Tovarase Adrian Nastase, o sa mori un fariseu jalnic!...

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 22.06.2015 15:57 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Declaraţia Zilei

Adrian Nastase s-a nascut la 22 iunie 1950, la Bucureşti...
Ocazie cu care, ca orice om care se crede buricul pamantului şi nodul gordian la istoriei, şi-a facut o dedicaţie pe blogul personal: ”65 de ani”...
Ca un deja vu, Adrian Nastase vorbeşte despre sistemul ticaloşit şi statul mafiot a caror baze le-a pus Traian Basescu...
Nimic despre Ion Iliescu, despre crimele lui Ion Iliescu acoperite de justiţie, despre cat s-a demolat pe vremea lui Ion Iliescu, chiar mai mult decat s-a daramat pe vremea celui de-al doilea razboi mondial...
Desigur, Adrian Nastase nu vorbeşte despre ce s-a intamplat cu securiştii şi nomenclaturiştii care au fost reinventaţi şi reorientaţi in activitatea economica a Romaniei, unde in prezent nu exista nici macar o articulaţie economica şi sociala fara a fi controlata de ”forţe oculte”...
Nu-l intereseaza. Omul vede şi vorbeşte doar despre ce vrea sa vada şi sa vorbeasca.
Nu vorbeşte despre sictirul şi aroganţa cu care i-a tratat intotdeauna pe ceilalţi.
Tovaraşe Adrian Nastase, o sa mori un fariseu jalnic!... Un personaj patetic şi nesemnificativ.
Şi o sa fii o gaura neagra in istoria Romaniei. Aşa cum or sa ajunga toţi cei care te-au inconjurat. Nişte triste naluci care s-au declarat din intamplare oameni...

Adrian Nastase:

