UDREA si BASESCU, la JUDECATA in cazul PLATILOR NELEGALE din CAMPANIA PREZIDENTIALA 2009

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 24.05.2017 14:24 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Sectia de combatere a infracţiunilor asimilate corupţiei, au dispus trimiterea in judecata, sub control judiciar, a inculpaţilor
# UDREA ELENA GABRIELA, la data faptelor ministru al Dezvoltarii Regionale şi Turismului, persoana implicata direct in campania unuia dintre candidatii la alegerile prezidentiale din 2009, pentru savarşirea urmatoarelor infracţiuni:
-instigare la luare de mita (2 fapte)
-spalare a banilor (5 fapte)  
# NASTASIA GHEORGHE, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltarii Regionale şi Turismului, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita,
# TARHON VICTOR, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, pentru savarşirea infracţiunii de luare de mita,  
# BASESCU IOANA, notar public, fiica preşedintelui Romaniei in funcţie la acel moment, pentru savarşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spalarea banilor (2 fapte),  
# WAGNER IOAN SILVIU, la data faptei director general al unei societaţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru savarsirea infracţiunii de delapidare,  
# De asemenea, s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului ANDRONIC DAN – CATALIN, pentru savarşirea infracţiunilor de marturie mincinoasa şi favorizarea faptuitorului.  

In rechizitoriul intocmit, procurorii au reţinut ca, in cursul anului 2009, in contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscala care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate in campania electorala.

Legatura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegala şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizata de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din aceasta poziţie, coordona atat achiziţiile de servicii de campanie, cat şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plaţile realizate, astfel incat sumele de bani sa ajunga la societaţile prestatoare.
Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive incheiate cu firme care prestau in realitate servicii in cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradala, tiparire de afişe, reclame publicate in mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţa.

