Timbre cu arta populara traditionala Romania – Hong Kong

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 22.11.2011 15:34 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Promotoare a valorilor spirituale şi culturale, Romfilatelia, prin emisiunea comună de mărci poştale România – Hong Kong, aduce în prim plan două meşteşuguri tradiţionale din cele două ţări.

Tradiţiile reprezintă moştenirea vie a trecutului care influenţează mereu prezentul. Alături de ritualuri şi ceremonii, ele sunt permanente în istoria unei culturi, a unei ţări.
Păstrat din vechime în tradiţia românească – încondeiatul ouălor – reprezintă o mărturie a continuării datinilor şi obiceiurilor întâlnite pe meleagurile româneşti şi dedicate Sfintelor Paşti.
Figurinele din făină de orez aparţin unui meşteşug chinezesc străvechi foarte apreciat, existând încă din perioada Dinastiei Tang (sec. VI-X d. Ch.).
Timbrele emisiunii de mărci poştale ilustrează simplu şi instructiv arta celor două meşteşuguri.
Odată cu introducerea în circulaţie a mărcilor poştale, Romfilatelia oferă colecţionarilor şi nu numai albumul filatelic realizat într-un tiraj limitat de 800 de exemplare, echipat cu blocul special de 2 timbre al emisiunii, cu elemente grafice imprimate cu folio aur şi folio argint, numerotat cu roşu de la 001 la 800 şi cu plicul „prima zi” special.
Începând cu ziua de joi, 24 noiembrie 2011, emisiunea de mărci poştale Emisiune comună România – Hong Kong: Artă populară tradiţională va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

 

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.