”Privesc aceste doua fotografii. Una – de acum cateva saptamani. Cealalta – din urma cu douazeci si cinci de ani. Astazi, incerc sa derulez intamplari dintr-un interval care mi se pare o eternitate. Si imi pun diverse intrebari. Stiind ce stiu astazi, as mai porni pe acelasi drum? Mi-e ciuda ca nu pot sa raspund, categoric, NU. Nostalgia mea si regretele  vin din faptul ca – sunt convins – multe greseli de parcurs puteau fi evitate. De-a lungul acestor ani, am rabdat numeroase umilinte. Era o perioada, pe la inceputul anilor ’90 cand la unele reuniuni internationale stateam singur la o masa, pentru ca „amintirea” minerilor ma „urmarea” peste tot unde mergeam. Desi devenisem ministru dupa Mineriada.  Romania era, pe atunci, „neinteresanta”. SUA discutau direct si cu Rusia si cu China. Ceea ce fac, de fapt, si acum. Ne umileam cerand 100 de milioane de dolari pentru a asigura caldura populatiei peste iarna. Occidentalii ne dadeau, in schimb, numeroase sfaturi si finantau ONG-uri pentru democratie si drepturile omului. Incet-incet, desi cu multe sacrificii, am inceput sa ne punem pe picioare. Din pacate, la fiecare ciclu electoral, cu sprijin generos din afara, re-inventam Legenda Mesterului Manole, daramand ce s-a construit inainte. „Luptand” impotriva „sistemului ticalosit”, Basescu a reusit in ultimii zece ani, sa puna bazele „statului mafiot” iar acum se plange pe la televizor ca „se destrama statul”, in conditiile in care, pentru interese politice minore, el a deschis Cutia Pandorei. Privesc cu tristete – la varsta de acum si, cu experientele pe care le-am trait – la felul in care ne auto-distrugem, ca tara, ca societate. Parca niciodata nu a fost asa de multa ura, asa de multa dezbinare…Oare nu vedem ce se intampla in jurul nostru, nu intelegem ca vom ajunge sa cheltuim putinii bani pe care-i mai avem in buget pentru a cumpara cateva avioane, in perspectiva reintroducerii serviciului militar obligatoriu, pentru ca industria de armament din tarile occidentale sa-si poata continua activitatea si zonele de influenta sa fie reimpartite? Oare nu intelegem ca Romania a capatat un alt statut dupa incheierea Primului Razboi Rece si ca noi participam acum la aplicarea Doctrinei Truman, dupa ce, ani de zile, am suportat-o? Si din punctul de vedere al politicii internationale, exista Doua Romanii. O Romanie americana – importanta din punct de vedere militar si strategic si o Romanie austriaco-germana, semnificativa din punct de vedere economic. Impertinenta ministrului austriac, in declaratia sa despre alocatiile pentru copiii romanilor aflati legal la munca in Austria, dovedeste o mentalitate de a considera Romania un hinterland. Nu acesta a fost sensul realizarii marilor privatizari cu firme austriece. Am considerat ca in spatiul economic dintre Vest si Est, Romania, Austria si o Ungarie ne-revizionista ar putea crea o forta regionala. Din pacate, concentrarea noastra, din ultimii ani, pe axa cu Londra si cu Washingtonul  (dar si evolutiile din Ungaria si Austria) au impiedicat acest proiect politic si economic. Daca aceste lucruri nu se mai respecta, exista solutii, inclusiv de ordin constitutional. Implinesc astazi 65 de ani. Am invatat, intre timp, numeroase lucruri dar ele nu mai folosesc la mare lucru.  Pe vremea lui Brancoveanu, turcii nu aveau multa oaste la noi. Doar o trupa de 200 de ieniceri care vegheau…Acum nu mai este nevoie nici de ieniceri. Ma doare sufletul sa vad cum Romania a devenit un fel de incubator profesional pentru a alimenta Occidentul cu IT-sti, medici, ingineri. Sunt unii care ne cearta ca nu producem suficienti IT-sti pentru nevoile lor! Banuiesc ca vor sa ne mai vanda, inca o data, softurile lor… Vorbim de cresterea PIB-ului dar nu intelegem ca acesta reflecta cresterea investitiilor straine in timp ce profitul realizat pleaca afara. Iar in loc de proiecte industriale, se construiesc, in continuare, mall-uri – veritabile aspiratoare de bani, pentru cei putini cati mai exista in tara. Am recitit de multe ori cartea lui Orwell, „1984”. La noi, nu exista, zilnic, doar un singur minut de ura, la televizor. Sunt ore intregi de ura. Orbita de ura, populatia nu mai are timp sa inteleaga adevaratele mize ale vremurilor pe care le traim. Stiu ca nu mai pot transforma gandurile mele in actiune. Probabil ca asta s-a si dorit. Imi dau seama ca o noua „Masa rotunda de la Snagov” a devenit practic imposibila. Fiecare partid, reprezentantii lor, merg la Ambasada americana iar dialogul se realizeaza prin intermediul acestora. Ne vom trezi oare? Vom fi capabili sa construim, din nou, o Utopie romaneasca? Recent, la Craiova, la o conferinta despre Titulescu, mi-am reamintit ca Marele diplomat a murit la 59 de ani, in 1941. Cate umilinte nu l-ar mai fi asteptat daca ar fi trecut si prin anii Razboiului! Indemnul lui ma calauzeste inca  – ” sunt eroi al caror testament este un singur cuvant: continuati”. Ziua aceasta imi aduce, totusi, multa bucurie. Mihnea a venit, pentru cateva zile, acasa si vom fi impreuna, intreaga familie – Dana, Andrei, Mihnea si cu mine, asa cum am fost intotdeauna. Si la sarbatori si la incercarile cele mai grele. In noaptea asta, Dana si copiii au venit sa-mi spuna „La multi ani” si sa-mi ofere, in dar,o medalie pe care au scris „Omnia vincit amor”, iar pe fata cealalta, au imaginat un ciclu cu datele calendaristice semnificative pentru noi. De maine, viata va merge inainte iar cei tineri vor continua sa ignore ceea ce am invatat noi si vor insista sa faca propriile lor greseli. Sa aiba insa si propriile lor sperante.  Probabil ca asa am procedat si noi, la timpul nostru”…

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.