatari in fata Guvernului Romaniei

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 19.05.2015 13:56 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Federaţia Naţionala a Sindicatelor din Administraţia Locala va organiza o acţiune de protest, in data de 20 mai 2015, in fata Guvernului Romaniei, intre orele 11.00 – 13.00, unde vor participa 1000 de protestatari, va fi susţinuta de 75.000 membri de sindicat la nivel naţional.
La nivel naţional, in semn de susţinere a acţiunii din faţa Guvernului Romaniei, membrii de sindicat vor purta o banderola alba pe braţ.

Acţiunea va fi urmata de ample miscari greviste la nivel naţional, pentru a susţine acordarea unei creşteri de 10% la fondul de salarii alocat administraţiei publice, din care un procent de peste 60% sa fie alocat administraţiei publice locale, care are veniturile cele mai mici din economie (1080 lei salariul mediu net lunar), precum şi aplicarea dispozitiilor Legii nr. 71/2015 pentru toti functionarii publici, indiferent de institutia in care lucreaza, respectiv inlaturarea diferentelor aparute in salarizarea functionarilor publici care ocupa functii publice de acelasi nivel si acordarea sporului de 75% pentru orele lucrate in zilele nelucratoare.
In prezent, Legea nr. 71/2015 este aplicabila doar funcţionarilor din Parlamentul Romaniei, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala – numai Directia Antifrauda.

Urmatoarea acţiune de protest este programata pentru luna iunie cand se va declanşa greva generala, urmand ca data sa fie comunicata in timp util, astfel incat cetaţenii sa fie informaţi cu privire la programul acţiunilor greviste, care presupune inchiderea totala a peste 80% din instituţiile publice.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.