Trei oua de dinozauri pitici se intorc in Romania

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 15.11.2011 15:23 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Astăzi, 15 noiembrie 2011, la sediul Ambasadei României la Roma, a avut loc ceremonia de prezentare şi predare a unor vestigii paleontologice foarte rare, cu o vechime de 67 de milioane de ani, traficate ilegal în anul 2005 şi recuperate recent în Italia.

Vestigiile (trei ouă aparţinând speciei de dinozauri pitici, unice în lume, datând din era mezozoică, perioada cretacică) provin dintr-o zonă protejată UNESCO de pe teritoriul României, situl paleontologic Tuştea, judeţul Hunedoara. Acestea au fost recuperate în Italia, ca urmare a cooperării dintre Poliţia Română, Biroul ataşaţilor de afaceri interne din cadrul Ambasadei României în Italia şi autorităţile italiene competente (Comandamentul de Carabinieri pentru Protecţia Patrimoniului Cultural).
Recuperarea obiectelor de patrimoniu şi restituirea acestora, în spiritul Convenţiei UNESCO din 1970 şi al Convenţiei UNIDROIT din 1995, reprezintă rezultatul unei activităţi intense desfăşurate de autorităţile judiciare din România şi Italia, caracterizată de un înalt nivel de specializare profesională a magistraţilor şi investigatorilor din cele două ţări.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.