Senatul celor 10 motiuni simple

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 12.12.2012 13:45 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

A fost a şasea legislatură a Senatului după 1989 şi prima în care parlamentarii au fost aleşi pe sistem uninominal.
Legislatura a debutat sub conducerea social-democratului Mircea Geoană (decembrie 2008 - noiembrie 2011), a continuat sub conducerea democrat-liberalului Vasile Blaga (noiembrie 2011 - iulie 2012) şi s-a încheiat sub conducerea liberalului Crin Antonescu (iulie - decembrie 2012).

Structura Senatului era formată, la începutul legislaturii 2008 - 2012, din 137 de senatori, însă, anul 2012 a fost unul marcat de proteste de stradă, greve parlamentare şi de alegeri locale şi parlamentare ceea ce a condus pe de-o parte la schimbarea majorităţii, noua majoritate conturându-se în jurul Uniunii Social Liberale (USL), iar pe de altă parte la diminuarea numărului de senatori la 120 ca urmare a mandatelor de aleşi locali obţinute de unii dintre senatori care au demisionat ulterior din calitatea de parlamentar.

Astfel, la 1 februarie 2009, erau 51 de senatori PDL, 49 de senatori PSD-PC, 28 PNL şi 9 senatori UDMR. La finalul primei sesiuni ordinare a Senatului din anul 2012 s-a putut observa că grupul parlamentar al PDL mai deţinea 40 de senatori, PSD 43 de senatori, PNL-PC 28, UDMR opt senatori, grupul progresiştilor era format din 12 senatori, iar doi senatori erau înregistraţi fără apartenenţă politică. La finalul sesiunii ordinare septembrie - decembrie 2012, grupul parlamentar al PDL mai avea doar 32 de senatori (plus senatorii Iulian Urban şi Tudor Udriştoiu care, deşi nu erau afiliaţi grupului, au susţinut proiectele promovate de acesta). Grupul PSD a încheiat legislatura 2008-2012 cu 40 de senatori, PNL-PC cu 27 de senatori, grupul progresist cu 11, iar UDMR cu şapte. Un singur senator a încheiat legislatura ca independent.

Şi activitatea legislativă a fost afectată, în anul 2012, de organizarea de alegeri locale şi parlamentare, aceasta fiind mai scăzută decât în ceilalţi ani 2008-2012 ca urmare a faptului că senatorii au fost mai preocupaţi de activitatea lor în circumscripţiile electorale decât cea în şedinţele de plen sau în comisiile de specialitate.

Slaba activitate a Senatului în anul 2012 a putut fi resimţită mai ales prin numărul mare de proiecte şi propuneri legislative adoptate tacit de această Cameră a Parlamentului faţă de anii trecuţi. Astfel, în anul 2009 Senatul a adoptat tacit doar 48 de acte normative, în anul 2010 - 80, în anul 2011 - 136, în timp ce numai în prima sesiune ordinară a anului 2012 senatorii au adoptat tacit 160 de proiecte şi propuneri legislative.

Potrivit bilanţului activităţii Senatului în legislatura 2008 - 2012, prezentat în ultima şedinţă de plen de către preşedintele acestui for, Crin Antonescu, au fost înregistrate 2.989 de proiecte de lege şi propuneri legislative din care 1.040 iniţiate de Guvernul României şi 1.949 propuneri legislative ale senatorilor şi deputaţilor.

Au fost adoptate un număr de 1.604 iniţiative legislative, adică 592 propuneri legislative, 553 ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, 106 ordonanţe emise în baza legii de abilitare şi 353 de proiecte de lege, altele decât de aprobare a ordonanţelor.

Activitatea legislativă s-a desfăşurat atât în plen, cât şi în cadrul comisiilor permanente ale Senatului, care au elaborat în această legislatură un număr de 3.230 de rapoarte şi 4.341 de avize. În ceea ce priveşte domeniul controlului parlamentar, au fost adresate Guvernului 2.655 de întrebări şi 2.153 de interpelări.

Activitatea politică a senatorilor s-a concretizat şi în 2.864 declaraţii politice, prezentate de senatori aparţinând întregului spectru politic reprezentat în Senat. În perioada decembrie 2008 - decembrie 2012 Senatul a adoptat un număr de 45 hotărâri.

Moţiunile simple au constituit şi ele un instrument des folosit de senatorii USL în perioada în care erau în Opoziţie. Dar deşi aceştia au iniţiat, în perioada 2009 - 2011, zece moţiuni simple împotriva guvernelor conduse de Emil Boc, niciuna dintre acestea nu a fost adoptată. AGERPRES

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.