Concret,

1.In perioada octombrie – noiembrie 2009, inculpata Udrea Elena Gabriela, care indeplinea funcţia de ministru al Dezvoltarii Regionale şi Turismului, l-a determinat pe inculpatul Nastasia Gheorghe, secretarul general al ministerului, sa ceara şi sa primeasca suma de 918.864 lei de la reprezentantul unei societaţi comerciale (om de afaceri), in schimbul asigurarii plaţii unor contracte pe care societatea respectiva le avea in derulare.
Contractele, in valoare de aproape 50 de milioane de euro, fusesera incheiate cu autoritaţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole, in cadrul programului “Schi in Romania”.
In cadrul acestui program, decontarea cheltuielilor efectuate de societaţile comerciale depindea de deciziile ministrului care stabilea prioritatea plaţilor. In condiţiile in care nu existau reguli scrise, general aplicabile, care sa stabileasca criteriile de prioritizare şi existau diferente semnificative intre finantarea unor proiecte similare, societaţile care executau lucrari depindeau de deciziile inculpatei Udrea Elena Gabriela. Intarzierile la decontare puteau atrage incapacitatea de plata a societaţilor, in conditiile in care sumele avansate proveneau din credite bancare.
Astfel, Udrea Elena Gabriela i-a indicat inculpatului Nastasia Gheorghe atat suma pe care urma sa o solicite de la reprezentantul societaţii comerciale in schimbul asigurarii finanţarii ce urma sa fie aprobata de catre minister in contul unor lucrari deja executate de societate, cat şi denumirea firmei catre care urma sa se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei).
In perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat in contul firmei indicate, in doua tranşe, suma de 918.864 lei, in baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societaţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţionala de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale.
In realitate, suma de bani a fost folosita pentru plata unor servicii de publicitate stradala pentru campania electorala a unuia dintre candidaţi.
2.In aceeaşi perioada (octombrie – noiembrie 2009), inculpata Udrea Elena Gabriela l-a determinat pe inculpatul Tarhon Victor, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, sa pretinda şi sa primeasca de la reprezentantul unei alte societaţi comerciale (om de afaceri) suma de 691.029,63 lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte şi efectuarea la timp a plaţilor. Societatea omului de afaceri incheiase anterior cu Consiliul Judeţean Tulcea mai multe contracte finanţat de Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului.
Astfel, in perioada 26 octombrie – 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat in conturile a patru firme, in baza unor contracte fictive de consultanţa şi servicii de publicitate suma totala de 691.029,63 lei.
Nici de aceasta data, serviciile respective nu au fost realizate in realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate in timpul campaniei electorale desfaşurate in favoarea aceluiaşi candidat.
3. In luna decembrie 2009, inculpata Basescu Ioana, fiica preşedintelui Romaniei in funcţie la acel moment, i-a cerut inculpatului Wagner Silviu Ioan, director general al unei societaţi comerciale cu capital majoritar de stat, sa achite o factura fiscala despre care a spus ca reprezinta cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfaşurase in toamna aceluiaşi an.
In baza acestei solicitari, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentata de inculpatul Wagner Silviu Ioan a incheiat un contract fictiv de prestari servicii cu o anumita firma, in valoare de 419.000 lei, preţul menţionat in cuprinsul contractului fiind indicat de inculpata Basescu Ioana care a şi intermediat incheierea tranzacţiei.
In baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferenţa de 300.000 lei nemaifiind virata din dispoziţia inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului ca nu a primit nici un document justificativ pentru suma achitata in avans.
Şi de aceasta data, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentata de inculpatul Wagner Silviu Ioan, neavand nevoie reala de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi şi nu mai achiziţionase niciodata publicitate de asemenea valoare).
Mai mult, firma “prestatoare” nu desfaşurase anterior acestui moment activitaţi comerciale semnificative şi nu avea experienţa relevanta in domeniul publicitaţii.
La data de 19 februarie 2010 (la doua zile de la incasarea banilor), firma respectiva a virat suma de 100.000 lei catre o societate administrata de inculpatul Francesco Giovanni – Mario, care era in acea perioada concubinul Ioanei Basescu.
Intre cele doua societaţi nu au existat in realitate nici un fel de operaţiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmarit exclusiv ascunderea originii infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea societaţii de stat reprezentata de inculpatul Wagner Silviu Ioan.
In cursul lunii februarie 2010, suma de bani obţinuta in maniera de mai sus a fost folosita in interes personal de inculpatii Basescu Ioana şi Francesco Giovanni – Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii in Cuba şi a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasarii.
4. La data de 1 iulie 2009, inculpatul Francesco Giovanni – Mario, acţionand in calitate de administrator şi unic asociat al unei firme, a incheiat un contract de prestari servicii cu o societate media, avand ca obiect lansarea a doua posturi de televiziune cu tematica muzicala şi punerea la dispoziţie de echipamente şi aparatura audio-video.
Conform contractului, in schimbul acestor servicii societatea administrata de inculpatul Francesco Giovanni – Mario a incasat de la firma respectiva suma totala de 2.500.000 lei. Veniturile şi taxa pe valoarea adaugata colectata in maniera de mai sus nu se regasesc in declaraţiile fiscale, iar impozitele corespunzatoare nu au fost platite catre bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totala de 735.098 lei (TVA in cuantum de 399.160 lei şi impozit pe profit in cuantum de 335.938 lei).
La instigarea inculpatei Basescu Ioana, suma astfel obţinuta a fost folosita de inculpatul Francesco Giovanni – Mario pentru plata unor servicii prestate in campania electorala desfaşurata in cursul anului 2009 pentru alegerea preşedintelui Romaniei. Transferurile bancare catre firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienţei infracţionale a banilor.
In perioada octombrie – noiembrie 2009, inculpata Basescu Ioana l-a determinat pe inculpatul Francesco Giovanni – Mario sa realizeze operaţiuni fictive prin care suma de 735.098 lei provenita din savarşirea infracţiunii de evaziune fiscala a fost transferata catre trei firme, pentru a achita servicii prestate in cadrul campaniei electorale in favoarea unui candidat la alegerile prezidenţiale. Transferurile au fost intermediate de catre Udrea Elena Gabriela şi Basescu Ioana, care i-au comunicat lui Francesco Giovanni – Mario datele societaţilor catre care urmau sa fie efectuate plaţile.
5. In plus, in perioada octombrie – noiembrie 2009, inculpata UDREA Elena Gabriela a folosit suma totala de 305.118 lei in numerar, provenita din infracţiuni de corupţie, pentru plata unor servicii de publicitate electorala, prin intermediul unor contracte fictive incheiate de persoane interpuse care nu au beneficiat in realitate de serviciile prestate.
6. La data de 22.09.2016, fiind audiat ca martor in prezentul dosar, inculpatul ANDRONIC Dan Catalin a facut mai multe afirmaţii nereale cu privire la imprejurarile esenţiale ale cauzei, prin care a urmarit sa ingreuneze tragerea la raspundere penala a inculpatelor Udrea Elena Gabriela şi Basescu Ioana.
Astfel, inculpatul a susţinut ca suma de 668.304 lei primita in lunile noiembrie – decembrie 2009 de la doua societaţi administrate de Francesco Giovanni – Mario reprezinta preţul unor servicii de consultanţa fara legatura cu campania electorala, ca aceste servicii nu s-au mai prestat, dar ca nu a putut restitui sumele incasate deoarece nu a reuşit sa il mai contacteze pe Francesco Giovanni – Mario. De asemenea, a susţinut ca Udrea Elena Gabriela şi Basescu Ioana nu au avut nicio implicare in realizarea acestor plaţi şi ca, pe parcursul cercetarilor, nu a avut nicio discuţie cu acestea.
Din probele administrate rezulta insa ca cele doua contracte au un caracter fictiv, iar transferurile au fost realizate la cererea lui Udrea Elena Gabriela şi Basescu Ioana pentru plata serviciilor de consultanţa politica prestate candidatului de catre Andronic Dan Catalin şi de o societate straina, iar dupa declanşarea cercetarilor Andronic Dan Catalin a transmis copia unui contract catre Basescu Ioana, prin intermediul lui Udrea Elena Gabriela, pentru a fi folosit in faţa autoritaţilor.
Societaţile administrate de Francesco Giovanni – Mario nu aveau angajaţi, cifra de afaceri şi obiectul de activitate nu implicau achiziţia de servicii de consultanţa, iar asociaţii şi administratorul nu il cunoşteau pe Andronic Dan Catalin. Totodata, dupa incasarea banilor, Andronic Dan Catalin a transferat catre societatea straina de consultanţa suma de 125.000 USD, reprezentand comision de succes pentru caştigarea alegerilor.

In cauza, procurorii au dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului asupra:
- bunurilor aflate in proprietatea inculpatei Udrea Elena Gabriela, pana la concurenţa sumei de 1.609.893,63 lei
- asupra bunurilor aflate in proprietatea inculpatei Basescu Ioana, pana la concurenţa sumei de 119.000 lei.
- asupra bunurilor aflate in proprietatea inculpatului Francesco Giovanni – Mario, pana la concurenţa sumei de 100.000 lei in vederea confiscarii speciale raportat la infracţiunea de spalarea banilor şi pana la concurenţa sumei de 735.098 lei, raportat la evaziune fiscala, in vederea repararii pagubei

Dosarul a fost trimis spre judecare la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine masurile asiguratorii dispuse in cauza.
Faţa de inculpatul Francesco Giovanni – Mario, om de afaceri, cercetat pentru infracţiunile de evaziune fiscala şi spalare de bani (2 fapte) s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetarilor intr-un dosar separat.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.